Wolf Theiss își consolidează prezența pe piața românească prin extinderea echipei cu încă șase avocați. Bryan W. Jardine, Managing Partner: Noile recrutări în cadrul biroului din București sunt un răspuns la nivelul crescut de activitate pe care l-am înregistrat în România începând cu 2020 și întăreşte angajamentul continuu al firmei față de această piață
02 August 2022 B. A.
Bryan W. Jardine, Managing Partner al biroului Wolf Theiss Bucuresti: Noile recrutări în cadrul biroului din București sunt un răspuns la nivelul crescut de activitate pe care l-am înregistrat în România începând cu 2020 și întăreşte angajamentul continuu al firmei față de această piață
| |
Biroul din România al firmei regionale de avocatură Wolf Theiss își continuă extinderea prin recrutarea a șase noi avocați în cadrul următoarelor grupuri de practică: Proiecte, Energie & Infrastructură, Litigii, Drept societar și fuziuni & achiziții şi Dreptul muncii.
În luna iunie, biroul din România al firmei regionale de avocatură Wolf Theiss anunțase că și-a extins echipa de avocați prin patru noi recrutări - Bogdan Lamatic, Olimpia Farcaş, Claudia Andreescu și Adrian Manolache - în cadrul a două grupuri de practică: Investigații, Răspuns în situaţii de Criză & Conformitate şi Concurenţă & Reglementare.
Anterior, firma le cooptase pe Dana Toma și Ana-Maria Mustățea în echipa Real-Estate.
Tot în luna iunie, Wolf Theiss a anunțat cooptarea avocatului Flavius Florea, care s-a alăturat firmei în calitate de Counsel şi Coordonator al practicii de TMT, IP & Data Protection din România. El va conduce şi va consolida practica, adăugând expertiză valoroasă echipei locale.
În urma anunțului recent al celor șapte avocați care s-au alăturat firmei de avocatură în prima jumătate a anului 2022, Wolf Theiss urează bun venit altor șase noi avocați.
La 1 iulie 2022, Vladimir Plugărescu s-a alăturat Wolf Theiss în calitate de Senior Associate în cadrul echipei de Proiecte, Energie & Infrastructură. El are peste 8 ani de experiență ca avocat, fiind axat pe aspecte de energie și resurse naturale, dreptul mediului, sănătate, imobiliare, drept societar și fuziuni & achiziții. Înainte de a se alătura echipei Wolf Theiss, Vladimir a fost avocat la două firme de avocatură româneşti - NNDKP și Pachiu & Asociații, fiind responsabil cu asistența juridică în cadrul multor proiecte și tranzacții energetice majore. Anterior, a fost consilier juridic în cadrul a două companii, unde a asistat numeroși clienți în chestiuni de reglementare și de mediu pentru dezvoltarea de proiecte imobiliare comerciale și negocierea contractelor de tip FIDIC. Vladimir a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București în 2010 și deține o diplomă de Masterat, unul în dreptul afacerilor internaționale la Universitatea din Tilburg, Facultatea de Drept (promoţia 2011). În 2014, a fost admis în Baroul București.
Gabriela Pătrăşcan s-a alăturat recent Wolf Theiss în calitate de Senior Associate în cadrul echipei de Litigii. Anterior, Gabriela a lucrat la SCA Davo & Asociații ca avocat și la CII Alice Matache Mirela ca practician în insolvență stagiar. Ea a acordat asistență juridică și reprezentare în instanță în chestiuni precum: procedura de insolvență, acțiuni în atragerea răspunderii inițiate de terți împotriva asocierii în participațiune, anularea hotărârilor acționarilor, rezilierea contractelor de închiriere, litigii privind obligația statului de a emite un act administrativ, anularea procedurii de vânzare a activelor în procedura de lichidare, înregistrarea mărcilor naționale. Înainte de aceasta, Gabriela a fost Senior Associate la SCP Mitel & Asociații, unde s-a concentrat pe acordarea de asistență juridică și reprezentare în: litigii, proceduri de executare silită, contestații împotriva actelor / procedurii de executare silită, cereri legate de clauze abuzive, înregistrarea de mărci la nivel european, încălcarea brevetelor și distrugerea mărfurilor importate cu încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală. Gabriela este avocat cu drept de liberă practică din anul 2014. Ea deţine o diplomă de licență de la Facultatea de Drept, Universitatea București, 2012 (Teză de licență cu tema "Clauze abuzive în contractele de leasing") și două diplome de Masterat în drept - un Master în Dreptul internațional și european al afacerilor (Maîtrise en Droit Européen et International des Affaires) la Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne (College juridique franco-roumain d’études européennes), 2013 și un Master în drept fiscal la Facultatea de Drept, Universitatea București, 2022. De asemenea, în 2015, Gabriela a absolvit Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților. Din octombrie 2021 este membră a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență.
