ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Pactul Verde European aduce şi oportunităţi de investiţii pentru industria auto din România (analiză)

17 Februarie 2022   |   Agerpres

Prin adoptarea Pactului Verde European, statele membre UE şi-au asumat în mod unanim implementarea unor politici în domenii precum climă, energie, transporturi şi fiscalitate, cu scopul de a reduce, până în 2030, emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% faţă de nivelul din 1990 şi de a elimina în totalitate aceste emisii până în 2050. Deşi orizontul de timp propus poate părea îndepărtat, această iniţiativă prezintă implicaţii semnificative asupra tuturor sectoarelor de activitate europene şi naţionale, inclusiv în industria auto din România, care a fost puternic afectată atât de criza sanitară generată de pandemia de COVID-19, cât şi de dificultăţile legate de asigurarea materiilor prime.

 
 
Companiile auto din România au la dispoziţie, după adoptarea Pactului Verde European, o serie de facilităţi fiscale şi de surse de finanţare care pot juca un rol important în amortizarea impactului investiţiilor necesare pentru îndeplinirea acestui pact, se menţionează într-o analiză publicată joi de Deloitte Romania.
 
Prin adoptarea Pactului Verde European, statele membre UE şi-au asumat în mod unanim implementarea unor politici în domenii precum climă, energie, transporturi şi fiscalitate, cu scopul de a reduce, până în 2030, emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% faţă de nivelul din 1990 şi de a elimina în totalitate aceste emisii până în 2050. Deşi orizontul de timp propus poate părea îndepărtat, această iniţiativă prezintă implicaţii semnificative asupra tuturor sectoarelor de activitate europene şi naţionale, inclusiv în industria auto din România, care a fost puternic afectată atât de criza sanitară generată de pandemia de COVID-19, cât şi de dificultăţile legate de asigurarea materiilor prime.
 
Ca urmare a necesităţii de adaptare la noile condiţii, companiile din domeniu se vor confrunta în mod evident cu o creştere a costurilor asociate, pe de o parte pentru intensificarea activităţilor de cercetare necesare dezvoltării unor noi tehnologii compatibile cu obiectivele Pactului Verde European, şi pe de altă parte pentru modernizarea liniilor de producţie în vederea implementării noilor tehnologii, într-un mod eficient.
 
Potrivit Deloitte, facilitatea fiscală pentru activităţi de cercetare şi dezvoltare este printre cele mai importante măsuri de sprijin pentru companiile inovatoare, aceasta presupunând acordarea unor deduceri suplimentare de 50% pentru cheltuielile pentru astfel de activităţi, posibilitatea aplicării amortizării fiscale accelerate în cazul utilajelor şi echipamentelor utilizate în cercetare-dezvoltare, precum şi scutirea de impozit pe profit în primii zece ani de activitate pentru contribuabilii care desfăşoară exclusiv activităţi de cercetare-dezvoltare. Scutirea de impozit pentru profitul reinvestit se aplică pentru partea din profit utilizată pentru achiziţia de echipamente tehnologice, programe informatice şi licenţe, cu respectarea anumitor condiţii prevăzute de Legea 227/ 2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
 
De asemenea, contribuabilii din industria auto pot fi interesaţi de diferitele metode de amortizare fiscală disponibile pentru noile linii de producţie, în speţă amortizarea fiscală accelerată sau degresivă, ambele metode jucând un rol considerabil în atenuarea impactului investiţiilor efectuate pe o perioadă mai lungă de timp, reducând, astfel, presiunea asupra fluxurilor de numerar în momentul investiţiei.
 
Nu în ultimul rând, este important de menţionat faptul că, odată cu adoptarea Pactului Verde European, Uniunea Europeană pune la bătaie un arsenal de instrumente financiare menite să contribuie la atingerea acestor obiective ambiţioase. Bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027, împreună cu instrumentul Next Generation EU, care finanţează planurile de redresare şi rezilienţă ale statelor membre, însumează puţin peste 2.000 de miliarde de euro, iar 30% din această sumă vizează investiţiile sustenabile, ca parte a Pactului Verde European.
 
Programele pe care România le va derula în perioada 2021-2027, fie programe operaţionale în curs de elaborare, fie investiţii programate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, sunt construite pe pilonul de sustenabilitate şi tranziţie verde şi pun accentul pe componenta de cercetare-dezvoltare-inovare pentru dezvoltarea noilor tehnologii, a materialelor şi a proceselor necesare pentru atingerea acestor obiective.
 
Aşadar, companiile din industria auto din România vor avea acces la multiple opţiuni de finanţare pentru activităţi precum: dezvoltarea capacităţilor proprii de cercetare-dezvoltare sau iniţierea de parteneriate şi colaborări cu actori din domeniul cercetării, prin intermediul programelor operaţionale regionale şi a Programului Operaţional Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare; eficientizarea energetică şi producţia sau utilizarea de energie regenerabilă, prin Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sau Fondul pentru Modernizare.
 
De asemenea, în completarea variantelor de finanţare oferite de UE, companiile din sectorul auto au în continuare la dispoziţie surse de finanţare cu tradiţie în domeniu, respectiv schemele de ajutor de stat derulate de Ministerul Finanţelor.
 
Una dintre acestea este schema de ajutor de stat instituită în baza Hotărârii Guvernului 807/ 2014, cu scopul sprijinirii investiţiilor cu impact major în economie şi care finanţează construcţia şi achiziţia de echipamente, linii tehnologice şi active necorporale asociate înfiinţării unei noi unităţi de producţie sau extinderii capacităţii uneia existente. De asemenea, există schema de ajutor de stat instituită în baza Hotărârii Guvernului 332/ 2014, care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă şi care finanţează costuri salariale pe o perioadă de 24 de luni de la crearea fiecărui post individual, pentru acele investiţii care generează cel puţin 100 de noi locuri de muncă per locaţie.
 
În plus, Ministerul Finanţelor are în pregătire o a treia schemă de ajutor de stat de luat în calcul, cu scopul stimulării investiţiilor strategice, cu valoare mai mare de 500 de milioane de lei, în câteva domenii cheie, inclusiv industria auto, aerospaţială şi farmaceutică.
 
Totodată, este important de reţinut faptul că, începând cu 1 ianuarie 2022, a intrat în vigoare nouă hartă a ajutoarelor regionale, care stabileşte intensitatea acestora aplicabilă în fiecare judeţ. Astfel, ajutorul de stat de care pot beneficia solicitanţii variază între 30% din valoarea investiţiei, în judeţele fanion din regiunea de Vest, şi maximum 60%, în majoritatea judeţelor din Muntenia şi Moldova. Municipiul Bucureşti este exclus de la finanţare, având în vedere că ajutoarele de stat se direcţionează către regiunile mai puţin dezvoltate ale ţării (cu un PIB/ locuitor sub 75% din mediaUE).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 12647 / 20966
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, câștigătoarea premiului Future Lawyers Programme of the Year acordat de Legal Benchmarking Group
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
CMS asistă AFI privind refinanțarea de 537 milioane euro pentru trei proiecte majore din portofoliul său de real estate din România. Echipa, coordonată de Horea Popescu (Corporate ̸ M&A) și Alina Tihan (Finance)
NNDKP a asistat Gránit Asset Management în achiziția clădirii de birouri Equilibrium 2. Lavinia Ioniță Rasmussen (Partener) a coordonat echipa
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...