ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Rising Star | Alexandra Iancu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai promoției 2022, a ales echipa ZRVP. ”Odată intrat în profesie, media de la facultate nu mai contează atât de mult, pentru că „examenele” din practică au alte criterii de reușită și este important să demonstrezi că te vei putea încadra în aceste criterii”

03 Martie 2025   |   Ștefania Enache

Până să ajungă în această etapă a dezvoltării sale, Alexandra Iancu a trecut printr-o serie de transformări care au ajutat-o să se dezvolte și să se formeze.

 
 
Alexandra Iancu și-a susținut licența în anul 2022, fiind printre cei mai buni absolvenți ai generației sale. După finalizarea studiilor la Facultătea de Drept din cadrul Universității din București, tânăra s-a îndreptat către avocatură, iar în prezent este Associate în cadrul ZRVP. Decizia de a-și îndrepta pașii către această profesie nu a fost una întâmplătoare, Alexandra având în minte încă din perioada liceului ideea de a-și construi o carieră în domeniul juridic.

„Motivul pentru care am optat pentru Facultatea de Drept are în spate o poveste personală care a început acum mult timp și a avut un deznodământ fericit, în ciuda experienței neplăcute. Întrucât cel care a contribuit la acest deznodământ a fost un avocat, în mintea mea de copil de 11-12 ani, am asociat avocații cu niște oameni buni, care ajută alți oameni să li se facă „dreptate”. Atunci mi-a venit în minte pentru prima oară această idee, pe care am păstrat-o pe tot parcursul liceului. Desigur, acest gând ingenuu s-a „maturizat” treptat, pe măsură ce am început să mă cunosc și să analizez dacă am calitățile necesare nu doar pentru a termina această facultate, ci și pentru a accede într-una dintre profesiile juridice. Evident că în tot acest proces am analizat și alte posibilități, dar nu am identificat nicio altă variantă care să mă atragă cu adevărat. Având în minte acest gând, am ales profilul Filologie, care mi s-a părut mai adecvat la acel moment, însă am început pregătirea propriu-zisă pentru admitere în ultimul an de liceu”, mărturisește interlocutoarea BizLawyer.


După finalizarea studiilor, opțiunea sa a fost aceea de a se îndrepta către litigiile civile, către practica de contencios administrativ și arbitraje (preponderent în domeniul construcțiilor).

Încă din timpul facultății a fost atrasă de Dreptul Civil deoarece poate naște dificultăți practice extrem de variate. „Contenciosul administrativ se studiază destul de puțin în facultate, având în vedere complexitatea acestuia, însă mi s-a părut interesant de aprofundat. Cât despre arbitraje, în facultate se predau doar noțiuni elementare de arbitraj, prin urmare atunci când mi s-a oferit această oportunitate, am acceptat-o din dorința de a face ceva nou și provocator. Admiterea în Barou nu este atât de grea, dacă ai fost constant pe parcursul facultății, care, într-adevăr, este destul de dificil de parcurs. În orice caz, provocările din practică sunt cele cu adevărat dificile, așa că pot spune că perioada anterioară reprezintă un antrenament destul de bun pentru ceea ce va urma”, precizează avocatul.

Până să ajungă în această etapă a dezvoltării sale, Alexandra Iancu a trecut printr-o serie de transformări care au ajutat-o să se dezvolte și să se formeze.

A absolvit Colegiul Național „Unirea” Focșani, amintindu-și că perioada liceului a fost extrem de importantă atât în dezvoltarea sa personală, cât și în cea academică. „Pe parcursul liceului am avut ocazia să mă cunosc, să îmi descopăr și să îmi valorific aptitudinile și, poate cel mai important, să leg cele mai strânse prietenii. Implicarea în echipa de dezbateri a liceului a fost una dintre cele mai frumoase experiențe de-ale mele, întrucât mi-am dezvoltat capacitatea de a vorbi în public și de a construi argumente, precum și spiritul de echipă, aspecte extrem de importante pentru profesia aleasă”, argumentează tânăra.

După Bacalaureat, a susținut admiterea la Facultatea de Drept, reușind să treacă peste etapa concursului cu 84 de puncte, rezultat care a adus-o foarte aproape de cei care au primit burse de merit. Situația aceasta a ambiționat-o și a determinat-o să muncească foarte mult pentru a intra și ea în rândul studenților cu bursă de merit, lucru care s-a și întâmplat. „Deși am avut în general rezultate academice bune, nu cred că acestea reflectă întotdeauna potențialul celor care le obțin. Prin urmare, m-am bucurat de acest rezultat, dar am știut că e doar o etapă din parcursul meu academic și că odată ce voi începe facultatea, va trebui să iau totul de la zero”, atrage atenția interlocutoarea BizLawyer.

