ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Proiect adoptat: Autoturismele pentru transport alternativ - maxim 9 locuri, inclusiv locul conducătorului auto

30 Iunie 2020   |   AGERPRES

Potrivit proiectului adoptat, autoturismele cu care se efectuează transport alternativ trebuie să îndeplinească şi condiţia de a avea maxim 9 locuri, inclusiv locul conducătorului auto, în loc de maxim 5 locuri, cum este în prezent.

 
 
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede că autoturismele cu care se efectuează transport alternativ trebuie să îndeplinească condiţia de a avea cel mult 9 locuri, inclusiv al conducătorului auto.

Proiectul de lege modifică art.19 lit.a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto.

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea art.19 lit.a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.49/2019 ca urmare a necesităţii corelării cu definiţia autoturismului de la art.3 pct.2 din Ordonanţa Guvernului nr.27/2011, conform căruia acesta are un număr de cel mult 9 locuri, inclusiv locul conducătorului auto, iar nu un număr de maximum 5 locuri, aşa cum prevede Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.49/2019. Astfel, s-ar asigura eliminarea discriminării posesorilor de autovehicule care se încadrează în definiţia sus-menţionată, posesori cărora actualmente le este îngrădit accesul la piaţa transportului alternativ, se precizează în raportul comisiei de specialitate.


Potrivit proiectului adoptat, autoturismele cu care se efectuează transport alternativ trebuie să îndeplinească şi condiţia de a avea maxim 9 locuri, inclusiv locul conducătorului auto, în loc de maxim 5 locuri, cum este în prezent.

Camera Deputaţilor este for decizional.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3648 / 5713
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
Clifford Chance a asistat BEI, BERD și BCR în acordul de finanțare semnat cu Scatec pentru dezvoltarea și exploatarea unei centrale solare cu o capacitate de 189,7 MWp. Echipă transfrontalieră cu 6 avocați din București în prim plan
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...