ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Echipa Wolf Theiss dedicată proiectelor din materia insolvenței este în proces de creștere și consolidare, având în vedere interesul ridicat acordat acestui domeniu și creșterea numărului și complexității proiectelor. ”În perioada recentă, ne-au fost solicitate de către clienți numeroase analize privind posibila deschidere a procedurii insolvenței, efectele și riscurile unei astfel de proceduri, dar și opțiunile reglementate pentru restructurarea afacerii, ceea ce arată interesul crescut al companiilor în utilizarea mecanismelor legale”, spun avocații

16 Decembrie 2024   |   Ștefania Enache

Echipa Wolf Theiss dedicată proiectelor din materia insolvenței este în proces de creștere și consolidare, având în vedere interesul ridicat acordat acestui domeniu și creșterea numărului și complexității proiectelor. ”În perioada recentă, ne-au fost solicitate de către clienți numeroase analize privind posibila deschidere a procedurii insolvenței, efectele și riscurile unei astfel de proceduri, dar și opțiunile reglementate pentru restructurarea afacerii, ceea ce arată interesul crescut al companiilor în utilizarea mecanismelor legale”, spun avocații firmei

Andreea Zvâc (Partener) şi Gabriela Pătrăşcan (Senior Associate) - Wolf Theiss Bucureşti

 
 
Avocații constată că, în ultima perioadă, interesul firmelor pentru insolvență a crescut semnificativ. Procedura nu mai este văzută ca o ultimă soluție pentru rezolvarea dificultăților financiare care are ca finalitate doar lichidarea. Jucătorii din mediul economic au înțeles că reprezintă o alternativă pentru însănătoșirea businessului și apelează la sprijin de specialitate pentru a pune în aplicare astfel de proiecte.  „Acest lucru este datorat și faptului că actualul cadru legislativ este unul integral adaptat la legislația și direcția date de dreptul Uniunii Europene.  Legislația actuală prevede mecanisme de restructurare moderne, comparativ cu alte țări din Europa.  Astfel de mecanisme nici măcar nu erau o noutate absolută în România, având în vedere că legislația și practica insolvenței din România utilizau proceduri de restructurare reglementate înainte de implementarea Directivei privind restructurarea”, explică Andreea Zvâc, Partener Wolf Theiss București.


Pe acest fond, firmele de avocatură care includ și practica de insolvență își dezvoltă această arie, astfel încât să poată veni în întâmpinarea nevoilor companiilor românești cu activitate complexă cu soluții dintre cele mai bune. În astfel de proiecte, echipele implicate trebuie să gestioneze situații faptice sau legale noi și extrem de sofisticate. „Devine necesară astfel implicarea specialiștilor din alte practici, iar insolvențele (de partea debitorului sau creditorului) nu pot să mai fie gestionate doar de profesioniști cu experiență limitată, ci trebuie create echipe care pot să acopere toate provocările care apar pe parcurs”, menționează Partenerul Wolf Theiss București.

O practică în plină dezvoltare

De altfel, Wolf Theiss este în proces de creștere și consolidare a echipei dedicată proiectelor din materia insolvenței, având în vedere interesul ridicat care este acordat acestui domeniu și a majorării numărului și complexității proiectelor în care avocații firmei se implică. „Trebuie însă menționat că în cadrul Wolf Theiss, proiectele complexe de restructurare și insolvență sunt mereu gestionate de echipe formate din avocați cu diferite specializări, în funcție de specificul fiecărui mandat. Încercăm să oferim clienților o perspectivă completă cu privire la toate aspectele juridice care pot avea relevanță pentru succesul fiecărui proiect. Un exemplu concret în acest sens este implicarea echipei specializate în concurență din cadrul Wolf Theiss pentru finalizarea unei preluări de bunuri și activitate de la o societate în insolvență, în legătură cu aplicarea reglementărilor europene referitoare la examinarea investițiilor străine directe”, amintește interlocutoarea BizLawyer.


