ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Comisia Europeană va propune menţinerea suspendării reglementărilor fiscale în 2023 (Reuters)

19 Mai 2022   |   Agerpres

Comisia Europeană a apreciat că guvernele UE ar trebui să fie pregătite să restabilească sprijinul pentru economie cu bani publici, în funcţie de dificultăţile aduse de războiul din Ucraina.

 
 
Comisia Europeană va propune probabil luni menţinerea în 2023 a suspendării reglementărilor fiscale, din cauza incertitudinii politice ridicate şi a încetinirii semnificative a creşterii, provocate de invadarea Ucrainei de către Rusia, au declarat oficiali UE pentru Reuters.

UE revizuieşte regulile fiscale - Pactul de stabilitate şi creştere - care limitează deficitul guvernamental sub pragul de 3% din PIB, iar datoria sub 60% din PIB. Prevederile Pactului au fost suspendate începând din 2020 pentru a oferi guvernelor o marjă de manevră mai largă în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Însă, acum că economia a revenit pe creştere, regulile bugetare ar putea fi reintroduse de la începutul lui 2023, chiar dacă vor suferi unele modificări pentru a ţine cont de noile realităţi economice ale UE, respectiv nivelul ridicat al datoriei publice şi necesitatea unor investiţii publice mari pentru a contracara schimbările climatice.


Comisia Europeană a apreciat că guvernele UE ar trebui să fie pregătite să restabilească sprijinul pentru economie cu bani publici, în funcţie de dificultăţile aduse de războiul din Ucraina. De asemenea, CE a recomandat guvernelor UE să treacă în 2023 la o orientare fiscală neutră, de la o orientare de sprijin în prezent, deoarece economia înregistrează creştere, iar statele membre UE au datorii ridicate, ca rezultat al pandemiei.

"Condiţiile pentru menţinerea clauzei derogatorii generale în 2023 şi dezactivarea ei până în 2024 sunt îndeplinite", ar urma să anunţe luni Executivul comunitar, susţin sursele.

Săptămâna trecută, CE a previzionat că avansul zonei euro se va reduce la 2,7% anul acesta (faţă de o expansiune de 4% previzionată în februarie), din cauza efectelor războiului din Ucraina.

Deja în martie Executivul comunitar anunţase că nu va aplica în 2023 una din cele mai disputate reglementări conform căreia guvernele trebuie să reducă datoria anual, pentru a scădea sub 60% din PIB.

Ţări ca Italia (cu o datori de 160% din PIB) sau Grecia (cu peste 200% din PIB) nu vor putea îndeplini această reglementare.

Miniştrii de Finanţe din zona euro (Eurogrup) au fost de acord în martie să înăsprească uşor politica fiscală în 2023, după trei ani în care au fost injectate miliarde de euro în economie, din cauza pandemiei de coronavirus, dar s-au declarat de asemenea de acord să pompeze mai mulţi bani dacă va fi necesar, în contextul războiului din Ucraina.

"Fundamentele economiei zonei euro sunt solide. Totuşi, incertitudinile au sporit semnificativ. Impactul economic al invaziei Ucrainei de către Rusia încă este evaluat şi se adaugă riscurilor provocate de perturbările din lanţurile de aprovizionare, de preţurile mai ridicate ale energiei şi de inflaţie, care a rămas la un nivel ridicat mai mult decât se estima anterior", se arată în comunicatul dat publicităţii după reuniunea Eurogrup.

Oficialii au convenit că statele cu un nivel ridicat al datoriei, cum ar fi Italia sau Grecia, ar trebui să se concentreze pe reducerea datoriei, iar cele cu un nivel scăzut să se concentreze mai mult pe investiţii.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1940 / 5778
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...