Consilierii generali ai Capitalei au aprobat contractarea unui împrumut de 150 mil. lei
19 Ianuarie 2026 Agerpres
Acesta are o maturitate de 10 ani, din care 12 luni perioadă de grație.
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, luni, contractarea de la Ministerul Finanțelor a unui împrumut din venituri din privatizare în valoare de maximum 150 de milioane de lei.
Acesta are o maturitate de 10 ani, din care 12 luni perioadă de grație.
Conform raportului de specialitate, inițierea demersurilor pentru contractarea împrumutului a fost dispusă de primarul general, iar banii sunt necesari pentru plata facturilor restante la serviciul de termoficare.
Totodată, este invocată adresa Companiei Termoenergetica din 5 ianuarie, în care este prezentată 'situația financiară dificilă în care se regăsește compania', situație cauzată de 'restanțele mari pe care le înregistrează la plata furnizorilor de energie termică și de arieratele înregistrate la încasarea de la municipalitate a compensației pentru diferența de preț a energiei termice furnizată populației'.
Acesta are o maturitate de 10 ani, din care 12 luni perioadă de grație.
Conform raportului de specialitate, inițierea demersurilor pentru contractarea împrumutului a fost dispusă de primarul general, iar banii sunt necesari pentru plata facturilor restante la serviciul de termoficare.
Totodată, este invocată adresa Companiei Termoenergetica din 5 ianuarie, în care este prezentată 'situația financiară dificilă în care se regăsește compania', situație cauzată de 'restanțele mari pe care le înregistrează la plata furnizorilor de energie termică și de arieratele înregistrate la încasarea de la municipalitate a compensației pentru diferența de preț a energiei termice furnizată populației'.
Soldul neachitat al facturilor cu termen de scadență depășit, emise de Termoenergetica pentru compensarea prestării serviciului public de alimentare cu energie termică, totalizează 510 milioane lei.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 73 / 20845 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Client Choice by Lexology: Ioana Racoți (ZRVP), Adina Chilim Dumitriu (NNDKP), Octavian Adam (GNP), printre cei șapte profesioniști care se diferențiază prin calitatea relației cu clientul și capacitatea de a adăuga valoare reală afacerii acestuia | Cine sunt avocații români pentru care nominalizările au venit exclusiv de la corporate counsels, într-o procedură ce nu poate fi influențată și care sunt ariile de practică în care excelează
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





