
Europenii au opinii împărţite când vine vorba să cumpere aluminiu rusesc
16 Septembrie 2022
AgerpresUnii cumpărători europeni refuză metalul oferit de gigantul Rusal în timp ce alţii sunt mai practici şi menţionează faptul că nici Rusal şi nici aluminiul său nu sunt vizate de sancţiunile impuse altor companii ruseşti după invadarea Ucrainei în februarie.
Criza de electricitate din Europa, reducerile de producţie şi deficitul de aluminiu au pus mulţi consumatori europeni într-o situaţie dificilă când vine vorba de livrările ruseşti de aluminiu, un metal vital pentru industriile de transport, construcţii şi ambalaj din Europa, transmite Reuters.
Unii cumpărători europeni refuză metalul oferit de gigantul Rusal în timp ce alţii sunt mai practici şi menţionează faptul că nici Rusal şi nici aluminiul său nu sunt vizate de sancţiunile impuse altor companii ruseşti după invadarea Ucrainei în februarie.
Săptămâna aceasta, consumatorii şi producătorii de aluminiu s-au reunit la Barcelona, în cadrul unui eveniment care informal este denumit drept "sezonul de împerechere", pentru a încheia acorduri care vizează cumpărarea şi vânzarea de aluminiu pentru anul următor. Organizatorii au refuzat să acrediteze echipa Rusal pentru acest eveniment, fără a oferi un motiv concret, au declarat două surse din apropierea acestui dosar, care au adăugat însă că echipa Rusal a venit oricum în oraş.
"Unii oameni nu vor aluminiul oferit de Rusal din motive ce ţin de moralitate, din cauza războiului din Ucraina. Alţii nu sunt îngrijoraţi, pentru că Rusal nu este vizat de sancţiuni, dar profită de situaţie pentru a cere reduceri de preţ", a declarat un trader de aluminiu prezent la Barcelona.
Traderul Constellium este una dintre companiile care estimează că va continua să cumpere aluminiu de la Rusal, o companie care este listată la bursa de la Hong Kong.
Printre cei care au respins aluminiul rusesc pentru anul care vine se numără Novelis, unul dintre cei mai mari consumatori mondiali de aluminiu, dar şi o divizie a Norsk Hydro care furnizează produse din aluminiu pentru industriile auto şi construcţii.
O serie de mici companii din Europa, inclusiv din Germania, au decis şi ele să nu cumpere aluminiu de la Rusal în 2023, a dezvăluit un trader pentru Reuters.
"Avem sute de clienţi la nivel global, care formează una dintre cele mai solide şi mai diverse baze de clienţi din industrie. Afacerile noastre nu sunt hotărâte de cei câţiva care aleg să cumpere aluminiu din altă parte", a spus un reprezentant de la Rusal.
Pentru unii consumatori europeni care se confruntă cu preţuri record la electricitate, marje reduse şi deficit regional de aprovizionare, o reducere de preţ pentru aluminiul oferit de Rusal este atractivă. Potrivit unui trader, în prezent aluminiul rusesc se vinde la un discount de 100-150 de dolari pe tonă.
Europa are o capacitate de producţie de aluminiu de aproximativ 4,5 milioane de tone. Din aceasta, peste 1,1 milioane de tone au fost oprite începând din 2021 şi alte 500.000 de tone sunt în pericol să fie oprite, susţin analiştii de la Citi.
Companiile care au contracte pentru acest an, contracte care au fost încheiate în 2021, au continuat să cumpere aluminiu de la Rusal, cel mai mare producător mondial, exceptând China, care este responsabil pentru 6% din livrările mondiale, estimate la aproximativ 70 de milioane de tone în acest an.
"Există sentimentul că Rusia vrea să vândă mai mult aluminiu decât înainte", a declarat un consumator european prezent la evenimentul de la Barcelona, adăugând că, de tema sancţiunilor, Rusal ar putea încerca să îşi asigure fluxul de numerar.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 8213 / 19143 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Young Professionals to Watch | Pentru Andreia Moraru (Senior Associate), avocat cu un master absolvit în Olanda, reputația internațională a ZRVP a fost garanția că va lucra în mandate de arbitraj internațional de anvergură, alături de o echipă care și-a demonstrat valoarea în piață: ”Toate așteptările profesionale mi-au fost depășite și mă bucur mult că am avut oportunitatea să mă alătur echipei. La ZRVP am simțit întotdeauna că avocații seniori au suficientă experiență încât să găsească drumul și în cazul în care poteca nu este bătătorită”
Women Lawyers | Ileana Nicolescu (Managing Associate) a simțit că BACIU PARTNERS va fi mediul în care va evolua înconjurată de oameni ce o vor inspira nu numai profesional. ”E important pentru fiecare dintre noi să simțim că suntem în locul potrivit pentru etapa din carieră în care ne aflăm, loc care să ofere și premisele să continuăm să creștem”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A a continuat să crească în Q1 ̸ 2025 pe piețele emergente și la nivel nivel global. CMS își menține poziția fruntașă la nivel global și în Europa de Est, regiune în care și RTPR întră în Top 3
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
Women Lawyers | Femeile avocat redefinesc succesul în avocatura de business. De vorbă cu Irina Picoș (Managing Associate, BSMP) despre leadership feminin, provocări profesionale și lecțiile învățate în carieră: ”Am ales această echipă datorită figurilor feminine ce reprezintă pentru mine adevărate modele în plan profesional și uman și care îmi oferă, zi de zi, inspirația, încrederea și determinarea de a continua munca în profesia de avocat”
PNSA, alături de ALD Automotive la fuziunea cu LeasePlan în Ayvens
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Bende, Partener BACIU PARTNERS și unul dintre fondatorii firmei: ”Femeile avocat joacă un rol important în promovarea eticii și a responsabilității sociale în afaceri, având un impact pozitiv asupra comunităților și societății în ansamblu. Ele aduc perspective diverse și abilități unice în negocieri și strategii legale”
LegiTeam | Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Țuca Zbârcea & Asociații aniversează 20 de ani de activitate
ZRVP, alături de dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe la deschiderea primului hotel Radisson RED din România
NNDKP dezvoltă una dintre cele mai solide practici locale de Dreptul Mediului, cu mandate de impact în industrii cheie, consultanță sofisticată și reprezentare în litigii complexe, gestionate de o echipă specializată | Mădălina Vasile, coordonatoarea practicii: ”Oferirea de asistență personalizată, adaptată realităților juridice și identificarea unor soluții practice și fezabile pentru problemele clienților vor rămâne prioritare”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...