ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministerul Energiei va finanţa o nouă schemă de sprijin pentru stocarea în baterii

28 August 2024   |   Agerpres

Ministrul Energiei a prezentat, miercuri, în cadrul şedintei de Guvern, lista propunerilor de investiţii prioritare, finanţate prin Fondul pentru modernizare (FM), care va transmisă către Banca Europeană de Investiţii în vederea finanţării.

 
 
Ministerul Energiei va finanţa o nouă schemă de sprijin pentru stocarea în baterii, care vor ajuta la echilibrarea sistemului energetic naţional şi vor permite să beneficiem de energia regenerabilă şi atunci când nu bat vântul sau soarele, a anunţat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei a prezentat, miercuri, în cadrul şedintei de Guvern, lista propunerilor de investiţii prioritare, finanţate prin Fondul pentru modernizare (FM), care va transmisă către Banca Europeană de Investiţii în vederea finanţării.

În vederea obţinerii finanţării prin Fondul pentru modernizare, Ministerul Energiei a iniţiat 3 propuneri de investiţii prioritare, la care se adaugă alte 3 propuneri venite din partea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) şi o propunere de investiţii din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).


"Fondul pentru modernizare reprezintă o oportunitate uriaşă pentru România. De la începutul mandatului meu, prin acest fond, am reuşit să atragem miliarde de euro pentru tranziţia energetică către o energie mai sigură, mai ieftină şi mai verde pentru toţi românii", a declarat Ministrul Energiei, în comunicat.

El a subliniat că aceste fonduri europene nerambursabile merg direct în economia românească, iar principalii beneficiari sunt firmele româneşti, entităţile publice şi comunităţile locale.

"Suntem mândri în mod special de apelul pentru finanţarea capacităţilor de producţie în cogenerare, inclusiv CET-urile din Bucureşti fiind eligibile pentru a fi modernizate după 60-70 de ani de la punerea în funcţiune. La fel de important, ne respectăm promisiunea şi vom finanţa o nouă schemă de sprijin pentru stocarea în baterii, care vor ajuta la echilibrarea sistemului energetic naţional şi ne vor permite să beneficiem de energia regenerabilă şi atunci când nu bat vântul sau soarele. Nu în ultimul rând, solicităm creşterea finanţării pentru producţia de energie verde, pentru a acoperi toate cele peste 1400 de proiecte eligibile deja depuse de primării, universităţi etc., depăşind suma de 650 de milioane euro pentru aceşti beneficiari.", a declarat Ministrul Energiei, în comunicat.

Potrivit acestuia, toate aceste proiecte vor face România mai sigură în sectorul energetic, dar vor conduce şi la preţuri mai bune la facturile românilor.

"Dincolo de evoluţia de pe pieţele spot, facturile sunt plafonate până la 1 aprilie 2025. Dar este important ca până atunci să punem în funcţiune cât mai multe capacităţi noi sau modernizate şi să finalizăm proiectele începute. Investiţiile înseamnă mii de noi locuri de muncă şi şansa de a renaşte industria românească pentru sectorul energetic. Pentru toate aceste motive, ne-am propus să stabilim un nou record pentru evaluarea şi contractarea proiectelor în timpul cel mai scurt, astfel încât să semnăm toate contractele aferente acestor investiţii până la finalul acestui an", a subliniat Sebastian-Ioan Burduja.

În ceea ce priveşte propunerile de investiţii prioritare ale României pentru sesiunea de toamnă a Comitetului pentru Investiţii al FM, pe listă se află: Schema de ajutor de stat privind sprijinirea dezvoltării de capacităţi de producţie pe gaz, flexibile, pentru producerea de energie electrică şi termică în cogenerare de înaltă eficienţă (CHP) în sectorul încălzirii centralizate, iniţiată de Ministerul Energiei şi pentru care se solicită în această sesiune plata integrală, în cuantum de 361,950 milioane euro.

Conform sursei citate, pe lista de propuneri de investiţii se mai află Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanţare din Fondul pentru modernizare, iniţiată de Ministerul Energiei şi pentru care se solicită în această sesiune plata integrală, în cuantum de 150 milioane euro.

Lista continuă cu Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru solicitanţii din sectorul public, iniţiată de Ministerul Energiei şi pentru care se solicită în această sesiune plata primei tranşe în valoare de 160 milioane euro (din totalul finanţării solicitate de 200 milioane euro).

Potrivit Ministerului Energiei, o prioritate este şi Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei, iniţiată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi pentru care se solicită în această sesiune plata primei tranşe în valoare de 70 milioane euro (din totalul finanţării solicitate de 200 milioane euro).

Totodată, ministerul menţionează Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare, iniţiată de MADR şi pentru care se solicită în această sesiune plata celei de-a doua tranşe în valoare de 50 milioane euro (din totalul finanţării FM de 500 milioane euro).

O altă prioritate este reprezentată de achiziţia de material rulant M4 (12 trenuri de metrou şi sistem de siguranţă şi automatizare), iniţiată de MTI pentru care se solicită în această sesiune plata primei tranşe în valoare de 51,63 milioane euro (din totalul finanţării solicitate de 165,15 milioane euro).

Pe listă pe lista de propuneri de investiţii se mai află Electrificarea liniilor de cale ferată (Constanţa - Mangalia, Răduleşti - Giurgiu Nord şi Chiajna - Jilava), iniţiată de MTI pentru care se solicită în această sesiune plata primei tranşe în valoare de 39,82 milioane euro (din totalul finanţării solicitate de 89,26 milioane euro).

Finanţarea din Fondul pentru modernizare se face pe baza propunerilor de investiţii pe care statele beneficiare le transmit BEI pentru evaluare, urmând ca, în urma analizei şi recomandărilor, Comitetul pentru investiţii al FM să aprobe finanţarea acestora. Comitetul pentru investiţii se reuneşte de două ori pe an, iar, în acest moment, România pregăteşte portofoliul de proiecte ce urmează a fi transmise în sesiunea de toamnă, care va avea loc în data de 22 octombrie 2024.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 330 / 5557
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Early Game investește 1,5 mil. € în marketplace-ul de job-uri YOX. Echipa DLA Piper România a asigurat asistența juridică și a coordonat echipa internațională implicată în tranzacție
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Într-un an dominat de pragmatism, Mitel & Asociații menține ritmul în M&A: echipă compactă, coordonare directă a partenerilor, continuitate și seriozitate în dosarele complexe, proiecte din industrii cu cerere solidă și un mod de lucru centrat pe integrare, calendar și echilibru între părți | Avocații spun că procedurile pentru investiții străine impun răbdare, dar nu schimbă cursul, într-o piață care rămâne activă, dar mai atentă la detalii
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
NNDKP a luat toate premiile pentru jurisdicția noastră la gala ‘Benchmark Litigation Europe Awards 2025’ | Casa de avocați a primit titlul de ‘Firma de avocatură a anului’, iar Emil Bivolaru a urcat pe podium la catogoria ‘Avocatul anului în România’ în materia soluționării disputelor
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...