ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Instanța supremă suspendă activitatea Comitetului pentru legile Justiției, înființat de Ilie Bolojan

25 Martie 2026   |   Agerpres

Înalta Curte a transmis miercuri, într-un comunicat, că decizia instanței vine ca urmare a ''constatării unui posibil exces de putere în modul de constituire și funcționare în cazul acestui comitet, ridicând semne serioase de întrebare cu privire la respectarea principiilor legalității și separației puterilor în stat''.

 
 
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis miercuri o cerere depusă de un ONG și a decis suspendarea deciziei premierului Ilie Bolojan prin care a fost înființat în luna decembrie anul trecut, la Palatul Victoria, un Comitet de analiză a legilor Justiției.

Este vorba de o cerere depusă de Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept, solicitare care fusese respinsă în luna ianuarie de Curtea de Apel București, însă Instanța supremă a admis miercuri recursul ONG-ului și a dispus suspendarea activității Comitetului pe legile Justiției.

'Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept împotriva Sentinței civile nr. 46 din data de 15 ianuarie 2026, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și cererea de intervenție accesorie în favoarea recurentei-reclamante formulată de intervenienta Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului. Casează în parte sentința civilă nr. 46 din data de 15 ianuarie 2026 și rejudecând, în limitele casării: Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept, în contradictoriu cu pârâtul Prim-Ministrul României, suspendă executarea Deciziei nr.574/2025 privind constituirea, organizarea și atribuțiile Comitetului pentru analiză și revizuirea legislației din domeniul justiției, emisă de pârâtul Prim-Ministrul României, până la pronunțarea instanței de fond. Respinge cererile de intervenție accesorie în favoarea pârâtului formulate de intervenientele Asociația Forumul Judecătorilor din România, Asociația Voci pentru Democrație și Justiție, Asociația DECLIC, Asociația Funky Citizens și de Cancelaria Prim-Ministrului. Menține în rest sentința recurată. Definitivă', se arată în decizia instanței.


Înalta Curte a transmis miercuri, într-un comunicat, că decizia instanței vine ca urmare a ''constatării unui posibil exces de putere în modul de constituire și funcționare în cazul acestui comitet, ridicând semne serioase de întrebare cu privire la respectarea principiilor legalității și separației puterilor în stat''.

''Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Contencios administrativ și fiscal a decis suspendarea Deciziei nr. 574/2025 privind constituirea Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa prim-ministrului Ilie Bolojan, în contextul elaborării și promovării modificărilor privind legile Justiției. Decizia instanței vine ca urmare a constatării unui posibil exces de putere în modul de constituire și funcționare a acestui comitet, ridicând semne serioase de întrebare cu privire la respectarea principiilor legalității și separației puterilor în stat'', se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, hotărârea ÎCCJ reprezintă un semnal important privind necesitatea ca orice demers
legislativ sau administrativ să se desfășoare strict în cadrul constituțional și legal, fără abuzuri de autoritate.

''În acest context, subliniem importanța transparenței, a respectării procedurilor democratice și a consultării reale a tuturor actorilor relevanți în procesul de reformă a justiției. Decizia este definitivă și are ca efect suspendarea imediată a activității acestui comitet'', precizează Înalta Curte.

Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept, condusă de avocata Elena Radu, a solicitat judecătorilor suspendarea deciziei nr. 574 din 19 decembrie 2025, semnată de Ilie Bolojan, privind constituirea, organizarea și atribuțiile Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul Justiției.

Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul Justiției a fost înființat în decembrie 2025, prin decizia premierului Ilie Bolojan, și este format din reprezentanți ai Cancelariei prim-ministrului și ai Ministerului Justiției, în calitate de membri permanenți.

Grupul de lucru constituit la Palatul Victoria își propunea să analizeze legile Justiției, în urma dezvăluirilor jurnaliștilor de la publicația Recorder, care susțineau existența unor probleme grave la instanțe și parchete.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 37 / 4994
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Popescu & Asociații accelerează creșterea practicii de Healthcare, Pharma & Life Sciences până la 25% din economia firmei, pe fondul unui portofoliu complex de mandate și al efervescenței legislative din sectorul farmaceutic | De vorbă cu Dana Bivol (Partener) despre modul în care lucrează echipa, proiectele importante și provocările convergente din Sănătate în această perioadă
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Filip & Company a asistat Raiffeisen Bank România în acordarea unei finanțări către Booster Capital în vederea achiziției Servicii Publice S.A. | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
KPMG Legal câștigă definitiv un litigiu de muncă în favoarea unui important jucător din industria IT. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Cumpănașu și Asociații a asistat vânzătorii în tranzacția prin care Nordexim MV International SRL a fost preluată de către Vidya Herbs Private Limited (India) | Mirela Metea (Partener) a coordonat proiectul
Clifford Chance Badea a asistat Vista Bank la debutul ca emitent de obligațiuni pe Bursa de Valori București. Partener Mădălina Postolache (Rachieru), Nicolae Grasu (Senior Associate) și Cosmin Mitrică (Associate) au asistat instituția financiară pe tot parcursul procesului
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...