ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Conferinţa privind viitorul Europei trebuie să ducă la schimbarea tratatelor, cred eurodeputaţii români

03 Iunie 2021   |   Agerpres

Colegul său din grupul Renew Europe, Alin Mituţa, crede chiar că această conferinţă trebuie permanentizată şi să existe un sistem de consultări anuale ale cetăţenilor şi societăţii civile.

 
 
Conferinţa privind viitorul Europei trebuie să ducă la schimbarea tratatelor Uniunii Europene, deşi acest lucru cel mai probabil nu se va întâmpla în cursul actualului mandat al Parlamentului European, iar procesul care începe prin această consultare a cetăţenilor blocului comunitar va avea cu atât mai mult succes cu cât se va reuşi mai bine cooptarea societăţii civile şi a oamenilor în acest demers de schimbare democratică, cred eurodeputaţii români din întreg eşichierul politic.
 
Eurodeputaţii români care au participat la dezbaterea online "Conferinţa privind viitorul Europei: Priorităţile societăţii civile", organizată joi de Biroul Parlamentului European în România în colaborare cu centrul de expertiză europeană Europuls, s-au declarat în general optimişti privind perspectivele Conferinţei privind viitorul Europei, deşi, după cum singuri recunosc, experienţele din ultimii ani nu sunt cele mai dătătoare de speranţe.
 
"Personal am fost implicat, în calitatea mea precedentă de ministru delegat pentru afaceri european, în consultările privind viitorul Europei. La momentul respectiv am făcut consultări în toată ţara, am invitat pe toată lumea, am avut un raport trimis către instituţiile europene şi rezultatul final al consultărilor făcute de aproape toate statele membre a fost o frază în concluziile Consiliului. Summitul de Sibiu, care trebuia să preia din idei, nu a mai făcut acest lucru, din nefericire", a declarat eurodeputatul Victor Negrescu, membru al grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din PE.
 
"Conferinţa privind viitorul Europei trebuie să nu genereze doar o frază, ci un impact real, pentru că aşteptările sunt foarte mari", a spus europarlamentarul PSD.
 
"Trebuie să avem ambiţia ca această conferinţă să schimbe tratatele, să aibă un impact real", a subliniat Negrescu, unul dintre cei 108 membri ai PE care vor participa la sesiunea plenară inaugurală a Conferinţei privind viitorul Europei de pe 19 iunie de la Strasbourg.
 
O conferinţă sau o consultare anuală?
 
Colegul său din grupul Renew Europe, Alin Mituţa, crede chiar că această conferinţă trebuie permanentizată şi să existe un sistem de consultări anuale ale cetăţenilor şi societăţii civile.
 
"În mod concret propunem să organizăm în fiecare an agore naţionale, urmate de o agora europeană pe 9 mai, de Ziua Europei. Concluziile acestor discuţii ale cetăţenilor vor merge direct către Comisie, care ar trebui să le ia în considerare atunci când stabileşte priorităţile anuale ale Uniunii, adică ceea ce se numeşte acum programul de lucru anual al Comisiei care este prezentat în discursul privind starea Uniunii. Şi-n acest fel credem noi că cetăţenii ar fi integraţi în mod real în deciziile Uniunii", a pledat Alin Mituţa.
 
Victor Negrescu s-a declarat parţial de acord cu ideea, despre care spune că ar putea fi o soluţie pentru ameliorarea unor lucruri punctuale.
 
"Agora poate fi o idee (...) pentru a îmbunătăţi lucrurile punctual, în mod precis. De exemplu, să introducem educaţia pentru cetăţenie în şcolile europene, adică să-i învăţăm pe copiii noştri ce înseamnă UE, drepturile şi obligaţiile lor - un lucru simplu care nu se întâmplă", a afirmat eurodeputatul PSD.
 
Eurodeputatul UDMR Iuliu Winkler, din grupul Partidului Popular European (PPE), are însă o părere diferită, afirmând că uneori "mai binele poate fi duşmanul binelui".
 
"Haideţi să nu facem agore anuale, conferinţe anuale, hai să o facem pe asta acum, una dar bună, şi dacă constatăm că avem succes cu dezbaterea despre viitorul UE atunci s-o continuăm în viitor sub o formă sau alta, una dintre formele posibile fiind într-adevăr să ne suflecăm mânecile şi să ne punem serios pe pregătirea unei modificări de tratat constituţional", a spus Winkler.
 
O schimbare a tratatelor sau un "dezastru"?
 
De altfel, el s-a declarat convins că această conferinţă va duce în cele din urmă la schimbarea tratatelor, chiar dacă "peste 4, 5 sau 6 ani".
 
"Noi acum, dacă ne angrenăm în această conferinţă despre viitorul Europei, nu o facem pentru mandatul care se încheie în 2024, nu o facem pentru cei doi ani care urmează, nu o facem pentru viitoarele alegeri europarlamentare. Eu cred că ne implicăm pentru un viitor puţin mai amplu decât mandatul actual al politicienilor sau obiectivele actuale ale societăţii civile. Şi atunci, categoric, cred că putem să fim de acord că va avea loc o modificare a tratatelor UE", a afirmat eurodeputatul PPE în cadrul dezbaterii.
 
