Stelian Ion, despre SIIJ: Decizia CCR intră cumva în contradicţie cu cea a CJUE; e de aşteptat o reacţie a CE
15 Iunie 2021 Agerpres
Stelian Ion a arătat că "dezamorsarea" problemei vine prin desfiinţarea SIIJ, însă trebuie atenţie la modul în care secţia va fi desfiinţată.
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat marţi că decizia Curţii Constituţionale privind funcţionarea Secţiei speciale este cumva în contradicţie cu decizia CJUE, iar în context este de aşteptat o reacţie din partea Comisiei Europene.
"Decizia CCR intră cumva în contradicţie cu decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în sensul în care se stabileşte prevalenţa dreptului intern asupra dreptului Uniunii Europene. Acest lucru nu poate decât să încurce şi mai tare. Este de aşteptat pe viitor o reacţie din partea Comisiei Europene, pentru că lucrurile nu pot rămâne aşa. În general, curţile constituţionale din spaţiul Uniunii Europene au avut un dialog bun cu Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, lucrurile sunt armonizate, doar că uneori există astfel de decizii care vin în contradicţie cu ceea ce spune CJUE şi în cazul acesta nu rămâne decât un instrument, acela în care Comisia Europeană să ia atitudine şi, cum se pare că deja a procedat în cazul Germaniei, e posibil să ne aşteptăm pe viitor că se va întâmpla şi în cazul României", a spus ministrul la RFI.
Stelian Ion a arătat că "dezamorsarea" problemei vine prin desfiinţarea SIIJ, însă trebuie atenţie la modul în care secţia va fi desfiinţată.
"În orice caz, noi nu trebuie să aşteptăm să se acutizeze aceste probleme. Ele pot fi dezamorsate şi dezamorsarea vine printr-un gest normal, acela ca în Parlament, în Senat, să fie desfiinţată această secţie, să fie reîntregită competenţa DNA, astfel cum, până la urmă, ne-am asumat şi în programul de guvernare, astfel cum rezultă şi din rapoartele MCV, astfel cum rezultă din celelalte recomandări care ne spun că lupta împotriva corupţiei trebuie continuată, trebuie să ţinem cont de principiul specializării procurorilor. (...) Trebuie să fim foarte atenţi ca, odată cu desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, să ajungem la o soluţie legislativă acceptabilă, în sensul în care să nu o reînfiinţăm sub o altă denumire, sub acoperişul tot al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că şi acum Secţia specială se află în cadrul Parchetului General, e organizată în cadrul Parchetului General. Ideea de a desfiinţa secţia şi de a o reînfiinţa sub o altă denumire sau de a trimite toate dosarele către o altă secţie, tot unică la nivel naţional, în cadrul Parchetului General, care să afecteze competenţa pe parte de luptă împotriva corupţiei, aceasta nu poate fi primită şi trebuie să fim foarte atenţi la cum desfiinţăm secţia", a mai declarat ministrul Justiţiei.
Din punctul său de vedere, soluţia corectă este reprezentată de desfiinţarea secţiei şi respectarea competenţei după materie.
"Soluţia corectă este cea pe care a promovat-o Guvernul şi aceasta înseamnă desfiinţarea secţiei şi respectarea competenţei după materie, astfel încât dosarele care ţin de criminalitatea organizată să meargă la DIICOT, cele care ţin de corupţie să meargă spre DNA, cele care au un alt obiect să meargă, după competenţă, la parchetele fie de pe lângă Înalta Curte, fie de pe lângă curţile de apel, deci este o competenţă împărţită, partajată între mai multe structuri de parchet. Este soluţia cea mai bună, a fost eficientă în trecut. Or, acum, dacă se merge spre soluţia în care să fie ocolit DNA-ul, ar fi un semnal foarte, foarte greşit care s-ar da faţă de ideea de luptă împotriva corupţiei, adică ar fi un vot de blam faţă de DNA, nemeritat şi care nu poate fi acceptat, în opinia mea", a adăugat Stelian Ion.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2250 / 5024 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





