ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bulgaria intenţionează să strângă două miliarde de euro din vânzarea de obligaţiuni

15 Septembrie 2020   |   Agerpres

"Există un interes semnificativ, iar condiţiile de pe piaţă sunt bune. Plasamentul ar urma să înceapă astăzi", a spus una dintre surse.

 
 
Bulgaria intenţionează să strângă două miliarde de euro de pe pieţele internaţionale de obligaţiuni, iar procedura de plasament (bookbuilding) ar urma să fie deschisă marţi, au declarat pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.
 
Potrivit surselor, Bulgaria vrea să îşi consolideze finanţele în contextul pandemiei de COVID-19 şi a organizat luni o reuniune cu investitorii. Intenţia autorităţilor de la Sofia este de a oferi obligaţiuni cu maturitatea de 10 şi 30 de ani.
 
"Există un interes semnificativ, iar condiţiile de pe piaţă sunt bune. Plasamentul ar urma să înceapă astăzi", a spus una dintre surse.
 
"Majoritatea obligaţiunilor care vor fi oferite vor avea maturitatea de 10 ani şi doar o mică parte vor fi obligaţiuni cu maturitatea de 30 de ani", a declarat cea de a doua sursă.
 
Ţara vecină a selectat încă din primăvară băncile Citi, JP Morgan Chase & Co, BNP Paribas şi Unicredit pentru a intermedia această emisiune de obligaţiuni, însă până acum nu demarat emisiunea din cauza condiţiilor de pe piaţă.
 
Bulgaria, cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, dar în acelaşi timp şi una dintre ţările membre cu cel mai mic grad de îndatorare, are nevoie de fonduri pentru a finanţa un deficit fiscal estimat la 3% din Produsul Intern Brut în acest an şi, de asemenea, a pus deoparte rezerve de lichidităţi pentru a face faţă impactului economic al pandemiei, scrie Reuters.
 
Agenţiile de rating S&P şi Fitch atribuie Bulgariei un rating "BBB" cu perspectivă stabilă, un calificativ din categoria "investment grade" (-recomandat pentru investiţii-nr).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 18899 / 21827
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...