ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Fosta şefă a AEP Ana-Maria Pătru, achitată definitiv pentru trafic de influenţă

07 Octombrie 2020   |   Agerpres

Curtea de Apel Bucureşti a respins apelurile în acest dosar şi a menţinut decizia de achitare dată de Tribunalul Bucureşti în ianuarie 2020.

 
 
Ana-Maria Pătru, fost preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a fost achitată definitiv miercuri de Curtea de Apel Bucureşti, într-un dosar în care a fost trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor, fiind acuzată că a primit 275.000 euro de la o firmă pentru a-i asigura câştigarea unor contracte din bani publici.
 
Curtea de Apel Bucureşti a respins apelurile în acest dosar şi a menţinut decizia de achitare dată de Tribunalul Bucureşti în ianuarie 2020.
 
Potrivit DNA, în perioada aprilie - iunie 2008, Ana-Maria Pătru ar fi pretins, iar în 2009 ar fi primit de la reprezentanţii unei societăţi suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui imobil situat în Bucureşti.
 
"În schimb, aceasta a promis că va susţine derularea în bune condiţii a unui contract încheiat de acea societate cu AEP, precum şi că va susţine societatea să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat. În 2009, inculpata Pătru a disimulat provenienţa sumei de 210.000 euro, prin folosirea unui circuit financiar fictiv constând în derularea unor operaţii comerciale între mai multe societăţi comerciale, între care firma beneficiară a contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă şi o firmă controlată de Ana-Maria Pătru prin soţul ei", susţineau procurorii.
 
DNA mai spunea că, în anul 2011, Ana-Maria Pătru a pretins de la reprezentanţii aceleiaşi societăţi contravaloarea unui autovehicul de lux din care a primit suma de 15.000 euro, în schimbul promisiunii că va susţine derularea, în bune condiţii, a unor contracte de servicii încheiate de firmă cu AEP. De asemenea, ea a promis, conform sursei citate, că va susţine societatea să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat.
 
"În 2011, în aceeaşi calitate, Pătru a pretins şi a primit suma de 50.000 euro de la administratorul unei alte firme, intervenind în schimb la ministrul Economiei, astfel încât omul de afaceri să fie primit în audienţă, fapt care s-a şi întâmplat la scurt timp de la intervenţie", preciza DNA.
 
Anchetatorii mai spuneau că Ana Maria Pătru, cu banii proveniţi din cele două fapte de trafic de influenţă descrise, a achiziţionat un autovehicul de lux, iar pentru a ascunde identitatea adevăratului proprietar şi beneficiarul real al bunului cumpărat, în acelaşi an, aceasta l-a înmatriculat pe numele unei alte persoane.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2861 / 4945
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Echipele reunite Peligrad Law și David & Baias obțin o hotărâre de referința a Tribunalului Uniunii Europene privind încadrarea tarifara a băuturii tip cidru, marca Strongbow, care confirma ca nivelul accizei pentru această băutură este zero
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Premier Energy, jucător major în sectorul energetic, într-o cascadă de tranzacții în care a fost cumpărător și vânzător. Proiect multijurisdicțional complex, executat de o echipă pluridisciplinară, coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner)
Țuca Zbârcea & Asociații asistă Omnia Capital B.V. într-o suită de tranzacții complexe pe piața de energie din România. Avocați cu senioritate înaltă, în echipa pluridisciplinară
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Popescu & Asociații rămâne un reper de seriozitate și profunzime, cu o cultură care privilegiază calitatea, consecvența și responsabilitatea | De vorbă cu Adrian Chirvase (Partener) despre 2025 ca an de consolidare: portofoliu diversificat, retenție ridicată, tehnologie folosită pragmatic și o echipă unită, pregătită pentru mandate transfrontaliere
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...