
Monedele din Europa Centrală se depreciază, după creşterea numărului de cazuri de COVID-19 şi a presiunilor provocate de aprecierea dolarului
19 Noiembrie 2021
AgerpresVineri dimineaţă, zlotul s-a depreciat cu 0,4% faţă de euro, atingând cel mai scăzut nivel din martie 2009, în timp ce forintul ungar şi coroana cehă s-au depreciat fiecare cu 0,6%.
Zlotul polonez s-a depreciat vineri semnificativ, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii peste 12 ani, pe fondul deprecierii monedelor din Europa Centrală, din cauza temerilor investitorilor privind creşterea numărului de cazuri de COVID-19 şi a presiunilor provocate de aprecierea dolarului, transmite Reuters.
Vineri dimineaţă, zlotul s-a depreciat cu 0,4% faţă de euro, atingând cel mai scăzut nivel din martie 2009, în timp ce forintul ungar şi coroana cehă s-au depreciat fiecare cu 0,6%.
Europa Centrală se confruntă cu o creştere masivă a cazurilor de COVID-19 şi încearcă să majoreze numărul persoanelor vaccinate.
Joi, guvernele din Cehia şi Slovacia au anunţat restricţii mai dure pentru nevaccinaţi, în timp ce Austria este prima ţară din Uniunea Europeană care va reimpune un lockdown total, începând de luni, pentru întreaga populaţie, şi va introduce vaccinarea obligatorie de la 1 februarie 2022, în faţa resurgenţei epidemiei de COVID-19.
Ungaria a raportat vineri 11.289 de noi cazuri de infecţii COVID-19, cel mai ridicat nivel de la debutul pandemiei.
"Există o creştere semnificativă a aversiunii faţă de risc pe plan global, legată de impunerea de restricţii în mai multe ţări europene", a apreciat Mateusz Sutowicz, analist la Bank Millennium.
Dolarul s-a apreciat pentru a patra săptămână consecutiv, ceea ce afectează moneda euro şi reduce apetitul de risc. După câştigurile din ultimele săptămâni, monedele din Europa Centrală se depreciază din nou.
"Este din nou un mix de creştere a cazurilor de COVID-19 şi de apreciere a dolarului", a spus un trader din Praga.
În Ungaria, forintul a ajuns aproape de cel mai redus nivel faţă de euro din ultimele opt lui.
Acţiunile companiei energetice ungare MOL au scăzut vineri cu 2,22%, după ce premierul Viktor Orban a anunţat că în februarie Ungaria va revizui şi posibil va extinde cu trei luni plafonul impus pentru preţurile combustibililor.
În perioada 15 noiembrie - 15 februarie, preţurile la benzină şi motorină nu pot depăşi 480 forinţi (1,30 euro sau 1,54 dolari) pe litru la benzinării, sub preţurile actuale, de peste 500 forinţi, anunţase recent Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban.
"Sperăm că această măsură va ajuta economia şi ar putea de asemenea contribui la reducerea inflaţiei", a declarat Gergely Gulyas, reiterând că Ungaria va continua cu îngheţarea preţurilor cu amănuntul pentru energie, pe fondul creşterii facturilor la energie în Europa.
Datele publicate săptămâna trecută arată că rata anuală a inflaţiei în Ungaria a urcat la 6,5% în octombrie, peste estimări, după o creştere de 30,7% a preţurilor la combustibili, care le-a dus peste nivelul psihologic de 500 forinţi pe litru.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 12556 / 19900 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
bpv Grigorescu Ștefănică: tranzacțiile strategice și consolidările sectoriale definesc piața de fuziuni și achiziții | 2025 aduce structuri inovatoare, distressed M&A și o redefinire a noțiunii de succes, într-o piață în care avocații devin arhitecții echilibrului între reglementări stricte și interesele investitorilor. Cătălin Grigorescu (managing partner): „Succesul în tranzacții nu se mai măsoară doar în valoare, ci în capacitatea de a le finaliza într-un mediu juridic tot mai complex”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Principalele aspecte pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere pentru a se conforma legislației privind combaterea discriminării și hărțuirii la locul de muncă | De vorbă cu Dan Dascălu (Partener) și Sonia Bălănescu (Managing Associate) - D&B David și Baias, despre prevederile legale în vigoare, combaterea acestui fenomen și modul în care poate fi diminuat riscul apariției unor litigii inițiate de salariați
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...