
Chimcomplex implementează etapa 2 a proiectului pentru realizarea unei centrale de cogenerare de înaltă eficienţă în Râmnicu Vâlcea
25 August 2023
AgerpresImplementarea proiectului de către Chimcomplex Borzeşti în localitatea Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, se face în perioada 27.01.2023 - 31.12.2025.
Chimcomplex Borzeşti a semnat contractul de finanţare şi este în curs de implementare a etapei a doua pentru proiectul "Cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz, flexibilă, în sectorul încălzirii centralizate Râmnicu Vâlcea", potrivit unui comunicat al companiei, remis joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Proiectul vizează realizarea unei centrale de cogenerare de înaltă eficienţă care să deservească municipiul Râmnicu Vâlcea începând cu anul 2026. Valoarea totală a proiectului este de 689,394 milioane de lei, din care valoarea maximă eligibilă nerambursabilă este de 405 milioane de lei.
Implementarea proiectului de către Chimcomplex Borzeşti în localitatea Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, se face în perioada 27.01.2023 - 31.12.2025.
Proiectul vizează realizarea unei centrale de cogenerare de înaltă eficienţă care să deservească municipiul Râmnicu Vâlcea începând cu anul 2026. Valoarea totală a proiectului este de 689,394 milioane de lei, din care valoarea maximă eligibilă nerambursabilă este de 405 milioane de lei.
Implementarea proiectului de către Chimcomplex Borzeşti în localitatea Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, se face în perioada 27.01.2023 - 31.12.2025.
Proiectul este cofinanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă Pilonul I. Tranziţie verde - Componenta C6 Energie Măsura de investiţii 3 - Dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaz, flexibile şi de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică şi termică (CHP) în sectorul încălzirii centralizate, în vederea atingerii unei decarbonizări profunde.
Obiectivele proiectului sunt: reducerea cu 84.468 tCO2 /an a gazelor cu efect de seră la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea, creşterea capacităţii instalate în cogenerare de înaltă eficienţă cu 108 MW, reducerea consumului anual de energie primară cu 418.105 MWh prin realizarea unei capacităţi de producţie pe gaz de 108 MW, flexibile şi de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică şi termică (CHP) pentru alimentarea cu energie termică a locuitorilor din Râmnicu-Vâlcea într-o perioadă de 36 luni de la semnarea contractului de finanţare.
"Proiectul propus contribuie pozitiv la atenuarea provocărilor cu care se confruntă România în tranziţia de la sursele de energie pe bază de cărbune şi lignit, în mod specific, asigurând alimentarea cu energie termică a municipiului Rm. Vâlcea, în condiţii de eficienţă energetică competitivă la nivel european", se arată în comunicat.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 4771 / 19332 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a asistat acționarii Lensa la atragerea unei investiții de la OH Holding Limited. Echipa de proiect a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
O gamă variată de mandate pentru avocații de Employment de la Mitel & Asociații | Schimbările din zona legislației muncii și noile tendințe în politica de personal, analizate de Mădălina Mitel (Partener) și Cristina Dan (Counsel)
PNSA, alături de un sindicat de bănci românești și internaționale cu privire la acordarea unei facilități de credit în valoare de aproximativ 173 milioane de dolari firmei Black Sea Oil & Gas. Ce avocați au fost implicați în finanțare
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Real Estate)
Schoenherr, alături de M Core în achiziția Focșani Shopping Centre de la KBC Bank. Markus Piuk (partner) a coordonat echipa
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Drept Societar și Comercial)
Cariere în Drept | De vorbă cu Andra Mălina Stroe, șefă de promoție a generației care și-a finalizat studiile în 2022, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dacă te-ai ridicat la înălțimea sarcinilor în timpul facultății, este imposibil să nu reușești în a avea o carieră de succes. Înveți de la cei mai buni și ești coleg cu cei mai buni”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat stagiar pentru practica de Drept Societar și Comercial
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii de business de astăzi înseamnă atât provocări, cât și oportunități semnificative. Dana Bivol (Partener): ”Alături de ceilalți colegi parteneri am reușit să creăm o firmă cu un brand puternic, recunoscut pentru expertiza sa, atât pe plan local, cât și internațional. Popescu & Asociații oferă un mix ideal de oportunități profesionale, mediu de lucru pozitiv și resurse pentru dezvoltare personală și profesională”
Proiectul eșuat de lobby, prin care liderii Alianței pentru Unirea Românilor ar fi beneficiat de o întâlnire și o ședință foto cu Donald Trump la reședința din Mar-a-Lago (Florida) se lasă cu un proces în SUA. Pretenții de 4,6 mil. USD pentru că șefii partidului AUR nu s-au întâlnit cu înalți oficiali americani, peste Ocean
Rising Stars | Raluca Biță, unul dintre cei mai buni studenți ai generației sale, a ales să profeseze în sfera Dreptului financiar-bancar în echipa Filip & Company: ” Una dintre principalele mele așteptări a fost să găsesc un mediu care să mă stimuleze intelectual și să-mi ofere ocazia de a rezolva probleme complexe și am întâlnit exact asta. Fiecare caz aduce provocări unice, care necesită o combinație de cunoștințe juridice, gândire critică și creativitate în găsirea celor mai bune soluții pentru clienți”
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...