
CITR:Companiile cu datorii la stat trebuie să depună cererea privind intenţia de a aplica pentru măsura de restructurare financiară
18 Septembrie 2019
AGERPRESÎn cazul în care companiile eligibile (2.600 de debitori) nu depun cererea până pe 30 septembrie, sunt pasibile să intre în insolvenţă, urmând să plătească toate datoriile acumulate, precizează sursa citată.
Companiile care aveau datorii către stat de peste un milion de lei la sfârşitul anului trecut trebuie să depună, până la 30 septembrie 2019, cererea referitoare la intenţia de a aplica pentru măsura de restructurare financiară, prevăzută de Ordonanţa 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, potrivit unui comunicat CITR.
În cazul în care companiile eligibile (2.600 de debitori) nu depun cererea până pe 30 septembrie, sunt pasibile să intre în insolvenţă, urmând să plătească toate datoriile acumulate, precizează sursa citată.
Potrivit CITR, facilităţile prevăzute de actul normativ pot fi accesate doar prin crearea unui plan de restructurare a afacerii, depus în maxim 6 luni de la intrarea în vigoare a OG iar responsabilitatea creării unui plan de restructurare viabil este a expertului independent care îl va întocmi.
În cazul în care companiile eligibile (2.600 de debitori) nu depun cererea până pe 30 septembrie, sunt pasibile să intre în insolvenţă, urmând să plătească toate datoriile acumulate, precizează sursa citată.
Potrivit CITR, facilităţile prevăzute de actul normativ pot fi accesate doar prin crearea unui plan de restructurare a afacerii, depus în maxim 6 luni de la intrarea în vigoare a OG iar responsabilitatea creării unui plan de restructurare viabil este a expertului independent care îl va întocmi.
"Planul are obiectivul clar de a asigura plata datoriilor la buget. Cu toate acestea, în realizarea sa, expertul independent va analiza şi datoriile restante către alţi creditori. Un factor esenţial este faptul că, prin planurile de restructurare, expertul trebuie să se asigure de profitabilitatea companiilor şi, odată echilibrată, societatea va fi sustenabilă pentru a rămâne pe piaţă. Analiza este similară cu cea pe care o facem pentru un plan de reorganizare atunci când compania este în insolvenţă. Şi din acest punct de vedere, practic, acest plan devine o şansă pentru salvarea companiilor care au datorii la stat", consideră Vasile Godînca-Herlea, CEO CITR, citat în comunicat.
Restructurarea obligaţiilor bugetare presupune întocmirea unui plan de restructurare de către un specialist independent, alături de testul creditorului privat, ce analizează gradul de recuperare al creditorului bugetar printr-o astfel de măsură, faţă de o procedură de faliment / executare silită, dacă ar fi creditor privat.
Pe parcursul derulării planului, ANAF va supraveghea toate măsurile incluse în plan, nu doar pe acelea referitoare la plata datoriilor.
În cazul în care, la 20 februarie 2020, cei 2.600 de debitori eligibili nu vor fi depus planul de restructurare, ANAF are la dispoziţie 60 de zile pentru a analiza şi apoi pentru a cere deschiderea procedurii de insolvenţă.
"Recomandăm companiilor eligibile să profite de acest context favorabil şi să se pregătească pentru echilibrarea propriului business. Astfel de ocazii nu apar tot timpul şi cu siguranţă vor simţi beneficiile ulterior", a adăugat CEO-ul CITR.
Facilităţile prevăzute de Ordonanţa 6/2019 vizează: anularea tuturor accesoriilor (dobânzi şi penalităţi de întârziere la plată) datorate pentru obligaţiile bugetare principale la data de 31 decembrie 2018; anularea a până la 50% din obligaţiile principale datorate la aceeaşi dată, condiţionată de achitarea a până la 15% din obligaţiile principale rămase de achitat anterior depunerii cererii de restructurare (pe anul 2019); eşalonarea obligaţiilor principale ce urmează a se achita după restructurare, pe parcursul a şapte ani, primul an putând fi un an de graţie.
Potrivit CITR, beneficiarii sunt companii care înregistrează obligaţii bugetare restante la 31 decembrie 2018, compuse din principal şi accesorii, în special în situaţia în care valoarea accesoriilor este semnificativă în componenţa datoriilor.
"Beneficiul asupra acestor companii este substanţial", subliniază sursa citată.
Totodată, activitatea desfăşurată de un potenţial beneficiar trebuie să fie viabilă din punct de vedere operaţional, compania având capacitatea de a-şi finanţa capitalul de lucru pentru operaţiunile curente, dar neavând capacitatea de a susţine achitarea datoriilor istorice faţă de bugetul de stat, menţionează CITR.
Pe de altă parte, datoriile bugetare nu trebuie să reprezinte ajutoare de stat de recuperat care nu fac obiectul restructurării.
Condiţiile pentru a beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare sunt: compania să nu se afle în insolvenţă; să nu fie dizolvată; să nu poată beneficia de eşalonarea datoriilor potrivit Codului de procedură fiscală; să achite obligaţiile aferente anului 2019 până la data depunerii cererii de restructurare; să prezinte în termen de maxim 6 luni de la intrarea în vigoare a ordonanţei un Plan de restructurare şi a un Test al creditorului privat întocmite de către un expert independent.
Potrivit comunicatului, CITR, liderul pieţei de insolvenţă din România în ultimii 10 ani, a distribuit creditorilor peste 400 de milioane de euro în ultimii cinci ani. CITR are 10 birouri în toată ţara.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 18605 / 19659 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Provocările cu care se vor confrunta companiile în anul 2025, pe segmentul de Muncă ̸ Resurse Umane, sunt multiple și complexe, depășind adesea simpla conformitate legislativă, avertizează avocații firmei D&B David și Baias | Dan Dascălu, Partener: ”Necesitatea de a anticipa modificările, de a comunica transparent cu angajații și partenerii sociali, precum și riscurile asociate nerespectării prevederilor, cresc presiunea asupra angajatorilor”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...