
BEI: Oamenii sunt dispuşi să renunţe la călătoriile cu avionul pentru a combate schimbările climatice
11 Ianuarie 2021
AgerpresSondajul, derulat în rândul a peste 30.000 de persoane, arată că 72% dintre europeni şi americani şi 84% dintre chinezi cred că propriul lor comportament poate avea o contribuţie la contracararea schimbărilor climatice, în creştere cu şapte până la 12 puncte procentuale faţă de situaţia de anul trecut.
Aproape o treime din populaţia globului ar fi dispusă să zboare mai puţin cu avionul, chiar şi după ce restricţiile impuse în contextul pandemiei vor fi ridicate, potrivit unui sondaj publicat luni de Banca Europeană de Investiţii (BEI), care arată o credinţă din ce în ce mai răspândită că acţiunile individuale au un impact asupra climei, transmite Bloomberg.
Sondajul, derulat în rândul a peste 30.000 de persoane, arată că 72% dintre europeni şi americani şi 84% dintre chinezi cred că propriul lor comportament poate avea o contribuţie la contracararea schimbărilor climatice, în creştere cu şapte până la 12 puncte procentuale faţă de situaţia de anul trecut.
În prezent, oamenii cred că renunţarea la călătoriile cu avionul ar fi unul dintre cele mai uşoare lucruri la care ar putea recurge pentru a-şi reduce amprenta de carbon. În schimb, respondenţii sunt mult mai reticenţi vând vine vorba să renunţe la video streaming, la cumpărarea de haine noi sau la a consuma carne.
Atunci când restricţiile care au legătură cu Covid-19 vor fi ridicate, 43% dintre europeni, 40% dintre americani şi 65% dintre chinezi au spus că vor încerca să evite să zboare cu avionul, arată sondajul derulat în luna octombrie. Mulţi dintre aceştia au menţionat schimbările climatice drept principalul motiv.
Chiar dacă numărul pasagerilor a scăzut dramatic anul trecut din cauza pandemiei, sectorul aviaţiei ar urma să fie responsabil pentru o cotă mai mare din emisiile de CO2 în deceniile următoare. Potrivit estimărilor BloombergNEF, în 2019, industria aviaţiei a aruncat în atmosferă peste un miliard de tone de CO2.
"Perioada post-Covid-19 va oferi o oportunitate pentru a face un salt uriaş în tranziţia la o economie cu emisii reduse carbon şi rezistentă la schimbările climatice", a declarat vicepreşedintele BEI, Ambroise Fayolle.
În schimb, sondajul a descoperit că oamenii sunt mult mai puţin dispuşi să renunţe la a deţine un autoturism, care ar putea avea un impact mai mare asupra climei. Aviaţia este responsabilă pentru doar 2,5% din emisiile globale de CO2, iar transportul rutier este responsabil pentru aproape 15%.
Pe o listă de acţiuni de combatere a schimbărilor climatice, 39% dintre europeni şi 38% dintre americani au spus că renunţarea la a deţine un autoturism ar fi cel mai greu pentru ei. Aceasta scoate în evidenţă nevoia ca producătorii auto să facă trecerea la vehiculele electrice sau cele pe hidrogen, pentru a putea reduce impactul automobilelor asupra mediului.
Aşa cum era de aşteptat, o proporţie mare de oameni din întreaga lume au spus că este puţin probabil să utilizeze transportul public pentru a evita să contacteze virusul Covid-19. Mijloacele alternative de transport au crescut, 89% dintre respondenţii chinezi, 72% dintre europeni şi 69% dintre americani au spus că folosesc bicicleta sau merg pe jos mai mult.
Banca Europeană de Investiţii, cu sediul în Luxemburg, a fost constituită prin Tratatul de la Roma din 1958. Acţionarii BEI sunt statele membre ale Uniunii Europene, iar accentul principal al activităţilor de creditare ale BEI este pus pe finanţarea de proiecte ce promovează o dezvoltare regională echilibrată şi coeziunea economică şi socială într-o Uniune Europeană extinsă.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 15986 / 19900 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
bpv Grigorescu Ștefănică: tranzacțiile strategice și consolidările sectoriale definesc piața de fuziuni și achiziții | 2025 aduce structuri inovatoare, distressed M&A și o redefinire a noțiunii de succes, într-o piață în care avocații devin arhitecții echilibrului între reglementări stricte și interesele investitorilor. Cătălin Grigorescu (managing partner): „Succesul în tranzacții nu se mai măsoară doar în valoare, ci în capacitatea de a le finaliza într-un mediu juridic tot mai complex”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Principalele aspecte pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere pentru a se conforma legislației privind combaterea discriminării și hărțuirii la locul de muncă | De vorbă cu Dan Dascălu (Partener) și Sonia Bălănescu (Managing Associate) - D&B David și Baias, despre prevederile legale în vigoare, combaterea acestui fenomen și modul în care poate fi diminuat riscul apariției unor litigii inițiate de salariați
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...