Activitatea practicii de insolvență este extrem de diversificată și de complexă, acoperind multiple industrii (construcții, energie, agribusiness, telecom, asigurări etc.). „Ne implicăm nu numai în etapa efectivă a procedurii insolvenței, nu doar în fața instanței și nu doar pentru recuperarea creanțelor creditorilor. În perioada recentă, ne-au fost solicitate de către clienți numeroase analize privind posibila deschidere a procedurii insolvenței, efectele și riscurile unei astfel de proceduri, dar și opțiunile reglementate pentru restructurarea afacerii, ceea ce arată interesul crescut al companiilor în utilizarea mecanismelor legale. Subiectele fierbinți care au determinat clienții să apeleze la noi în ultima perioadă şi care au nevoie de o atenție sporită din partea noastră sunt reprezentate de asistența în legătură cu cele mai importante proceduri de insolvență și restructurare deschise în ultima perioadă, redactarea și implementarea planurilor de restructurare/reorganizare, răspunderea organelor de conducere ale debitorului în insolvență, restructurarea sau recuperarea finanțărilor acordate la nivel de grup, precum şi restructurarea angajaților”, nuanțează Gabriela Pătrăşcan, Senior Associate Wolf Theiss București.

Resursele de care dispune și practica diversificată facilitează echipei Wolf Theiss o abordare extrem de complexă în cazul fiecărui proiect pe care avocații îl au în lucru. Avocații firmei au posibilitatea de a asista clienții în orice situație, însă soluțiile care sunt în final implementate se raportează la situația clientului, companie în dificultate financiară sau creditor al acesteia. „Încercăm să oferim clienților o gândire pragmatică și o perspectivă practică, pe lângă susținerea noastră din punct de vedere al aplicării legislației. În practica noastră recentă, am asistat atât creditori care au depus planuri de reorganizare în cadrul unor proceduri de insolvență cât și companii aflate în dificultate financiară cu privire la implementarea unor variante de reorganizare sub umbrela legislației insolvenței. Pentru creditori, am participat în mai multe situații la redactarea (împreună cu consultanți externi) planului de reorganizare dar și la susținerea acestuia în fața creditorilor și a instanței de judecată, activitate care în general suscită discuții interesante în legătură cu aplicarea practică a dispozițiilor legale generale privind conținutul unor astfel de planuri, posibilitățile de reorganizare a afacerii și perspectiva instanțelor de judecată cu privire la viabilitatea/oportunitatea unor astfel de planuri”, detaliază Gabriela Pătrăşcan.

Servicii complexe de asistență juridică

Avocatul subliniază că, exceptând situația în care clientul solicită doar consultanță în redactarea cererii de deschidere a procedurii/declarația de creanță și în monitorizarea procedurii, serviciile Wolf Theiss București se extind la toate fazele procedurii în care ar putea fi necesară asistența juridică. De asemenea, echipa reprezintă clienții în legătură cu orice contestații formulate sau care trebuie formulate în cadrul procedurii insolvenței.

„Având în vedere că suntem de obicei implicați încă de la început în proiectele de restructurare sau insolvență, asistăm clienții într-o egală măsură atât cu elaborarea strategiei şi analizelor juridice preliminare deschiderii insolvenței, discutând împreună cu aceștia avantajele și dezavantajele diferitelor scenarii posibile, cât şi cu privire la planificarea şi implementarea procesului ulterior deschiderii procedurii. În practică s-a dovedit a fi important și util să fim alături de clienții noștri și pe parcursul implementării procedurilor, într-un domeniu atât de dinamic cum este insolvența și în contextul în care sunt implicați mulți participanți cu interese diferite, fiind necesară uneori adaptarea strategiei în funcție de abordările celorlalți participanți în procedură, pentru a putea conserva și proteja din timp drepturile și interesele clienților”, precizează interlocutoarea BizLawyer.

O parte importantă a activității practicii de insolvență este generată de asistarea clienților în vânzarea sau cumpărarea de active în dificultate, în structurarea vânzării sau achiziționarea portofoliilor de NPL-uri. „Am avut în perioada anterioară foarte mulți clienți interesați de achiziționarea unor active aparținând companiilor aflate în insolvență. În general, achizițiile se fac în vederea continuării sau dezvoltării unei activități comerciale, pe care societatea în insolvență nu o mai poate desfășura. Exemple în acest sens privesc achiziția de clădiri cu destinație de birouri, complexe zootehnice pentru producerea cărnii de pui dar și a unor complexe de exploatare minieră”, arată Andreea Zvâc.


Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică



Insolvența are ca principal scop salvarea afacerii

Proiectele pe care avocații le au în lucru sunt complexe și ating zone diverse.

De exemplu, unul dintre mandatele soluționate privește asistența și reprezentarea clientului, un creditor al societății debitoare, în legătură cu diverse încercări ale societății debitoare și a celorlalți creditori ai acesteia de a anula acte încheiate de client cu societatea, anterior deschiderii insolvenței, sau de a atrage răspunderea aceluiași client pentru insolvență. „Problemele juridice ridicate de aceste dosare sunt unele deosebite deoarece impun instanței să determine foarte clar care sunt condițiile pentru formularea unor astfel de acțiuni în insolvență, dar și care este standardul de probă necesar pentru dovedirea unor astfel de condiții. Importanța unei astfel de determinări în practica instanțelor de judecată este cu atât mai mare cu cât vedem din ce în ce mai multe astfel de acțiuni inițiate, iar impactul acestor acțiuni asupra societăților implicate poate fi unul determinant pentru activitatea viitoare a acestora. În plus, lipsa unei interpretări unitare cu privire la condițiile de exercitare a acțiunii crește reticența clienților în a apela la mecanismele prevăzute de legislația insolvenței, mecanisme care au ca scop principal salvarea companiilor aflate în dificultate financiară”, comentează Partenerul Wolf Theiss București.

La rândul său, Gabriela Pătrăşcan nominalizează un alt proiect interesant gestionat în ultimii doi ani, dosar legat de o contestație a unui creditor realizată în legătură cu cererea de plată formulată de acesta în procedura de reorganizare și măsurile dispuse de administratorul judiciar în legătură cu această cerere de plată. „Aspectul interesant ridicat de acest proiect a fost legat de competența generală a instanțelor române și de limitele competenței administratorului judiciar în analiza realizată de acesta asupra cererilor de plată, în contextul în care contractele în legătură cu care s-a născut creanța ridicau elemente de extraneitate. Analiza pe care a trebuit să o realizeze părțile și deopotrivă instanța asupra unor prevederi legale aparent clare și des folosite a fost deosebit de relevantă nu doar în acest caz particular, ci utilă a fi folosită și în alte procese din domeniul insolvenței care ridică elemente de extraneitate, cu atât mai mult cu cât cazurile de restructurare și reorganizare din ultima perioadă ridică astfel de situații care ar trebui avute în vedere în stabilirea strategiilor de urmat”, apreciază interlocutoarea BizLawyer.



O
piniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.



Proiectele sunt abordate dintr-o perspectivă multidisciplinară


În acest moment, echipa din cadrul Wolf Theiss include șase avocați cu experiență deosebită în insolvență, unul dintre acești profesioniști beneficiind și de calificare și experiență ca și practician în insolvență.

Politica firmei de avocatură este aceea de a aborda proiectele de insolvență dintr-o perspectiva multidisciplinară, formând echipe care îmbină diverse specializări juridice pentru a răspunde nevoilor și complexității specifice fiecărui caz. Proiectele de insolvență sunt coordonate, în general, de Andreea Zvâc, recent promovată partener în cadrul Wolf Theiss.

„Proiectele de insolvență propriu-zisă acoperă un procent de aproximativ 10% din volumul total de activitate a biroului, acesta reprezentând o practică semnificativă a Departamentului de Litigii. Proiectele de restructurare ce implică aspecte de reorganizare a modelului de business, transferuri de business sau de active, restructurări financiare şi de personal angrenează colegi din toate departamentele şi reprezintă aproximativ 20% din volumul total de activitate a biroului”, indică Andreea Zvâc.