El a mărturisit că nu ştie când se va întâmpla asta, pentru că fracturile politice actuale din majoritatea statelor membre, dar şi de la nivel european, nu permit să se vorbească cu seriozitate, pe termen scurt, despre o modificare a tratatelor. "Dar această modificare va veni peste 4, 5 sau 6 ani, nu are nicio importanţă. De aceea facem noi acum acest mare exerciţiu democratic", a subliniat el.
 
Iuliu Winkler a mai afirmat că grupul PPE "ia în considerare ca documentele care se vor naşte în 2022, la finalul acestei dezbateri de un an, să intre în acest proces de construire a unei viitoare Convenţii pentru modificarea tratatelor UE".
 
Eurodeputatul Alin Mituţa, din grupul Renew Europe, a spus că este absolut de acord că ambiţia este necesară, însă a arătat că "realitatea este mai degrabă aceea că există o apetenţă foarte scăzută în rândul statelor membre pentru modificarea tratatelor".
 
"Aşa încât noi ne putem dori şi putem cere astfel de lucruri, dar atâta timp cât nu există o presiune reală din partea cetăţenilor şi a societăţii civile lucrul ăsta e greu de crezut că se va întâmpla. Cu cât societatea civilă şi cetăţenii se vor implica mai mult (...) cu cât mai mari sunt şansele ca la sfârşit, când se va scrie raportul final, acele lucruri chiar să se realizeze. Altfel rămâne doar o consultare, care va fi pusă la sertar, şi nu va duce la schimbări reale, ceea ce ar fi un lucru dezastruos", a mai spus el.
 
De altfel, Mituţa crede că această conferinţă "va avea succes doar dacă cetăţenii şi societatea civilă se vor implica în mod real".
 
"Dacă cetăţenii şi societatea civilă vor spune apăsat ce vor, nimeni nu-i va putea ignora, nici măcar statele membre care acum sunt circumspecte şi nu vor prea multe schimbări în sistemul actual de funcţionare al UE", a afirmat eurodeputatul Renew Europe.
 
Aşteptări reale şi lucruri de impact
 
În ceea ce o priveşte, reprezentanta ONG-ului Funky Citizens şi membră a Comitetului Economic şi Social European, a avertizat în cadrul dezbaterii că "e nevoie foarte mare de un bun management al aşteptărilor apropo de ce poate ieşi din această conferinţă".
 
"Cred că mai periculos decât absenţa dialogului este să le creştem cetăţenilor aşteptarea unei anumite reacţii a unui colos birocratic şi administrativ şi cred că trebuie să ne asigurăm că cetăţenilor li se explică de o manieră foarte clară ce se poate obţine. Eu am serioase dubii în legătură cu modificarea tratatelor, dar poate sunt eu prea circumspectă", a spus Elena Calistru.
 
Ea a subliniat că cetăţenilor trebuie să li se explice clar ce se poate obţine din acest proces de consultare pe termen scurt, mediu şi lung şi care sunt mecanismele prin care opiniile lor vor primi reacţii de la instituţiile UE sau poate chiar vor avea posibilitatea să participe la implementarea unora dintre aceste decizii.
 
În acelaşi timp, Elena Calistru a atras atenţia că UE şi instituţiile sale trebuie să înveţe să folosească acel feedback care vine de la cetăţeni mai puţin predispuşi la "formele tradiţionale de participare" la unele consultări, precum cele electorale.
 
"Gândiţi-vă la tot ce înseamnă partea de participare în mişcările din zona ecologistă, de activism, un pic diferit faţă de ceea ce ştiam înainte. Dacă această conferinţă va reuşi să meargă, cu sprijinul societăţii civile, în toate acele colţuri în care participarea cetăţenilor se manifestă uneori diferit şi netradiţional atunci cred că ea va fi un succes. Abia acolo începe provocarea pentru UE şi pentru instituţiile sale: să înveţe să folosească acel feedback", a mai spus Elena Calistru.
 
Ionuţ Sibian, care a reprezentat Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, a spus în cadrul dezbaterii că nu trebuie repetate greşelile făcute în timpul Convenţiei privind viitorul Europei (2002-2003), o etapă esenţială în elaborarea Tratatului de la Lisabona, semnat în 2007.
 
"Cred că trebuie să ne uităm la lecţiile învăţate de atunci şi să nu politizăm prea mult acest proces pentru că vom sfârşi prin a-l îngropa", a spus el.
 
"Cred că cetăţenilor ar trebui să le cerem părerea cu privire la nişte lucruri care au efect imediat asupra vieţii lor. Aş da nişte exemple care din punctul de vedere al cetăţenilor le-au schimbat viaţa: libera circulaţie, programul ERASMUS, costurile cu privire la roaming, etc. Cred că ar trebui să venim cu astfel de propuneri să energizăm cetăţenii, să le înţeleagă şi să aibă un impact imediat asupra vieţii lor", a mai spus Sibian, care este membru al Comitetului Economic şi Social European. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15483 / 20995
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Clifford Chance Badea, consultantul juridic al băncilor în tranzacția prin care BCR și Erste Group finanțează cu 58,5 mil. € parcul eolian din Săcele, dezvoltat de Greenvolt Power
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, câștigătoarea premiului Future Lawyers Programme of the Year acordat de Legal Benchmarking Group
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...