ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Dan Armeanu (ASF): Evoluţie pozitivă a sistemului de pensii private în primul trimestrul al anului 2019

15 Iulie 2019   |   AGERPRES

În perioada ianuarie - iunie 2019 un număr de 215 participanţi au solicitat sistarea plăţii contribuţiei şi transferul lor la Pilonul I de pensii.

 
 
Sistemul de pensii private a avut o evoluţie pozitivă în primul trimestrul al anului 2019, iar datele statistice aferente trimestrului I 2019 sunt elocvente în acest sens: 7,79 milioane de participanţi şi 53,21 miliarde de lei active aflate în administrare, în creştere cu 7,28% faţă de luna decembrie 2018, reprezentând 5,5% din PIB, susţine Dan Armeanu, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară - Sectorul Sistemului de Pensii Private.

"La un deceniu de la înfiinţare, sistemul de pensii private dovedeşte soliditatea şi siguranţa unei pieţe mature, caracterizată de o valoare consistentă a activelor şi o masă critică de participanţi, care asigură stabilitatea şi sustenabilitatea acestuia pe termen lung', declară Dan Armeanu, într-un comunicat al ASF remis luni AGERPRES.


În trimestrul I 2019, au fost repartizate aleatoriu sau au aderat la un fond de pensii administrat privat 59.800 persoane, procentul persoanelor repartizate aleatoriu scăzând cu circa 45% faţă de decembrie 2018, fapt care indică o creştere a interesului faţă de sistemul de pensii private. În aceeaşi perioadă au aderat la fondurile de pensii facultative 9.445 de participaţii noi, ceea ce denotă o încredere în sistem şi o preocupare sporită pentru acumularea de resurse pe termen lung care să completeze veniturile la pensie, precizează sursa citată.

În perioada ianuarie - iunie 2019 un număr de 215 participanţi au solicitat sistarea plăţii contribuţiei şi transferul lor la Pilonul I de pensii.

"Acest număr este nesemnificativ şi reflectă încrederea de care se bucură sistemul de pensii privat, în condiţiile exprimării a unei opţiuni implicite în favoarea acestuia. Astfel, se confirmă înţelegerea de către marea majoritate a salariaţilor a necesităţii de a diversifica sursa veniturilor la pensie, cu o componentă de acumulare, ca alternativă la sistemul public de pensii, prin combinarea sistemului redistributiv cu sistemul bazat pe acumulare, cu scopul de a reduce potenţialele incertitudini legate de nivelul pensiei", a explicat Armeanu.

În martie 2019, valoarea medie a unui cont la fondurile de pensii administrate privat a fost de 7.101 lei în creştere cu 6,45% faţă de decembrie 2019, în timp ce acelaşi indicator a fost de 4.788 lei la fondurile de pensii facultative. Valoarea contului este determinată de valoarea contribuţiei şi de perioada de contribuţie. Valori medii mai ridicate ale conturilor la fondurile Pilon II s-au înregistrat la participanţii situaţi în grupa de vârstă 35-39 de ani şi anume 19.677 lei pentru bărbaţi şi 18.571 pentru femei.

La sfârşitul trimestrului I 2019, structura investiţiilor la nivel agregat s-a menţinut pe o linie conservatoare, cu o diversificare prudentă, prin investiţii în titluri de stat în procent de 61,30% la fondurile de pensii Pilon II şi de 58,34% la fondurile de pensii Pilon III şi investiţii în acţiuni de 18,32%, respectiv de 21,13%. Un procent de circa 20% i-a revenit categoriei alte active: depozite bancare, obligaţiuni corporative, obligaţiuni emise de organisme străine neguvernamentale, titluri de participare etc.

"Faptul că 92% din activele fondurilor de pensii Pilon II, respectiv 88,8% din activele fondurile de pensii facultative erau denominate în lei, evidenţiază contribuţia şi importanţa fondurilor de pensii facultative la finanţarea economiei locale, circumstanţa de care beneficiază în mod indirect şi participanţii care au contribuit la fondurile de pensii. În condiţiile menţinerii unui mix echilibrat de investiţii care să asigure securitatea, lichiditatea şi un nivel moderat spre redus de risc, în pofida volatilităţii ridicate consemnate de acţiunile tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti în primul trimestru al anului 2019, rata de rentabilitate a fondului de pensii Pilon II cu un grad de risc ridicat a fost 2,4785%, în timp ce rata medie ponderată de rentabilitate pentru fondurile cu grad de risc mediu a fost de 2,8758% în martie 2019. În aceeaşi perioadă de referinţă, rata medie ponderată de rentabilitate a fondurilor de Pilon III cu grad de risc ridicat a fost de 2,1434 %, iar pentru cele cu grad de risc mediu a fost de 1,599%", a mai spus vicepreşedintele ASF.

Potrivit acestuia, pentru menţinerea unui nivel apropiat de trai cu cel avut în perioada activă, fiecare cetăţean ar trebui să ia în considerare inclusiv participarea la un fond de pensii facultative pe o perioadă cat mai lungă.

"Un alt aspect care ne preocupă, vizează implementarea tehnologiei digitale atât în relaţia cu potenţialii participanţi pentru informarea lor completă şi în orice moment, cât şi pentru a simplifica şi îmbunătăţi procesele interne şi activitatea administratorilor, cu scopul de a eficientiza funcţionarea sistemului de pensii private", afirmă Dan Armeanu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 19152 / 19963
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Într-un an dominat de pragmatism, Mitel & Asociații menține ritmul în M&A: echipă compactă, coordonare directă a partenerilor, continuitate și seriozitate în dosarele complexe, proiecte din industrii cu cerere solidă și un mod de lucru centrat pe integrare, calendar și echilibru între părți | Avocații spun că procedurile pentru investiții străine impun răbdare, dar nu schimbă cursul, într-o piață care rămâne activă, dar mai atentă la detalii
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
NNDKP a luat toate premiile pentru jurisdicția noastră la gala ‘Benchmark Litigation Europe Awards 2025’ | Casa de avocați a primit titlul de ‘Firma de avocatură a anului’, iar Emil Bivolaru a urcat pe podium la catogoria ‘Avocatul anului în România’ în materia soluționării disputelor
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Grupul Ion Moș în achiziția brandului românesc Lucas Bites, o etapă importantă în strategia de expansiune a grupului. Echipa de proiect, coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Head of Corporate ̸ M&A)
Țuca Zbârcea & Asociații Tax câștigă premiul „Firma Anului în Domeniul Prețurilor de Transfer”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...