
Comisia Europeană vrea să investească opt miliarde de euro în supercomputere
21 Septembrie 2020
Agerpres"Calculul de înaltă performanţă este o capacitate digitală esenţială pentru Europa. După cum am putut vedea în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, supercalculatoarele contribuie deja la căutarea de terapii, la recunoaşterea şi prognozarea răspândirii infecţiei sau la sprijinirea procesului decizional privind măsurile de limitare a răspândirii virusului", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager.
Comisia Europeană ar putea aloca, în curând, suma de opt miliarde de euro pentru supercomputere, potrivit unei propuneri a Executivului comunitar destinată să menţină şi să consolideze rolul de lider al Europei în materie de supercalcul şi de informatică cuantică, informează DPA.
Comisia Europeană a propus vineri un nou regulament privind întreprinderea comună pentru calculul european de înaltă performanţă. Acesta va sprijini activităţile de cercetare şi inovare referitoare la noile tehnologii în materie de supercalcul, precum şi la sistemele şi produsele din acest domeniu, şi, în acelaşi timp, va promova dezvoltarea competenţelor necesare pentru a utiliza infrastructura şi a constitui baza unui ecosistem de nivel mondial în Europa. Propunerea ar permite o investiţie în valoare de opt miliarde euro în următoarea generaţie de supercomputere, un buget substanţial mai mare în comparaţie cu cel actual.
"Calculul de înaltă performanţă este o capacitate digitală esenţială pentru Europa. După cum am putut vedea în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, supercalculatoarele contribuie deja la căutarea de terapii, la recunoaşterea şi prognozarea răspândirii infecţiei sau la sprijinirea procesului decizional privind măsurile de limitare a răspândirii virusului", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager.
Regulamentul vizează actualizarea regulamentului anterior al Consiliului care a instituit întreprinderea comună EuroHPC în octombrie 2018. Aceasta va permite Europei să îşi asume un rol de lider în cursa tehnologică în direcţia următoarei frontiere în materie de supercalcul, şi anume: supercalculatoarele exascale, capabile să execute peste un miliard de miliarde de operaţiuni pe secundă; calculatoarele cuantice şi calculatoarele hibride, care combină elemente de calcul cuantic şi clasic şi care vor putea efectua operaţiuni pe care niciun supercalculator nu le poate realiza în prezent.
Întreprinderea comună EuroHPC va pune resursele europene existente în materie de supercalcul şi de informatică cuantică la dispoziţia tuturor utilizatorilor din întreaga Europă, inclusiv a utilizatorilor din sectorul public şi a utilizatorilor industriali, în special a întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri), indiferent de locul în care se află. Noul buget este în curs de negociere; acesta va fi sprijinit de programele Orizont Europa, Europa digitală şi Mecanismul pentru interconectarea Europei.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 16757 / 19721 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...