Despre prima sesiune nu prea își mai aduce aminte, probabil pentru că a fost o perioadă destul de dificilă și stresantă. A fost etapa care i-a arătat că este foarte important să știi să te relaxezi, să te bucuri de procesul de învățare, să încerci să înțelegi cât mai bine ceea ce înveți și să tratezi examenele cu calm și cu încredere. „Evident că pe parcursul sesiunilor următoare nu mi-a reușit de fiecare dată acest lucru, însă cu siguranță am simțit că abordarea mea în ceea ce privește gestionarea stresului s-a îmbunătățit”, mai spune Alexandra.

                             Citește și

→   Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”

Facultatea nu trebuie să fie un scop în sine, ci doar un mijloc

Atunci când vine vorba despre alegerea unei facultăți, interlocutoarea BizLawyer este de părere că tinerii ar trebui să își dedice timpul atât cunoașterii de sine, cât și înțelegerii perspectivelor existente după terminarea facultății. „După cum ne spuneau mulți dintre profesorii noștri, facultatea nu trebuie să fie un scop în sine, ci doar un mijloc pentru atingerea scopului urmărit. Prin urmare, cred că tinerii ar trebui mai întâi să identifice un scop, prin raportare la personalitatea, aptitudinile și pasiunile pe care le au și apoi să aleagă mijlocul adecvat pentru atingerea lui. Acest “algoritm” propus nu presupune doar o operațiune matematică, ci ar trebui să aibă în spate o analiză atentă a sinelui”, nuanțează tânăra.

În opinia sa, succesul unui student se datorează curiozității, bucuriei de a studia, dorinței de a înțelege cât mai bine ceea ce studiază și curajului de a-și exprima opiniile juridice, fără teama de a greși. „Toate acestea funcționează mult mai bine într-un context de viață echilibrat”, punctează Alexandra.

Totodată, mai crede că rezultatele academice pot fi cel mult un indiciu al potențialului. Aceste indicii pot stârni interesul, dar sunt adesea insuficiente. „Prin urmare, a trebuit să îmi dovedesc cunoștințele și aptitudinile după criterii proprii caselor de avocatură la care am aplicat după primirea în profesie. Cu alte cuvinte, odată intrat în profesie, media de la facultate nu mai contează atât de mult, pentru că  „examenele” din practică au alte criterii de reușită și este important să demonstrezi că te vei putea încadra în aceste criterii. Sunt de părere că avem de învățat de la fiecare om pe care îl întâlnim sau cu care interacționăm. Prin urmare, sunt genul de persoană care se ghidează mai degrabă după valori și nu după modele și îi admir pe cei care împărtășesc valori precum corectitudinea, echilibrul și dedicarea”, explică avocatul.

Facultatea pe care a absolvit-o are foarte multe plusuri, dar și părți care ar trebui îmbunătățite. Unul dintre plusuri este acela că are unii dintre cei mai buni profesori și că aceștia nu coboară standardele atunci când vine vorba despre evaluarea studenților. „Cred că programa în sine nu este o problemă (cu mici excepții), ci modul în care aceasta este aplicată. Prin urmare, cred că ar trebui să se pună mai mult accentul pe aplicarea în practică a instituțiilor de drept și mai puțin pe volumul mare de teorie, lipsit de exemple practice. După cum am anticipat, unul dintre minusuri ar fi faptul că se pune accentul pe teorie și, uneori, foarte puțin sau chiar deloc pe practică. Este adevărat că practica înseamnă teorie aplicată, dar sunt de părere că este mult mai ușor să asimilezi și să înțelegi noțiuni teoretice atunci când acestea sunt discutate practic. Astfel, studenții pot acumula informații pe termen mediu și lung, nu doar pe termen scurt, exclusiv în vederea promovării examenelor”, atrage atenția interlocutoarea BizLawyer.

Cu plusuri și minusuri, Facultatea de Drept din cadrul Universității din București este una dintre instituțiile de învățământ de prestigiu din România care deschide multe oportunități după absolvire. „La nivelul pieței din București, pe care o cunosc mai bine, cred că sunt destul de multe oportunități pentru tinerii absolvenți, însă, din păcate, remunerația nu este, adesea, pe măsură”, menționează avocatul.

Privind în urmă la tot ceea ce a trăit până acum, Alexandra nu se vede acționând altfel decât a făcut-o până acum. Mărturisește că a făcut de mai multe ori un exercițiu de imaginație, și anume, și-a imaginat ce ar fi ales, dacă nu ar fi optat pentru Drept și nu a reușit să găsească niciun răspuns până acum. „Motivul este acela că nu am găsit niciun domeniu care să răspundă nevoii mele de dinamism și creativitate, prin raportare la aptitudinile și pasiunile mele. Faptul că dreptul este într-o continuă schimbare îmi oferă garanția că este foarte greu să te plictisești de acest domeniu, dacă îți place ceea ce faci”, încheie tânăra.

                     Citește și

→   De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Bianca-Elena Bănățeanu, a treia admisă din generația ei, care continuă să fie de ”zece pe linie”: Mi-am dorit să pot contribui la crearea unei societăți corecte, în care justiția să primeze și fiecare să aibă certitudinea că drepturile îi vor fi respectate


 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 314 / 2232
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...