ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul economiei şi-a exprimat determinarea de a facilita accesul investitorilor francezi pe piaţa românească

11 Ianuarie 2021   |   Agerpres

Potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES, Claudiu Năsui a avut luni o întrevedere cu ambasadorul Republicii Franceze la Bucureşti, E.S. Laurence Auer.

 
 
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, şi-a exprimat determinarea de a facilita accesul investitorilor francezi pe piaţa românească prin accelerarea debirocratizării şi asigurarea unui cadru legislativ predictibil, favorabil iniţiativelor antrenoprenoriale.
 
Potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES, Claudiu Năsui a avut luni o întrevedere cu ambasadorul Republicii Franceze la Bucureşti, E.S. Laurence Auer.
 
"Agenda discuţiilor s-a concentrat asupra priorităţilor noii Foi de parcurs a Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, semnat în luna octombrie a anului trecut. Partenerii de dialog au convenit continuarea şi actualizarea acestora în vederea consolidării relaţiilor dintre Franţa şi România şi a diversificării cooperării bilaterale şi la nivel european", se menţionează în comunicat.
 
Potrivit sursei citate, ministrul Claudiu Năsui a apreciat prezenţa economică franceză şi interesul companiilor franceze de a investi în România, exprimat şi de către reprezentanţi ai Consiliului întreprinderilor Franţa-România din cadrul Mişcării Întreprinderilor din Franţa (MEDEF), cu prilejul vizitei guvernamentale române la Paris din toamna anului trecut.
 
Totodată, cei doi oficiali au convenit continuarea dialogului cu investitorii francezi la sediul Ambasadei Franţei la Bucureşti, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii ai acestora, pentru a analiza oportunităţi concrete de investiţii pentru companiile franceze în România în domenii de interes comun.
 
La reuniune au participat şi Diana Codău, director general al Direcţiei Generale Comerţ Exterior, Savian Boroancă, consilier ministru şi Pierre Lignot, consilier economic al ambasadei Franţei.
 
În primele nouă luni ale anului 2020, volumul schimburilor bilaterale a fost de 5,64 miliarde euro, în scădere cu 16,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, din care exporturile 2,94 miliarde euro, iar importurile 2,7 miliarde euro.
 
Balanţa comercială a înregistrat un excedent pentru România de 232,26 milioane euro, în scădere de la 392,18 miloane euro în aceeaşi perioadă a anului 2019. Aceste scăderi se datorează crizei generate de COVID-19.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15980 / 19897
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
bpv Grigorescu Ștefănică: tranzacțiile strategice și consolidările sectoriale definesc piața de fuziuni și achiziții | 2025 aduce structuri inovatoare, distressed M&A și o redefinire a noțiunii de succes, într-o piață în care avocații devin arhitecții echilibrului între reglementări stricte și interesele investitorilor. Cătălin Grigorescu (managing partner): „Succesul în tranzacții nu se mai măsoară doar în valoare, ci în capacitatea de a le finaliza într-un mediu juridic tot mai complex”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Principalele aspecte pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere pentru a se conforma legislației privind combaterea discriminării și hărțuirii la locul de muncă | De vorbă cu Dan Dascălu (Partener) și Sonia Bălănescu (Managing Associate) - D&B David și Baias, despre prevederile legale în vigoare, combaterea acestui fenomen și modul în care poate fi diminuat riscul apariției unor litigii inițiate de salariați
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...