ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ASF a publicat primul raport privind stabilitatea pieţelor financiare nebancare

19 August 2019   |   AGERPRES

Raportul prezintă, în capitole distincte, situaţia actuală a celor trei pieţe, din perspectiva stabilităţii financiare, aşa cum aceasta reiese din interpretarea şi analiza indicatorilor raportaţi de entităţile supravegheate de ASF, aferenţi datei de referinţă de 31 martie 2019, şi a celor mai recente date şi informaţii disponibile cu privire la evoluţia pieţelor financiare.

 
 
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat primul raport privind stabilitatea financiară a pieţelor pe care le reglementează şi supraveghează, respectiv piaţa asigurărilor, piaţa de capital şi piaţa pensiilor private.

"Raportul, elaborat de specialiştii din cadrul ASF şi aprobat de Consiliul Autorităţii, este primul nostru demers de acest fel şi reprezintă o lucrare de anvergură, o radiografie amplă a unei părţi fundamentale din activitatea Autorităţii de Supraveghere Financiară", a declarat preşedintele ASF, Leonardo Badea, conform unui comunicat al ASF.

Raportul prezintă, în capitole distincte, situaţia actuală a celor trei pieţe, din perspectiva stabilităţii financiare, aşa cum aceasta reiese din interpretarea şi analiza indicatorilor raportaţi de entităţile supravegheate de ASF, aferenţi datei de referinţă de 31 martie 2019, şi a celor mai recente date şi informaţii disponibile cu privire la evoluţia pieţelor financiare.


Imaginea de ansamblu, ce rezultă din informaţiile şi analizele prezentate în raport, evidenţiază o situaţie pozitivă şi evoluţii staţionare din perspectiva stabilităţii financiare a pieţelor supravegheate de ASF. La finele trimestrului I al anului 2019, stabilitatea sistemului financiar nebancar se menţine robustă, fără riscuri sistemice semnificative, se menţionează în comunicat.

Analiza stabilităţii sectoarelor financiare reglementate şi supravegheate de către ASF este necesară nu doar prin prisma modului în care sunt transpuse şi respectate reglementările europene specifice, ci şi datorită faptului că aceste sectoare pot reprezenta canale de transmisie ale şocurilor externe către alte componente ale sistemului financiar.

"Pieţele financiare în general şi mai ales cele trei sectoare supravegheate de ASF (datorită complexităţii şi diversităţii ridicate) fac în permanenţă obiectul unor modificări legislative şi al unor acţiuni la nivel local, dar şi armonizat, la nivel european, orientate către consolidarea stabilităţii şi îmbunătăţirea mecanismelor de funcţionare a acestora în beneficiul participanţilor şi consumatorilor", se mai arată în comunicat.

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/ 2012 aprobată prin Legea 113/ 2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 20482 / 21412
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...