ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Gazprom avertizează asupra riscurilor cu care se confruntă construcţia gazoductului Nord Stream 2

19 Ianuarie 2021   |   Agerpres

"În timp ce implementam proiectele noastre internaţionale majore, cum ar fi gazoductul Nord Stream 2, ne-am confruntat şi ne-am putea confrunta în continuare cu riscuri asociate cu modificarea condiţiilor politice în diverse regiuni care au legătură cu astfel de proiecte", informează Gazprom.

 
 
Grupul rus Gazprom a recunoscut, în prospectul unei emisiuni de euro-obligaţiuni consultat de Reuters, că există riscuri ca proiectul gazoductului Nord Stream 2 să fie suspendat sau anulat, din cauza presiunilor politice.
 
Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 9,5 miliarde de euro (11,6 miliarde de dolari), finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall Dea, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania prin Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.
 
"În timp ce implementam proiectele noastre internaţionale majore, cum ar fi gazoductul Nord Stream 2, ne-am confruntat şi ne-am putea confrunta în continuare cu riscuri asociate cu modificarea condiţiilor politice în diverse regiuni care au legătură cu astfel de proiecte", informează Gazprom.
 
"În circumstanţe excepţionale, inclusiv ca urmare a presiunilor politice, astfel de modificări ar putea avea ca rezultat suspendarea sau renunţarea la proiect", avertizează producătorul rus de gaze naturale.
 
Gazprom este o companie publică şi este obligată să-i informeze pe investitori în legătură cu potenţialele riscuri în prospectul unei emisiuni de eurobonduri, înaintea lansării pe piaţă.
 
Dacă Nord Stream 2 va fi suspendat sau anulat, Gazprom s-ar putea confrunta cu pretenţii financiare din partea contractorilor.
 
"S-ar putea să ni se ceară plata unor compensaţii, inclusiv pagube, penalităţi, taxe de reziliere şi alte plăţi. De asemenea, este posibil să înregistrăm provizioane semnificative legate de investiţiile noastre", informează Gazprom.
 
Anterior, Reuters a dezvăluit că Departamentul de Stat al SUA a avertizat recent companiile europene pe care le suspectează că ajută Rusia în construcţia gazoductului Nord Stream 2 că riscă sancţiuni. Potrivit unui diplomat american, Departamentul de Stat se pregăteşte să publice un raport cu privire la companiile despre care crede că ajută la construcţia conductei ce porneşte din Rusia şi ajunge până în Germania. Printre companiile care ar putea fi menţionate în raport sunt firme de asigurări, cele care ajută la instalarea conductei submarine sau cele verifică echipamentul de construcţie, a mai spus sursa.
 
Consorţiul Nord Stream 2 AG a anunţat săptămâna trecută că lucrările pregătitoare pentru finalizarea tronsonului de conductă dintre Germani şi Danemarca vor fi reluate în curând, având în vedere cele mai recente decizii ale Autorităţii maritime din Danemarca. Aceasta a informat transportatorii maritimi că o zonă de interdicţie va fi instituită în zona Bornholm pentru nava Fortuna specializată în amplasarea de conducte submarine, care va fi asistată de nave de construcţie şi aprovizionare. Nord Stream 2 AG intenţionează să finalizeze lucrările de construcţie la acest tronson în prima jumătate a lui 2021.
 
Conducta, unul dintre cele mai importante proiecte ale Rusiei în Europa, a stârnit tensiuni între Washington şi Moscova. Administraţia Trump, care se opune Nord Stream 2, ce ar priva Ucraina de taxe de tranzit profitabile, afirmă că o astfel de conductă ar creşte dependenţa economică şi politică a Europei faţă de Rusia.
 
Gazprom a oprit construcţia Nord Stream 2 timp de un an după sancţiunile SUA din decembrie 2019. Lucrările au fost reluate, în timp ce compania speră să finalizeze conducta Nord Stream 2 sub Marea Baltică pentru a dubla capacitatea liniei existente. Proiectul este finalizat în proporţie de 90% cu doar o porţiune de 100 km în apele adânci din largul Danemarcei rămasă să fie terminată. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16036 / 20017
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Avocații PNSA au stat alături de compania locală Bit Soft în tranzacția prin care grupul canadian Volaris a intrat pe piața românească a tehnologiei pentru ospitalitate. Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Piața M&A în 2025, radiografiată de avocații ZRVP: stabilitate în volum, diversitate în tipologii, clienți internaționali mai activi decât cei locali și o presiune crescândă a conformării; SPV-urile și earn-out-urile nu mai sunt inovații, ci standarde operaționale, în timp ce hibridele cu real estate au o frecvență mai mare | Anca Danilescu (Senior Partner): ” Nu abandonez atitudinea optimistă și nu exclud o creştere continuă a volumului şi valorii tranzacţiilor, cu un potenţial de megadeal-uri în energie, IT, logistică şi sănătate”
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...