ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Confiscarea averilor ilicite: Comisia LIBE a dat undă verde începerii negocierilor cu Consiliul UE

24 Mai 2023   |   Agerpres

Conform calendarului, ar urma ca până la finalul anului să fie elaborată varianta finală a acestei directive, care apoi va trebui să fie transpusă în toate statele membre ale Uniunii Europene.

 
 
Propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind recuperarea şi confiscarea averilor ilicite introduce posibilitatea confiscării temporare înainte de încheierea procedurii judiciare, pentru a împiedica înstrăinarea bunurilor.

Noile reguli au fost adoptate marţi de Comisia pentru libertăţi civile a Parlamentului European (LIBE) cu 50 de voturi pentru, un vot împotrivă şi patru abţineri. De asemenea, LIBE a autorizat începerea negocierilor în trilog (Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul UE), cu 53 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi două abţineri.

Comparativ cu legislaţia existentă, noua directivă va fi extinsă asupra traficului cu arme de foc, anumitor fapte comise ca parte a unei organizaţii infracţionale şi încălcării sancţiunilor decise de Uniunea Europeană. Eurodeputaţii au propus, de asemenea, includerea traficului ilegal cu material nuclear, a infracţiunilor care intră sub jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale, a preluării ilegale de avioane şi nave şi a actelor de sabotaj.


Textul convenit va acoperi lacunele prin asigurarea posibilităţii îngheţării rapide a averilor, cu măsuri temporare de urgenţă atunci când este necesar. Propunerea va permite confiscarea în anumite situaţii atunci când nu este posibilă condamnarea, de exemplu în cazuri de boală sau deces al unui suspect.

Pentru a spori eficienţa anchetelor transfrontaliere, noua legislaţie va armoniza atribuţiile birourilor înfiinţate de statele membre pentru recuperarea averilor, asigurând că instituţiile respective au acces la informaţiile necesare, precum la registrele privind acţionariatul, informaţii privind titlurile financiare, informaţii vamale şi declaraţiile financiare anuale ale companiilor.

În scopul prevenirii degradării averilor, statele membre vor înfiinţa birouri specializate pentru gestionarea averilor confiscate.

'Privarea infractorilor de câştigurile lor, limitarea capacităţii lor de a reinvesti aceste câştiguri în economia legală şi asigurarea că implicarea în activităţi infracţionale nu merită au o importanţă maximă'', a declarat raportorul în acest dosar, eurodeputatul Lorant Vincze (PPE/UDMR).

Potrivit acestuia, raportul consolidează atribuţiile autorităţilor abilitate de a identifica, îngheţa şi gestiona activele confiscate şi îmbunătăţeşte cooperarea între autorităţile naţionale şi agenţiile UE specializate.

La rândul său, eurodeputatul Vlad Gheorghe (Renew Europe), raportor pentru aviz în Comisia pentru bugete a PE (BUDG) pentru această propunere de directivă, a subliniat importanţa noii legislaţii. Astfel, dacă valoarea averii unui infractor este substanţial mai mare decât venitul său legal şi nu poate fi justificată, autorităţile pot considera averea ilicită şi o pot confisca, fără ca valoarea respectivă să aibă legătură cu prejudiciul faptei sale.

Un alt aspect remarcat de Vlad Gheorghe este acela că directiva menţionează inclusiv pericolul influenţării alegerilor şi a procesului democratic.

De asemenea, extrem de importantă este şi seria de prevederi privind compensarea victimelor, privilegiată de această directivă, inclusiv în cazul crimelor de război.

Conform calendarului, ar urma ca până la finalul anului să fie elaborată varianta finală a acestei directive, care apoi va trebui să fie transpusă în toate statele membre ale Uniunii Europene.

În decembrie 2021, Parlamentul European a solicitat armonizarea regimului UE cu privire la recuperarea şi confiscare averilor, iar în strategia UE privind combaterea infracţionalităţii organizate pentru perioada 2021-2025 Comisia Europeană a propus consolidarea acestor reguli.

Recent, sancţiunile UE împotriva Rusia în urma invadării Ucrainei au evidenţiat nevoia de a pune în aplicare sancţiunile mai rapid şi de a îmbunătăţi urmărirea averilor. În afară de actuala propunere de directivă, eurodeputaţii lucrează şi la o lege ce armonizează definiţiile şi pedepsele pentru încălcarea regimului de sancţiuni al UE.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 934 / 5559
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...