ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Legea privind trecerea unui teren din proprietatea publică în cea privată a oraşului Teiuş, la CCR

05 Mai 2022   |   AGERPRES

Şeful statului susţine că, prin conţinutul său normativ, legea contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 52, art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 120 alin. (1), precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.

 
 
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra unei legi privind transmiterea unei părţi dintr-un teren din proprietatea publică a localităţii Teiuş din judeţul Alba şi din administrarea Consiliului local în proprietatea privată a acestui oraş.

Actul normativ modifică şi Legea nr. 54/2018 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Cai Ferate CFR - SA, în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului local.

Şeful statului susţine că, prin conţinutul său normativ, legea contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 52, art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 120 alin. (1), precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.


Şi Guvernul a sesizat CCR cu această lege.

Preşedintele Iohannis afirmă în sesizarea la CCR că prevederea conform căreia "se aprobă trecerea din proprietatea publică a oraşului Teiuş şi din administrarea Consiliului Local al oraşului Teiuş în proprietatea privată a oraşului Teiuş a unei părţi din terenul în suprafaţă de 74.496 mp, respectiv a terenului în suprafaţă de 29.430 mp aferent blocurilor, caselor de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi a curţilor şi grădinilor din jurul acestora, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta lege" face abstracţie de manifestarea de voinţă a Consiliului Local Teiuş şi de procedura administrativă şi contravine principiului legalităţii şi principiului autonomiei locale.

Şeful statului critică şi prevederea prin care se aprobă transmiterea unui teren în suprafaţă totală de 45.066 mp din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR - SA, în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului local în vederea realizării unor investiţii de utilitate publică".

Potrivit preşedintelui, acest teren intravilan situat pe Aleea Sportivă din Teiuş nu reprezintă un bun proprietate publică exclusivă, iar imobilul aflat în această zonă face parte din infrastructura feroviară. El arată că, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, acest bun ar fi trebuit trecut din proprietatea publică a statului în aceea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Local Teiuş, altfel încălcându-se principiul legalităţii şi prevederile constituţionale ce consacră principiul autonomiei locale.

Iohannis aminteşte că există şi o jurisprudenţă constantă a CCR prin care s-a statuat interdicţia reglementării transferului interdomenial al bunurilor proprietate publică prin lege cu caracter individual.

"În concluzie, considerăm că soluţia legislativă criticată (...) a fost adoptată cu încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, a principiului legalităţii şi a principiului autonomiei locale, precum şi cu nesocotirea rolului constituţional al Parlamentului, al Guvernului, dar şi cel al Curţii Constituţionale", se precizează în sesizare.

Preşedintele Iohannis statului solicită CCR să admită sesizarea şi să constate că legea este neconstituţională în ansamblul său.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1907 / 5697
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Clifford Chance Badea, consultantul juridic al băncilor în tranzacția prin care BCR și Erste Group finanțează cu 58,5 mil. € parcul eolian din Săcele, dezvoltat de Greenvolt Power
Bulboacă & Asociații își extinde echipa de parteneri prin promovarea Roxanei Tiutiu și a Ralucăi Ilie (Antonescu)
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, câștigătoarea premiului Future Lawyers Programme of the Year acordat de Legal Benchmarking Group
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...