ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Miniştrii Energiei din UE prelungesc cu un an măsurile de reducere a consumului de gaze

04 Martie 2024   |   AGERPRES

Obiectivul UE privind reducerea consumului de gaze a fost depăşit, cererea s-a redus cu peste 19% în medie la nivelul UE.

 
 
Miniştrii Energiei din UE au fost de acord luni cu prelungirea, până în martie 2025, a măsurilor de reducere în mod voluntar a consumului de gaze, transmite DPA.

Ţările blocului comunitar au stabilit în 2022 un obiectiv voluntar ce prevede reducerea consumului lor de gaze cu cel puţin 15%, comparativ cu media din ultimii cinci ani - una dintre numeroasele măsuri adoptate după ce Rusia a scăzut semnificativ livrările de gaze în Europa, ceea ce a provocat probleme de aprovizionare şi a dus la creşterea record a preţurilor.

Ministrul belgian al Energiei, Tinne van der Straeten, a declarat că "blocul comunitar a realizat progrese semnificative din 2022", perioada de vârf a crizei energetice.


Obiectivul UE privind reducerea consumului de gaze a fost depăşit, cererea s-a redus cu peste 19% în medie la nivelul UE.

"Măsurile de reducere a consumului de gaze se vor realiza în mod voluntar, deoarece situaţia aprovizionării în UE s-a îmbunătăţit semnificativ din 2022", se arată într-un comunicat al Consiliului UE.

Şi Comisia Europeană a cerut luna trecută statelor membre să menţină politica de reducere a consumului de gaze, dar a atenuat-o, anunţând că va fi complet voluntară, un indiciu al optimismului că s-a încheiat cea mai gravă criză energetică din Europa.

În februarie, Comisia Europeană a recomandat statelor membre să continue să reducă folosirea gazelor cu 15%, comparativ cu consumul mediu din 2017 - 2022. Totuşi, a fost înlăturată obligativitatea, stabilită în 2022, a reducerii cu 15% în cazul unei crize de aprovizionare.

Diplomaţii UE au declarat pentru Reuters că unele ţări consideră că această politică nu mai este necesară, după ce perioada de vârf a crizei energetice din Europa a fost depăşită, iar ţările europene şi-au redus cererea de gaze după invadarea Ucrainei, în februarie 2022.

Situaţia aprovizionării cu gaze a blocului comunitar s-a îmbunătăţit semnificativ, ţările înlocuind gazele ruseşti cu surse de energie regenerabilă şi gaze de la alţi furnizori. Dar situaţia dificilă de pe pieţele mondiale de gaze şi obiectivul UE de a renunţa complet la combustibilii fosili din Rusia arată că economisirea energiei este în continuare necesară, a precizat Comisia Europeană.

Preţul gazelor în Europa a scăzut luna trecută aproape de cel mai redus nivel din ultimii trei ani. Iarna blândă a făcut ca ţările UE să aibă depozitele de gaze pline în proporţie de aproximativ 64%, arată datele Gas Infrastructure Europe.

Din august 2022, când preţurile erau la un nivel ridicat record, consumul UE de gaze a scăzut cu 18% până în decembrie 2023, când se înregistra un nivel normal al preţurilor, a informat Executivul comunitar.

"Reducerea cererii de gaze nu a fost determinată de obiectivul stabilit la nivelul UE. Au fost mai multe motive: reducerea activităţii industriale, iarna blândă şi majorarea generării din surse de energie regenerabilă", a explicat Simone Tagliapietra, de la think-tank-ul Bruegel.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2875 / 19332
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a asistat acționarii Lensa la atragerea unei investiții de la OH Holding Limited. Echipa de proiect a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
O gamă variată de mandate pentru avocații de Employment de la Mitel & Asociații | Schimbările din zona legislației muncii și noile tendințe în politica de personal, analizate de Mădălina Mitel (Partener) și Cristina Dan (Counsel)
PNSA, alături de un sindicat de bănci românești și internaționale cu privire la acordarea unei facilități de credit în valoare de aproximativ 173 milioane de dolari firmei Black Sea Oil & Gas. Ce avocați au fost implicați în finanțare
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Real Estate)
Schoenherr, alături de M Core în achiziția Focșani Shopping Centre de la KBC Bank. Markus Piuk (partner) a coordonat echipa
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Drept Societar și Comercial)
Cariere în Drept | De vorbă cu Andra Mălina Stroe, șefă de promoție a generației care și-a finalizat studiile în 2022, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dacă te-ai ridicat la înălțimea sarcinilor în timpul facultății, este imposibil să nu reușești în a avea o carieră de succes. Înveți de la cei mai buni și ești coleg cu cei mai buni”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat stagiar pentru practica de Drept Societar și Comercial
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii de business de astăzi înseamnă atât provocări, cât și oportunități semnificative. Dana Bivol (Partener): ”Alături de ceilalți colegi parteneri am reușit să creăm o firmă cu un brand puternic, recunoscut pentru expertiza sa, atât pe plan local, cât și internațional. Popescu & Asociații oferă un mix ideal de oportunități profesionale, mediu de lucru pozitiv și resurse pentru dezvoltare personală și profesională”
Proiectul eșuat de lobby, prin care liderii Alianței pentru Unirea Românilor ar fi beneficiat de o întâlnire și o ședință foto cu Donald Trump la reședința din Mar-a-Lago (Florida) se lasă cu un proces în SUA. Pretenții de 4,6 mil. USD pentru că șefii partidului AUR nu s-au întâlnit cu înalți oficiali americani, peste Ocean
Rising Stars | Raluca Biță, unul dintre cei mai buni studenți ai generației sale, a ales să profeseze în sfera Dreptului financiar-bancar în echipa Filip & Company: ” Una dintre principalele mele așteptări a fost să găsesc un mediu care să mă stimuleze intelectual și să-mi ofere ocazia de a rezolva probleme complexe și am întâlnit exact asta. Fiecare caz aduce provocări unice, care necesită o combinație de cunoștințe juridice, gândire critică și creativitate în găsirea celor mai bune soluții pentru clienți”
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...