ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BVB: Capitalizarea tuturor companiilor listate a depăşit 300 miliarde lei, cel mai mare nivel din istorie

19 Decembrie 2023   |   AGERPRES

Evoluţia puternic pozitivă a pieţei de capital a fost influenţată, printre altele, de listarea Hidroelectrica, cel mai mare IPO din Europa realizat până acum în acest an, de continuarea programului de obligaţiuni de stat Fidelis, creşterea numărului de investitori până la un nivel record de 168.000, precum şi de proiectele realizate la nivelul BVB, ca operator de piaţă şi sistem.

 
 
Valoarea de piaţă a tuturor celor 371 de companii listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), atât pe Piaţa Reglementată (PR), cât şi pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT), a depăşit în premieră nivelul de 301 de miliarde lei la finalul primelor 11 luni ale acestui an, informează BVB, printr-un comunicat.

Din aceasta sumă, 287 miliarde lei o reprezintă capitalizarea celor 85 de companii listate pe PR şi 14 miliarde lei capitalizarea celor 286 de companii de pe SMT.

La nivelul cumulat al PR şi SMT, capitalizarea companiilor listate a crescut cu 43% doar în acest an. De altfel, în ultimii şase ani, valoarea de piaţă a tuturor companiilor listate la BVB s-a dublat. Luând în calcul doar companiile româneşti listate la BVB, capitalizarea acestora a crescut cu 127%, de la 97 miliarde lei în 2018, la 220 miliarde lei în acest an.


De la începutul anului, piaţa de capital din România s-a remarcat prin creşteri de două cifre la nivelul tuturor indicilor BVB. Indicele BET, care cuprinde cele mai lichide 20 de companii listate pe PR, a crescut cu 26%, indicele BET-TR, care include şi dividendele, a crescut cu aproape 34%, iar indicele dedicat SMT, BET AeRO, a crescut cu peste 14%.

"Companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti au ajuns să reprezinte 21,3% din PIB-ul României pe anul 2022. Valoarea tuturor companiilor listate la BVB este astăzi la cel mai ridicat nivel din istorie, depăşind 300 miliarde lei. Credem că aceste date sunt elemente care conturează un tablou cât se poate de clar de dezvoltare economică şi anume că putem avea o economie puternică doar printr-o bursă puternică. Vom continua să promovăm BVB ca un canal esenţial de finanţare pentru companiile româneşti pentru că rezultatele de până acum ne arată că dezvoltăm bursa în direcţia corectă: doar în ultimii 5 ani, pe piaţa de capital românească, au fost listate 176 de instrumente financiare, cu o valoare cumulată de 10,8 miliarde euro", a declarat Radu Hanga, preşedintele BVB.

Potrivit comunicatului BVB, în noiembrie, indicele BET, a avut un avans de aproape 3,5%. O rată de creştere similară a fost înregistrată şi la nivelul indicelui BET-TR, care include şi dividendele. La nivelul PR, cel mai semnificativ avans din rândul indicilor BVB a fost în cazul BET-NG, care include companiile din energie şi utilităţi, cu un plus de 4,7% doar în noiembrie. Tot luna trecută, indicele BET AeRO, dedicat companiilor reprezentative listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT), a câştigat 4,9%.

La finalul primelor 11 luni ale acestui an, indicele BET a ajuns la 14.712 puncte, ceea ce înseamnă o creştere de 26,1% obţinută doar în acest an. Indicele BET-TR a închis ultima şedinţă de tranzacţionare din noiembrie la un nivel de 30.371 puncte, ceea ce corespunde unei creşteri de 33,9% realizată pana acum pe parcursul acestui an. Indicele companiilor din energie şi utilităţi, BET-NG, a crescut cu 26,8%, până la 1.080 puncte la final de noiembrie, în timp ce indicele BET AeRO a ajuns la 945 puncte, în urcare cu 14,2% în primele 11 luni ale anului.

Evoluţia puternic pozitivă a pieţei de capital a fost influenţată, printre altele, de listarea Hidroelectrica, cel mai mare IPO din Europa realizat până acum în acest an, de continuarea programului de obligaţiuni de stat Fidelis, creşterea numărului de investitori până la un nivel record de 168.000, precum şi de proiectele realizate la nivelul BVB, ca operator de piaţă şi sistem.

