ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Nouă din zece copii români din Generaţia Alpha vor să devină propriul şef (studiu)

08 Decembrie 2023   |   Agerpres

Potrivit sursei citate, 78% dintre respondenţi au câştigat bani pe cont propriu în ultimul an, iar aproape două treimi dintre aceştia (61%) au folosit tehnologia pentru a obţine aceste venituri.

 
 
Aproape 90% dintre copiii români din Generaţia Alpha (cu vârste între 8 şi 14 ani) vor să devină propriul şef sau să dezvolte o mică afacere proprie în paralel cu ocupaţia principală şi doar 6% îşi doresc să lucreze pentru un angajator, reiese din rezultatele unui studiu realizat de Visa.
 
Potrivit sursei citate, 78% dintre respondenţi au câştigat bani pe cont propriu în ultimul an, iar aproape două treimi dintre aceştia (61%) au folosit tehnologia pentru a obţine aceste venituri.
 
De asemenea, un respondent din trei aparţinând generaţiei Alpha (29%) crede că Inteligenţa Artificială (AI) şi Machine learning vor fi parte integrantă a viitoarelor lor locuri de muncă, iar aproape la fel de mulţi se aşteaptă să folosească realitatea virtuală sau augmentată (27%).
 
Studiul de specialitate, publicat vineri, arată că reţelele sociale (50%) sunt cea mai comună tehnologie utilizată pentru a face bani, urmate de platformele de streaming online (24%), design software (14%), programare şi AI (11%, fiecare).
 
De asemenea, aproape o treime (29%) dintre copii preferă să plătească pentru cumpărături fie cu un card fizic, fie cu portofelul mobil. Mai mult, copiii români au una dintre cele mai accentuate preferinţe pentru utilizarea portofelelor mobile din regiune (10%), alături de Cehia (11%) şi Slovacia (11%).
 
Întrebaţi cu privire la aşteptările legate de viitorul loc de muncă, peste o treime (37%) dintre respondenţii din România cred că vor folosi reţelele sociale, iar un procent similar (34%) cred că vor folosi tehnologii de comunicare, precum e-mail sau video-conferinţe.
 
Totodată, trei din patru copiii învaţă despre cum pot câştiga bani din familie (73%), apoi de la creatorii de conţinut (37%), de la profesori (25%) şi de la prieteni (23%).
 
Când vine vorba despre sursele de inspiraţie ale copiilor, imaginaţia se situează pe primul loc (50%), depăşind reţelele sociale şi creatorii de conţinut (45%), jocurile online (43%) sau discuţiile cu prietenii (42%). De altfel, România este ţara cu cel mai mare procent de copii care îşi găsesc inspiraţia citind (35%) şi cel mai mic procent de respondenţi care se inspiră de pe platforme sociale şi conturile creatorilor de conţinut.
 
"Viitoarea generaţie are o viziune clară asupra modului în care tehnologii precum inteligenţa artificială vor modela viitorul. În ceea ce priveşte inovaţiile care le-ar putea uşura viaţa de adult, printre răspunsurile date de generaţia Alpha s-au numărat roboţi şi maşini care îndeplinesc sarcini zilnice precum curăţenie sau gătit, dispozitive medicale avansate de diagnostic şi tratare a bolilor, jucării inteligente, tehnologii avansate de învăţare sau dispozitive şi tehnologii care să permită teleportarea şi călătoria în timp", se menţionează în concluziile cercetării.
 
Studiul comandat de Visa a fost realizat de Opinium Research pe un eşantion de 500 de copii din România, cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani. Cercetarea a avut loc în în perioada 15 - 22 august 2023, iar datele au fost colectate pe baza unui chestionar online.
 
Visa este lider mondial în domeniul plăţilor digitale şi facilitează tranzacţii de plată între consumatori, comercianţi, instituţii financiare şi entităţi guvernamentale din peste 200 de ţări şi teritorii. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5428 / 21113
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Grupul Renovatio la vânzarea unui parc fotovoltaic cu capacitate de stocare către grupul elen GEK TERNA. Avocați cu senioritate înaltă în echipa de proiect
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
Clifford Chance a asistat BEI, BERD și BCR în acordul de finanțare semnat cu Scatec pentru dezvoltarea și exploatarea unei centrale solare cu o capacitate de 189,7 MWp. Echipă transfrontalieră cu 6 avocați din București în prim plan
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...