Roca Industry încheie primul semestru cu afaceri de peste 122 mil. lei
17 August 2022 Agerpres
Holdingul românesc are în plan consolidarea companiilor, dar şi extinderea portofoliului, inclusiv în afara graniţelor, în ciuda climatului de piaţă şi a contextului mondial dificil.
Roca Industry ajunge la o cifră de afaceri de 122,5 milioane lei, în urma rezultatelor consolidate din primul semestru, potrivit unui comunicat al companiei.
Holdingul românesc are în plan consolidarea companiilor, dar şi extinderea portofoliului, inclusiv în afara graniţelor, în ciuda climatului de piaţă şi a contextului mondial dificil.
EBITDA cumulată a celor patru companii pe care le are în portofoliu a crescut cu 21% în semestrul 1 al acestui an, comparativ cu perioada similară din 2021. Holdingul a raportat rezultate în creştere, pe de o parte datorită vânzărilor mai mari şi a performanţelor îmbunătăţite în companii, iar pe de alta ca urmare a extinderii operaţiunilor prin noi achiziţii.
Holdingul românesc are în plan consolidarea companiilor, dar şi extinderea portofoliului, inclusiv în afara graniţelor, în ciuda climatului de piaţă şi a contextului mondial dificil.
EBITDA cumulată a celor patru companii pe care le are în portofoliu a crescut cu 21% în semestrul 1 al acestui an, comparativ cu perioada similară din 2021. Holdingul a raportat rezultate în creştere, pe de o parte datorită vânzărilor mai mari şi a performanţelor îmbunătăţite în companii, iar pe de alta ca urmare a extinderii operaţiunilor prin noi achiziţii.
"Rezultatele din prima parte a anului, practic primul semestru de când am lansat acest holding, ne arată că suntem în direcţia cea bună şi că modelul nostru de business are forţa de a contribui la dezvoltarea de branduri româneşti şi la reindustrializarea României. Sub umbrela holdingului, filialele intră în următoarele luni în etapa de dezvoltare strategică, o etapă care pleacă în primul rând de la realitatea economică imediată şi de termen scurt. Punem accent pe un management agil în filiale şi pe investiţii în inovaţie şi dezvoltarea de produse noi. Ne orientăm spre pieţe mai reziliente la acest moment şi, nu în ultimul rând, spre crearea de sinergii între entităţile din holding", a declarat Ionuţ Bindea, Investment Manager Roca Investments, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general interimar al companiei.
Cel de-al doilea trimestru a generat cea mai mare parte a veniturilor, respectiv 64% la nivel consolidat. În acelaşi timp, EBITDA a fost de 15 milioane lei (marjă de 13%) în S1, după 4 milioane lei (9%) în primul trimestru, iar profitul net consolidat a ajuns la 5,4 milioane lei, din care 5,2 milioane doar în trimestrul al doilea. O contribuţie importantă la rezultatele holdingului a avut-o evoluţia Sarcom, cu un EBITDA de 3,9 milioane lei în T2, faţă de 0,65 milioane în T1.
La nivel combinat (performanţele individuale ale fiecărei companii), veniturile au fost de 162,8 milioane lei în prima jumătate a anului, 55% din aceasta provenind din al doilea trimestru, EBITDA de 16,3 milioane lei (cu 70% mai mult în T2 faţă de T1), iar profitul net a atins 10,4 milioane lei (din care 6,9 milioane în T2).
Astfel, pe parcursul primelor şase luni ale acestui an, toate companiile din portofoliu au performat peste nivelul din primul semestru al anului 2021 şi au înregistrat creşteri de cifra de afaceri între 17% şi 64%.
Lansată în luna decembrie şi listată la bursă în ianuarie, Roca Industry şi-a extins treptat prezenţa în sectorul materialelor de construcţii, cu patru achiziţii realizate şi două în curs de finalizare. Începând din T1 2023 managementul consideră că extinderea portofoliului de companii va putea să fie realizată într-o manieră mai activă.
"Holdingul nostru a trecut printr-o perioadă foarte efervescentă în prima parte a anului şi am pus bazele pentru o dezvoltare aprofundată, pe termen lung, în acest sector al materialelor de construcţii. Desigur, urmărim să continuăm extinderea prin noi achiziţii, iar estimările noastre sunt că vom fi mai activi în această direcţie începând cu primul trimestru al anului viitor. Ne uităm către oportunităţi, indiferent unde sunt ele, şi scanăm în permanenţă piaţa şi potenţialul acestui sector strategic", a completat Ionuţ Bindea.
La acest moment, Roca Industry grupează în holding companiile BICO Industries (70%), Sarcom (100%), Terra (100%) şi Eco Euro Doors (70%), iar aşteptările sunt ca până la sfârşitul anului să se finalizeze preluarea integrală a Dial şi achiziţia a 77,5% din capitalul social al Iranga Technologijos (Lituania). Tranzacţia Iranga, din Lituania, este a doua în afara graniţelor după Terra, din Republica Moldova.
Roca Industry este primul pilon strategic de dezvoltare al Roca Investments, lansat în decembrie 2021. Roca Industry este o companie de sine stătătoare, un holding de materiale de construcţii, care reuneşte companii din acest domeniu de activitate, al cărui model de business se bazează pe consolidare, nu pe exituri, şi care este listat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul ROC1.
Roca Industry cuprinde în portofoliul său de investiţii companiile BICO Industries, cel mai mare producător autohton de plasă din fibră de sticlă şi armături din fibră de sticlă şi unul dintre cei mai importanţi producători la nivel european, Terra Impex, din acelaşi domeniu, Sarcom, unul dintre cei mai mari producători de vopsele şi lacuri din România, Eco Euro Doors, unul dintre principalii producători români de uşi destinate construcţiilor rezidenţiale şi se află în proces de finalizare a achiziţiei Dial, companie cu o experienţă de peste 20 de ani în fabricarea produselor din sârmă, precum panourile de gard.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 10723 / 21312 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