Dumitru Colcer este Associate în cadrul biroului din București al Wolf Theiss şi membru al echipei de Litigii. Înainte de a se alătura echipei Wolf Theiss la jumătatea lunii iulie, Dumitru a lucrat pentru o firmă de avocatură de top din România, concentrându-se pe redactarea și formatarea de documente juridice și pe efectuarea de diverse cercetări juridice. În 2021, Dumitru a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca. În aprilie 2022, a fost admis în Baroul București.
Roxana Balica s-a alăturat recent echipei de Corporate / M&A din cadrul Wolf Theiss în calitate de Associate. Anterior, Roxana a lucrat pentru o firmă românească de avocatură, concentrându-se pe operațiunile legate de Registrul Comerțului; redactarea hotărârilor acționarilor unici, a hotărârilor generale ale acționarilor, a declarațiilor, a procurilor și a altor documente necesare; acordarea de consultanță și consiliere juridică pentru acorduri civile sau comerciale, inclusiv redactarea și interpretarea clauzelor; reprezentarea și asistarea clienților în fața autorităților. Înainte de aceasta, a fost Associate în cadrul a două firme româneşti de avocatură. Roxana a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca în 2018 și și-a continuat studiile cu un Masterat, în Dreptul Afacerilor la Universitatea București, Facultatea de Drept, 2021. În 2018, a fost admisă în Baroul București.
Marius Moldoveanu este Associate în cadrul echipei de Corporate / M&A. Înainte de a se alătura recent Wolf Theiss, Marius a fost stagiar juridic la trei firme de avocatură locale. A fost, de asemenea, voluntar pentru Crucea Roșie și pentru "Ideo Ideis". Marius deţine o diplomă de licență de la Facultatea de Drept, Universitatea București, 2021. Marius a fost admis în Baroul București în aprilie 2022.
La jumătatea lunii iulie 2022, Ioana Iacob s-a alăturat Wolf Theiss în calitate de Associate în echipa de Dreptul Muncii. Anterior, Ioana a lucrat pentru o firmă românească de avocatură, oferind consultanță în mai multe domenii, cum ar fi: drept civil și drept societar, dreptul muncii, GDPR, proprietate intelectuală, drept fiscal și litigii. De asemenea, a oferit asistență juridică și reprezentare în fața instanțelor de judecată în aspecte de drept civil, drept contravențional și dreptul muncii. Ioana a absolvit Facultatea de Drept, Universitatea București în 2017 și apoi a urmat un masterat în dreptul muncii la aceeași universitate în 2018. În octombrie 2018, a fost admisă în Baroul București.
"Le urăm un călduros bun venit în echipa Wolf Theiss acestor șase avocați talentați. Noile recrutări în cadrul biroului din București sunt un răspuns la nivelul crescut de activitate pe care l-am înregistrat în România începând cu 2020 și întăreşte angajamentul continuu al firmei față de această piață. Pentru acest an, intenționăm să continuăm să consolidăm biroul din București, pentru a-l transforma într-o alegere de top pentru servicii juridice și pentru a ne crește profilul și prezența pe piața locală", a declarat Bryan W. Jardine, Managing Partner al biroului Wolf Theiss București.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1052 / 2201 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





