
FNGCIMM a finalizat procesul de descentralizare declanşat în urmă cu doi ani
28 Noiembrie 2022
AgerpresAstfel, FNGCIMM îşi consolidează prezenţa în plan naţional şi continuă demersurile de creştere a vizibilităţii internaţionale prin organizarea unei serii de evenimente ale Asociaţiei Europene a Instituţiilor de Garantare (AECM) la Bucureşti.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) a finalizat procesul de descentralizare declanşat în urmă cu doi ani, prin delegarea activităţilor de evaluare, acordare garanţii şi monitorizare a contractelor aferente acestora, către centrele regionale, a anunţat luni instituţia.
Astfel, FNGCIMM îşi consolidează prezenţa în plan naţional şi continuă demersurile de creştere a vizibilităţii internaţionale prin organizarea unei serii de evenimente ale Asociaţiei Europene a Instituţiilor de Garantare (AECM) la Bucureşti.
Conform unui comunicat, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, cea mai mare instituţie financiară nebancară care funcţionează în România, şi-a extins reţeaua teritorială la şapte sucursale şi zece reprezentanţe, finalizând astfel procesul de descentralizare declanşat în urmă cu doi ani, prin delegarea activităţilor de evaluare, acordare garanţii şi monitorizare a contractelor aferente acestora, către centrele regionale.
"Strategia de descentralizare a avut în vedere organizarea reţelei teritoriale FNGCIMM după modelul Agenţiilor de Dezvoltare Regionale şi a presupus deschiderea de noi unităţi, în paralel cu dezvoltarea echipelor tehnice pentru a consolida rolul şi activitatea celor 7 sucursale: Cluj, Timişoara, Craiova, Braşov, Ploieşti, Constanţa şi Iaşi, precum şi a celor 10 reprezentanţe: Oradea, Satu Mare, Arad, Slatina, Sibiu, Sfântu Gheorghe, Buzău, Galaţi, Suceava şi Bacău", se menţionează în comunicat.
În acelaşi timp, FNGCIMM continuă demersurile de creştere a vizibilităţii internaţionale, în vederea dezvoltării şi diversificării produselor de garantare şi adoptării unei abordări noi, de perspectivă în politicile de garantare.
În acest sens, cu prilejul organizării şedinţei Consiliului Director al Asociaţiei Europene a Instituţiilor de Garantare (AECM), rezultatele FNGCIMM au fost evidenţiate în cadrul prezentării programului IMM Invest Plus şi a subprogramelor sale: IMM Invest România, Agro Invest, IMM Prod şi Garant Construct, scheme de ajutor de stat aferente actualului Cadru Temporar de Criză.
Amploarea programului IMM Invest Plus, eficienţa FNGCIMM ca instrument de garantare al statului şi rezultatele implementării, au fost apreciate, potrivit instituţiei, inclusiv de reprezentantul Comisiei Europene, din partea DG Competition, care a aprobat schema de ajutor de stat aferenta IMM Invest Plus, încă din 9 septembrie.
Tot în cadrul acestei reuniuni, Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM, vicepreşedinte al AECM şi membru în Consiliul de Administraţie, a obţinut acordul Asociaţiei pentru a organiza în premieră la Bucureşti o serie de evenimente ce se vor desfăşura sub egida AECM.
"În ceea ce priveşte următoarea întâlnire a Consiliului de Administraţie şi evenimentele din marja acesteia, din primăvara anului 2023, considerăm că este o recunoaştere a activităţii FNGCIMM şi vă pot confirma că suntem pregătiţi să vă avem ca invitaţi de onoare în zilele de 25 şi 26 mai. Mai mult decât atât, cum pe 31 mai este ziua organizaţiei noastre, vom împleti simbolic în 2023 istoria noastră comună, prin organizarea la Bucureşti a evenimentelor AECM", a afirmat Nancu.
Începând cu anul 2020, activitatea FNGCIMM SA IFN s-a intensificat, în principal datorită Programelor guvernamentale IMM Invest, Agro IMM Invest, Programul IMM Prod, Garant Construct, OUG 37, IMM Invest Plus, rezultatul implementării acestor programe în perioada 2020-2022, fiind transpus într-un număr de 57.730 de garanţii, în valoare de 33,390 miliarde lei care au susţinut finanţări de peste 40,261 miliarde lei.
În anul 2020, numărul total de garanţii acordate de FNGCIMM se ridică la 44.917, valoarea lor fiind de 16.483 lei, ce au susţinut finanţări de 20,483 miliarde lei. Doar prin IMM Invest au fost acordate 25.586 de garanţii, în valoare de 11,9 miliarde lei, valoarea finanţărilor ridicându-se la 14,2 miliarde lei.
În anul 2021, rezultatele activităţii de garantare a înregistrat un număr de 35.383 de garanţii în valoare de peste 17 miliarde lei, care au susţinut finanţări de circa 22 miliarde lei.
Numărul total de garanţii emise de FNGCIMM în anul 2022 depăşeşte 23.000, constând în garanţii în nume şi cont stat, din surse proprii şi din surse în administrare, valoarea totală a acestora ridicându-se la peste 13 miliarde lei, valoarea creditelor susţinute fiind de circa 16 miliarde lei.
Prin programele guvernamentale IMM Invest şi Agro Invest - ediţia 2022 a fost acordat un număr de 13.117 garanţii în nume şi cont stat, în valoare de aproximativ 8,8 miliarde lei, valoarea finanţărilor ridicându-se la peste 10 miliarde lei. Ajutorul de stat, constând în granturi, dobânzi şi comisioane subvenţionate, s-a ridicat la aproximativ 525 milioane lei.
Pentru persoanele fizice prin OUG 37/2020 - Facilitatea de amânare a obligaţiilor de plată a dobânzilor aferente creditelor ipotecare - FNGCIMM a prelungit în perioada 2020-2022, un număr de 127.163 garanţii, în valoare de 656 milioane lei.
Conform datelor furnizate de raportul de execuţie bugetară la finele trimestrul III al anului 2022, FNGCIMM consemnează cele mai bune rezultate financiare din cei 20 de ani de activitate, transpuse într-un profit istoric de 140 milioane lei, care reflectă o gestionare eficientă a resurselor materiale, financiare şi umane ale FNGCIMM.
Profitul, cât şi cifra de afaceri ale FNGCIMM au crescut în mod constant, instituţia reuşind să-şi depăşească în ultimii trei ani obiectivele asumate prin programul de management, printr-un efort susţinut şi o implicare activă în derularea programelor de garantare, iar previziunile sunt favorabile şi pentru anul 2023.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA) IFN este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.
FNGCIMM deţine o poziţie importantă în conducerea Asociaţiei Europene a Instituţiilor de Garantare - AECM prin alegerea directorului general, Dumitru Nancu, ca vicepreşedinte al asociaţiei.
Asociaţia Europeană a Instituţiilor de Garantare (AECM) este cel mai important organism de promovare a instrumentelor şi a programelor de garantare la nivel european, format din 48 de membri, din 31 de ţări europene şi învecinate continentului. Instituţiile membre promovează standardele şi principiile europene şi beneficiază de rezultatele demersurilor întreprinse de asociaţie pe lângă instituţiile europene şi internaţionale.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 7663 / 19579 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...