Avocatul este de părere că nu suntem în situația de a ne aștepta la schimbări majore în evoluția numărului procedurilor de insolvență din România, dacă mediul politic și de afaceri va continua abordarea curentă. „Cu siguranță poate fi estimată o creștere, având în vedere că există încă o instabilitate la nivel macroeconomic și din punct de vedere al coerenței legislative în materie fiscală, dar nu va fi o creștere semnificativă, ci una estimată la doar 3% conform Studiului Allianz Research – Global Insolvency Outlook. Ce observăm, pe de altă parte, în practică este o creștere a situațiilor când se decide lichidarea voluntară a societăților având în vedere același context economic nesigur și modificări legislative”, încheie Partenerul Wolf Theiss București.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 138 / 2009
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company asistă Conversion Marketing, parte a grupului eMAG, la transferul activității Profitshare către 2Performant
Rising Stars | Raluca Biță, unul dintre cei mai buni studenți ai generației sale, a ales să profeseze în sfera Dreptului financiar-bancar în echipa Filip & Company: ” Una dintre principalele mele așteptări a fost să găsesc un mediu care să mă stimuleze intelectual și să-mi ofere ocazia de a rezolva probleme complexe și am întâlnit exact asta. Fiecare caz aduce provocări unice, care necesită o combinație de cunoștințe juridice, gândire critică și creativitate în găsirea celor mai bune soluții pentru clienți”
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes”
Women Lawyers | Pentru Mateea Codreanu, apartenența la echipa Mușat & Asociații, în care a evoluat până la poziția de Partener, a fost decisivă în formarea sa: ”Este o provocare să începi parcursul avocațial ca avocat stagiar într-o firmă de avocatură lider, dar totodată și o premisă pentru o dezvoltare profesională rapidă”
Liviu Togan părăsește Dentons, unde coordona practica de drept penal și investigații și se alătură din nou firmei Mușat & Asociații, pe poziția de Partner: “Revin în cadrul unei echipe pe care o cunosc și în care am încredere”
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
LMG Life Sciences Awards EMEA 2025 | Kinstellar, Muşat & Asociaţii, NNDKP și Popescu & Asociații, pe lista scurtă din care va fi aleasă peste câteva zile ”South East Europe Firm of the Year”. Popescu & Asociații concurează cu patru firme internaționale de top pentru titlul de ”White Collar Crime Firm of the Year”, iar unul dintre partenerii săi, Mirel Rădescu, este printre cei patru finaliști la categoria ”White Collar Crime Lawyer of the Year”
GNP obține o soluție favorabilă pentru un operator de platformă, ce ar putea să contureze o practică constantă și predictibilă, în baza căreia autoritățile de reglementare naționale vor analiza întinderea răspunderii furnizorilor de servicii intermediare. Problemele juridice ridicate în acest litigiu vizează în principal modul de interpretare și aplicare a reglementărilor din Regimul eCommerce și DSA | Avocații Octavian Adam (Partener), Cristina Badea (Senior Associate) și Alice Moisac (Associate), în prim plan
Rising Stars | Eduard Morariu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai generației 2022, a ales să profeseze ca avocat la Filip & Company, unde urmărește să se dezvolte în câteva dintre ramurile mai „nișate” ale Dreptului: „Parcursul meu a presupus implicarea în multe dosare de instanță și arbitraj, unele chiar de importanță națională, cu probleme de drept sensibile, dar și cu echipe de avocați excepționali, care le-au făcut față cu o măiestrie la care nu pot decât să aspir”
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
Premieră juridică în România | Popescu & Asociații obține prima despăgubire integrală pentru expropriere: peste 60 mil. lei pentru Viorelo International. Succesul este rezultatul unei strategii juridice riguroase, elaborate și implementate de o echipă interdisciplinară de specialiști
Premieră pe piața avocaturii din România: NNDKP, desemnată pentru a șaptea oară „Firma de avocatură a anului în România” la gala premiilor Chambers Europe 2025. | Ion Nestor, Co-Managing Partner: ” Această recunoaștere, care vine în anul în care sărbătorim 35 de ani de activitate, reprezintă încă o confirmare a poziției de top pe care NNDKP o ocupă pe piața avocaturii din România și validează munca, performanța și rezultatele excelente obținute de întreaga echipă”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...