ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Senat ̸ Comisii: Raport de admitere pentru legea privind pedepsirea șoferilor drogați

14 Aprilie 2025   |   Agerpres

Proiectul de lege și raportul cu amendamente ar putea intra luni în plenul Senatului, în calitate de prim for legislativ sesizat.

 
 
Comisiile juridică și de sănătate din Senat au acordat, luni, raport de admitere cu amendamente propunerii legislative privind pedepsirea celor care conduc vehicule după ce au consumat droguri sau alte substanțe psihoactive, medicamentele pe baza unei prescripții medicale fiind excluse.

Proiectul a fost amânat de două ori în Comisia juridică pentru a avea timp suplimentar pentru formularea de amendamente.

'Trebuie să avem mai mult timp pentru a vedea care este varianta cea mai bună pentru o reglementare limpede și fără echivoc', a explicat, pe 25 martie, președintele Comisiei juridice din Senat, Ion Rujan.

Proiectul referitor la pedepsirea șoferilor drogați a fost amendat luni de cele două comisii, astfel încât pedepsele au rămas, ca în prezent, de la unu la cinci ani și nu au mai fost majorate de la doi la șapte ani, cum prevedea proiectul de lege în forma inițială.


'Conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are în sânge droguri sau alte substanțe cu efecte psihoactive se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Nu se pedepsește fapta (...) dacă prezența în sânge a substanțelor psihoactive a fost determinată de administrarea anterioară a unor medicamente utilizate în baza unei prescripții medicale, eliberate în condițiile legii, cu respectarea dozei terapeutice și a celorlalte indicații și recomandări privind administrarea acestora', prevede forma amendată a propunerii legislative pentru modificarea Legii 286/2009 privind Codul penal.

Prezenta lege intră în vigoare în termen de un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, se precizează în actul normativ modificat.

'Până la data intrării în vigoare a legii, Ministerul Sănătății va elabora lista substanțelor psihoactive care va fi aprobată prin lege, în conformitate cu prevederile art. 241 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, și va lua măsurile necesare astfel încât eliberarea medicamentelor care conțin substanțe psihoactive sau cu efecte psihoactive să se realizeze doar în baza unei prescripții medicale', au stabilit senatorii celor două comisii.

Pe 30 ianuarie, la Senat, ca primă Cameră sesizată, a fost depusă o inițiativă legislativă care prevede că un șofer a comis o infracțiune atunci când în sângele său a fost depistată o substanță psihoactivă. Propunerea legislativă de modificare a Codului penal a fost inițiată de mai mulți parlamentari, printre care se numără Alina Gorghiu, Robert Cazanciuc, Cristian Niculescu-Țâgârlaș și Daniel Fenechiu.

Inițiatorii proiectului au precizat că proiectul de lege este menit 'să protejeze viața'.

În expunerea de motive a propunerii legislative se arată că 'legiuitorul a considerat, dintotdeauna, gravă conduita persoanei care conduce autovehiculul ulterior consumului de substanțelor psihoactive, indiferent de cantitatea consumată sau de concentrația depistată în organism, având în vedere efectele pe care astfel de substanțe le produc asupra organismului'.

Proiectul de lege și raportul cu amendamente ar putea intra luni în plenul Senatului, în calitate de prim for legislativ sesizat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 355 / 5767
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ a consiliat Autonom International în toate etapele tranzacției prin care preia 20% din capitalul social al Eazy Asigurări. Cătălin Grigorescu (managing partner) a coordonat echipa
Practica de Energie & Resurse Naturale de la ZRVP este construită pe mandate transfrontaliere, expertiză sectorială profundă și o echipă cu vizibilitate internațională | De vorbă cu Lidia Trandafir (Managing Associate) despre dinamica și perspectivele unei piețe în plină ascensiune, în care fotovoltaicul rămâne locomotiva investițiilor, stocarea câștigă rapid teren, iar hidrogenul și e-fuels se conturează la orizont ca frontiera următorului ciclu de creștere
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...