"Am primit în acest an o confirmare fără echivoc din partea pieţei că nu există afacere prea mare în România care să nu poată fi listată la BVB. Avem în ţară multe companii cu istoric solid şi acestea pot deveni o poveste de succes atât la nivel naţional, cât şi regional, iar listarea la bursă este o etapă firească de dezvoltare. Valoarea de piaţă luând în calcul doar companiile româneşti listate la BVB a crescut cu 127% în ultimii 6 ani, de la sub 100 miliarde lei în 2018, la 220 miliarde lei în acest an. Suntem încrezători în dezvoltarea viitoare a pieţei, ţinând cont atât de măsurile pe care le-am implementat până acum, de perspectiva operaţionalizării Contrapărţii Centrale, creându-se astfel premisele includerii Romaniei pe lista MSCI privind acordarea statutului de Piaţă Emergentă", a subliniat Adrian Tănase, CEO BVB.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4544 / 20358
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO-INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS Romania și Head of CEE Corporate M&A: De când coordonez practica de fuziuni și achiziții în CEE, este pentru prima dată când numărul tranzacțiilor din România este cel mai mare din regiune după primele nouă luni. A fost un an interesant din perspectiva private equity, însă investitorii strategici rămân în continuare cei de bază. Toate ariile de practică au fost foarte ocupate, dar finanțările și departamentul de Banking, cu mandate ce însumează 3 miliarde euro, ”poartă coroana” anul acesta
CMS, alături de Buildcom EOOD la achiziția Argus în România. Echipă pluridisciplinară, cu Rodica Manea (Corporate M&A) și Cristina Reichmann în prim plan
Filip & Company a acordat asistență juridică companiei Instant Factoring în structurarea și implementarea unui parteneriat transfrontalier de securitizare în valoare de 30 de milioane EUR cu un fond din Luxemburg
Practica de Concurență de la Băncilă, Diaconu și Asociații își confirmă maturitatea prin claritate și execuție disciplinată, luciditate tactică și robustețe în decizie | De vorbă cu Claudia Grosu (Managing Associate) despre modul de lucru al unei echipe care anticipează, ordonează pașii esențiali și finalizează impecabil mandatele dificile
Schoenherr a asistat fondatorii Calla Oradea în vânzarea unei participații majoritare către Integral Capital Group I Echipa, coordonată de Mădălina Neagu (partner)
Mușat & Asociații anunță cooptarea fostei președinte a Curții Supreme, Corina Corbu, în poziția de Partener Coordonator al Departamentului de Litigii | Gheorghe Mușat, Senior Partner: ”Este un mare câștig pentru firmă, pentru avocații firmei, pentru clienții firmei”
Într-un an cu investigații mai tehnice și presiune pe termene, DLA Piper România așază practica de Concurență pe trei piloni - oameni, metodă, ritm, astfel încât proiectarea strategiilor, controlul probelor și continuitatea între faze să producă cele mai bune rezultate | De vorbă cu membrii unei echipe sudate, condusă de lideri cu experiență și antrenată pe industrii sensibile, despre prudență juridică și curaj tactic, cooperare internă și rigoare probatorie, bazate pe înțelegerea fină a mediului de business și utilizarea tehnologiei ca multiplicator de acuratețe
Filip & Company a oferit asistență juridică în legătură cu o nouă emisiune de obligațiuni corporative garantate de către Agroserv Măriuța, în valoare de 3 mil. €
Kinstellar asistă Integral Capital Group în achiziția unei participații majoritare la clinica de fertilizare in vitro Calla, prin subsidiara sa Embryos
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci care a intermediat a doua emisiune de obligațiuni prin care Romgaz a atras 500 de mil. € de pe piețele internaționale| Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Filip & Company a asistat BCR și BRD în legătură cu oferta publică inițială a Cris Tim Family Holding | Olga Niță (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner) au coordonat echipa
Clifford Chance Badea a asistat Cris-Tim Family Holding în legătură cu IPO-ul istoric în valoare de 454,35 milioane RON | Daniel Badea (Managing Partner): ”Sperăm ca succesul Cris-Tim să încurajeze și alte branduri românești să vină pe bursă”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...