ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CNAB: Profit de aproape 16 milioane euro şi peste trei milioane de pasageri în primele patru luni

17 Mai 2022   |   Agerpres

"În primele patru luni, traficul aerian a înregistrat valori peste aşteptări, reducându-se din decalajul faţă de 2019, cel mai bun an din istoria traficului aerian, şi atingând aproximativ 80% faţă de nivelul din 2019", a declarat George Dorobanţu, directorul general al CNAB, într-un comunicat remis marţi AGERPRES.

 
 
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a raportat un profit de aproape 16 milioane euro în primele patru luni ale acestui an, în timp ce numărul de pasageri a depăşit cifra de trei milioane, ca urmare a redresării valorilor de trafic aerian pe aeroporturile pe care le gestionează.
 
"În primele patru luni, traficul aerian a înregistrat valori peste aşteptări, reducându-se din decalajul faţă de 2019, cel mai bun an din istoria traficului aerian, şi atingând aproximativ 80% faţă de nivelul din 2019", a declarat George Dorobanţu, directorul general al CNAB, într-un comunicat remis marţi AGERPRES.
 
Evoluţia pozitivă a traficului condus la rezultate pozitive, peste valorile bugetate de companie. Rezultatele financiare înregistrate de CNAB la 4 luni arată o cifră de afaceri de 50,2 milioane euro, faţă de 33,12 milioane euro bugetat, şi un profit brut de 15,81 milioane euro faţă de 7,76 milioane euro bugetat.
 
"Rezultatele financiare pozitive, peste estimări, precum şi premisele pozitive privind evoluţia sectorului de activitate determină compania să reia într-o manieră accelerată planul de investiţii amânat în contextul pandemic", a adăugat George Dorobanţu.
 
Potrivit sursei citate, principalele măsuri ţin de principalele obiective strategice de dezvoltare, precum dezvoltarea capacităţilor existente prin: creşterea capacităţii de procesare a pasagerilor. În acest sens, CNAB anunţă că vor fi demarate procedurile interne pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru Terminalul 2, terminal care ar permite dublarea capacităţii de procesare pasageri. Termenul estimat de realizare a SF este finalul anului 2022 - primul trimestru din 2023, urmând apoi proiectarea şi realizarea noului terminal într-un orizont de timp de 3-5 ani, ţinând cont şi de calendarul procedurilor legale privind investiţia.
 
De asemenea, se urmăreşte creşterea capacităţii de procesare Cargo şi a serviciilor de mentenanţă şi reparaţii aeronave, iar în acest sens au fost aprobate şi lansate procedurile de dezvoltare a unui centru logistic de peste 20.000 mp la Aeroportul Henri Coandă precum şi cele privind dezvoltarea a cinci facilităţi pentru întreţinere şi reparaţii aeronave însumând peste 10.000 mp la Aeroportul Băneasa - Aurel Vlaicu. "Aceste proceduri prevăd dezvoltarea de proiecte în sistem BOOT (built own operate transfer), pe o perioadă de 15-20 ani, termenul de implementare estimat fiind finalul anului 2024, funcţie şi de calendarul câştigătorilor", se menţionează în comunicatul CNAB.
 
Un alt obiectiv strategic de dezvoltare este legat de creşterea capacităţii de parcare şi operare a aeronavelor pe platforma aeroportului Henri Coandă. CNAB precizează că a fost deja demarată procedura de licitaţie pentru patru opoziţii de parcare, termenul estimat fiind trimestrul 2 din 2023.
 
În ceea ce priveşte îmbunătăţirea şi modernizarea facilităţilor existente în vederea acomodării creşterii estimate a numărului de pasageri au fost semnate contractele pentru modernizarea benzilor de bagaje de pe ambele fluxuri (sosiri şi plecări), acestea urmând a intra în implementare de la finalul trimestrului 2 al acestui an.
 
Totodată, au fost demarate procedurile pentru realizarea studiului de fezabilitate, urmând construirea unei parcări suplimentare (la sol) cu aproximativ 700 locuri în imediata vecinătate a aerogării Plecări, care să vină să completeze cele peste 1.900 locuri de parcare existente, punerea în funcţiune urmând a se face până la finalul anului 2022.
 
Potrivit CNAB, au fost demarate procedurile interne pentru digitalizarea sistemului de informaţii (info desk automat) adresat pasagerilor şi însoţitorilor, precum şi pentru automatizarea şi digitalizarea sistemului de parcări auto, proiecte ce urmează a fi date în folosinţă până la începutul anului viitor, precum şi lucrările pentru implementarea culoarului dedicat "fast-track", ce va fi pus în exploatare în trimestrul 3 din acest an 2022.
 
În prezent, este în derulare proiectul de înlocuire a scărilor rulante şi a lifturilor din terminalul de pasageri, cu o vechime de peste 20-25 ani, scările fiind deja înlocuite, iar înlocuirea lifturilor are termen de finalizare trimestrul 3 din 2022.
 
CNAB susţine în comunicat că şi saloanele Business vor intra într-un amplu proces de modernizare în vederea creşterii capacităţii acestora, având în plan ca până la începutul anului 2023 să fie deschis un centru de conferinţe care va fi amenajat în zona publică a terminalului de pasageri.
 
Totodată, au fost demarate procedurile de achiziţie pentru înlocuirea scannerelor de bagaje şi achiziţionarea unor echipamente de scanare corporală (body-scan), în vederea creşterii nivelului de securitate dar şi pentru reducerea timpului de verificare, termenul estimat de implementare fiind finalul anului 2023.
 
CN Aeroporturi Bucureşti subliniază că vor continua măsurile de optimizare a costurilor prin implementarea facilităţilor de încărcare electrică pentru echipamentele de pe platformă, care să faciliteze înlocuirea progresivă a echipamentelor clasice cu unele electrice începând cu 2023. Proiectul urmează să se deruleze până în 2026.
 
De asemenea, se vor lua măsuri pentru modernizarea iluminatului din terminalul de pasageri prin utilizarea echipamentelor LED, în vederea creşterii eficienţei energetice. Astfel, vor demara procedurile pentru realizarea studiului de fezabilitate, până la sfârşitul anului în curs, pentru dezvoltarea unui parc de celule fotovoltaice, cu o putere instalată de cca. 30 MW, cu termen de realizare 2023, care să acopere mai mult de jumătate din consumul actual de energie electrică, iar pentru perioada 2024-2025 este programată demararea proiectului de cogenerare şi exploatare a apelor geotermale.
 
În plus, CNAB continuă demersurile pentru operaţionalizarea aeroportului Băneasa - Aurel Vlaicu, acesta fiind pregătit să opereze trafic comercial de pasageri. Au fost iniţiate mai multe discuţii cu operatori care şi-au exprimat interesul pentru operare, unul dintre ei fiind în fază de contractare, primele zboruri regulate fiind aşteptate în trimestrul 3 al acestui an, au transmis reprezentanţii CNAB.
 
"În vederea susţinerii planului accelerat de investiţii, am prevăzut pentru 2022 un buget de peste 44 milioane euro din surse proprii şi suntem în discuţii avansate pentru angajarea unui credit de investiţii de până la 130 milioane euro de la BEI", a mai spus George Dorobanţu.
 
CNAB administrează cele două aeroporturi principale ale României: Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu, anul trecut acestea fiind tranzitate de peste 6,92 milioane de pasageri.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10119 / 19567
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...