ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Profitul net al OMV Petrom a scăzut cu 27% în 2025

04 Februarie 2026   |   Agerpres

Potrivit reprezentanţilor grupului, profitul a fost afectat de ajustări nete de depreciere de 2,2 miliarde lei, legate în principal de obligaţiile de abandonare conform principiilor convenite între OMV Petrom şi statul român, precum şi de ajustări de depreciere pentru activele din E&P (explorare şi producţie).

 
 
OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de aproximativ 3,1 miliarde lei, în scădere cu 27% comparativ cu anul anterior, a anunţat, miercuri, compania.

Potrivit reprezentanţilor grupului, profitul a fost afectat de ajustări nete de depreciere de 2,2 miliarde lei, legate în principal de obligaţiile de abandonare conform principiilor convenite între OMV Petrom şi statul român, precum şi de ajustări de depreciere pentru activele din E&P (explorare şi producţie).

"2025 a fost un an important pentru implementarea Strategiei 2030, an în care am obţinut rezultate tangibile pentru toate proiectele noastre strategice, susţinute de investiţii de aproximativ 7,8 miliarde lei. Profitul net a scăzut cu 27%, ajungând la circa 3 miliarde lei, fiind afectat de ajustări de depreciere pentru obligaţii de abandonare şi pentru creşterea impozitării E&P, în timp ce rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale din 2025 a scăzut cu 10%, până la aproximativ 5,2 miliarde lei. Contribuţia noastră la bugetul de stat prin taxe şi dividende a rămas robustă, de circa 16 miliarde lei. Într-o piaţă volatilă, rezultatele noastre au evidenţiat rezilienţa modelului de afaceri integrat, performanţa activităţilor din downstream compensând parţial impactul preţurilor mai mici ale ţiţeiului. Aceste evoluţii au fost vizibile mai ales în al patrulea trimestru", a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom, citată într-un comunicat al companiei.


Conducerea grupului se aşteaptă la un alt an cu provocări, cu volatilitate ridicată a preţurilor şi o creştere economică lentă, într-un context geopolitic complex.

"Menţinerea disciplinei stricte a costurilor şi un cadru fiscal şi de reglementare stabil sunt esenţiale pentru a ne menţine capacitatea de a executa investiţii record de circa 9 miliarde lei. Privind spre viitor, în condiţiile în care securitatea energetică devine din ce in ce mai importantă, iar cererea de hidrocarburi se menţine solidă, am ajustat mai multe ţinte strategice în linie cu dinamica estimată a pieţei. Ne păstrăm focusul pe tranziţia energetică, ajustând ţintele noastre de GES (gaze cu efect de seră n.r.) în contextul acestor schimbări in profilul cererii", a subliniat Verchere.

Conform comunicatului, rezultatul din exploatare CCA al grupului, excluzând elemente speciale, a fost în 2025 de 5,2 miliarde lei, mai mic cu 10% faţă de anul precedent, în principal influenţat de preţurile şi volumele mai mici de ţiţei.

Investiţiile organice au atins un nivel record de 7,7 miliarde lei, în creştere cu 23%, determinate în principal de investiţiile mai mari pentru proiectul Neptun Deep. Investiţiile totale au crescut la 7,8 miliarde lei, cu 9% peste cele din anul precedent.

Contribuţia la bugetul de stat a rămas stabilă, la aproximativ 16 miliarde lei.

În ceea ce priveşte activitatea de Explorare şi Producţie, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a scăzut cu 27%, ajungând la 2,174 miliarde lei, în principal din cauza preţurilor şi volumelor mai mici de ţiţei.

Producţia a scăzut cu 4%, la 104.500 barili echivalent petrol (bep) pe zi - al doilea cel mai bun rezultat înregistrat în ultimii opt ani, cu un declin mai accentuat al producţiei de ţiţei şi condensat, în timp ce producţia de gaze naturale a rămas stabilă.

Costul de producţie a crescut cu 9%, la 17,8 dolari/bep, în mare parte atribuibil presiunilor externe, cum ar fi evoluţiile valutare şi taxa pe construcţii.

Pe partea de Rafinare şi Marketing, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a rămas stabil la 2,453 milioane lei. Indicatorul marjă de rafinare a crescut cu 35% la 12,4 dolari/bbl în 2025. Rata de utilizare a rafinăriei a scăzut la 93% faţă de 97% în 2024, reflectând oprirea planificată din T2/25 şi provocările în aprovizionarea cu ţiţei din T3/25.

Vânzările totale de produse rafinate au scăzut cu 5%, la 5,5 milioane tone, în timp ce vânzările cu amănuntul au rămas la acelaşi nivel de 3,2 milioane tone.

Activitatea de Gaze şi Energie a înregistrat un rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale de 356 milioane lei, similar cu nivelul din 2024. Vânzările totale de gaze naturale au crescut cu 12% la 48,3 TW, cel mai mare nivel anual începând din 2021. Producţia centralei electrice Brazi a fost de 4,7 TWh, faţă de 4,9 TWh în 2024, reprezentând 9% din mixul de producţie al României.

Strategia 2030 a companiei prevede un buget total de investiţii de aproximativ 11 miliarde, care este menţinut. Ponderea alocată Proiectelor cu emisii reduse şi zero de carbon se schimbă la circa 25% (de la aproape 35%) şi cresc investiţiile în Activităţile tradiţionale şi Dezvoltarea regională a gazelor naturale. Ţinta de producţie de hidrocarburi este mai mare: circa 170.000 bep/zi, susţinută de investiţii mai mari, facilitate de extindere a licenţelor de producţie.

În ceea ce priveşte proiectul Neptun Deep, va continua forajul de dezvoltare, concomitent cu avansarea fabricării echipamentelor şi a lucrărilor de construcţie la staţia de măsurare a gazelor naturale; continuarea activităţilor de comercializare a gazelor naturale.

Se are în vedere prelungirea fazei de explorare pentru perimetrul Neptun. Sonda Anaconda-1 va fi forată după forajul de dezvoltare în proiectul Neptun Deep.

În Bulgaria - Han-Asparuh, campania de foraj de explorare a început în decembrie 2025, vizând forarea a două sonde. Parteneriatul s-a consolidat prin intrarea în acţionariat a NewMed Energy (45%) şi a companiei de stat BEH (10%).

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 352 / 21318
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...