ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România se află în topul pieţelor de birouri din Europa Centrală şi de Est (consultanţi)

13 Februarie 2025   |   BizLawyer

Piaţa de birouri din Bucureşti a încheiat anul 2024 cu o cerere totală de leasing de aproape 339.000 de metri pătraţi, înregistrând o scădere de 20% faţă de maximul istoric din 2023, dar menţinându-se peste media ultimilor cinci ani.

 
 
Bucureştiul se numără printre cele mai mari şi mature pieţe de birouri din Europa Centrală şi de Est, alături de Varşovia, Praga şi Budapesta, remarcându-se prin creşterea stocului de clădiri verzi şi prin integrarea standardelor de sustenabilitate, potrivit unui raport publicat de o companie de consultanţă imobiliară, care analizează pieţele de birouri din 11 oraşe ale regiunii.

"Deşi ritmul livrărilor noi a încetinit în ultima perioadă, sustenabilitatea rămâne o prioritate pentru dezvoltatori. Aproximativ 93% dintre clădirile noi de birouri din Bucureşti, construite în ultimii şapte ani, şi 70% dintre clădirile mai vechi, cu o vechime de peste 15 ani, deţin certificări verzi, reflectând un angajament puternic faţă de sustenabilitate şi eficienţă energetică", se arată într-un comunicat al Colliers.


Prin comparaţie, doar Varşovia depăşeşte Bucureştiul în ceea ce priveşte certificările verzi, cu 98% dintre clădirile noi certificate. Piaţa de birouri din Bucureşti a încheiat anul 2024 cu o cerere totală de leasing de aproape 339.000 de metri pătraţi, înregistrând o scădere de 20% faţă de maximul istoric din 2023, dar menţinându-se peste media ultimilor cinci ani.

"Pieţele de birouri din ECE se află într-un proces de transformare, influenţat de îmbătrânirea stocului de clădiri şi de cerinţele tot mai stricte privind decarbonizarea, impuse de reglementările europene şi de tendinţele globale. România este un jucător important în regiune şi, deşi bine poziţionată în adoptarea standardelor de sustenabilitate, deţine un stoc semnificativ de clădiri vechi, comparabil cu cel din Bratislava şi Budapesta. Modernizarea acestor clădiri reprezintă o oportunitate majoră de investiţii, care poate întări competitivitatea pieţei pe termen lung şi atrage dezvoltatori interesaţi să răspundă cerinţelor actuale de sustenabilitate. Performanţa certificărilor verzi sporeşte atractivitatea pieţei locale pentru investitori şi contribuie la crearea unui mediu de afaceri competitiv", a declarat Victor Coşconel, Partner | Head of Leasing | Office & Industrial Agencies la Colliers.

De altfel, clădirile eficiente, situate în zone bune, sunt mai căutate de chiriaşi, conform datelor de închiriere, afirmă consultantul Colliers. Rata de neocupare pentru clădirile relativ noi din Bucureşti, unde procentul certificărilor verzi este foarte ridicat, este de o singură cifră, în timp ce, pentru clădirile vechi - deseori situate în poziţii mai puţin centrale şi cu o eficienţă energetică redusă - rata de neocupare se apropie de 20%. Pe de altă parte, datele pentru 2024 arată o încetinire a pieţei din perspectiva cererii totale de închiriere, însă, în ceea ce priveşte cererea nouă, anul trecut a atins 116.000 de metri pătraţi, un nivel similar celui din 2023.

Cu o singură livrare în 2024 - AFI Loft, cu aproximativ 16.000 de metri pătraţi -, stocul modern de birouri din Bucureşti a ajuns la circa 3,4 milioane de metri pătraţi, fiind reprezentat în proporţie de 31% de clădiri construite în ultimii 7 ani, 27% cu o vechime de 8-10 ani şi 42% livrate acum mai bine de 15 ani, potrivit celui mai recent raport Colliers.

Rata de neocupare pentru birourile moderne, construite în ultimii 14 ani, se situa în 2024 între 12-14%, comparativ cu aproape 16% pentru clădirile livrate înainte de 2010. Consultanţii Colliers observă că cererea pentru spaţii noi, certificate şi eficiente energetic rămâne ridicată în România, la fel ca în alte pieţe mature din regiune. În Bucureşti, clădirile noi (0-7 ani) au o rată de neocupare mult mai mică, de doar 5%, şi atrag chirii mai mari, ceea ce arată preferinţa chiriaşilor pentru economii operaţionale şi facilităţi moderne.

Calendarul limitat de livrări din 2024 şi 2025, completează directorul Colliers, ar putea determina o creştere a chiriilor pentru birourile de clasa A în locaţii bine poziţionate, tendinţă amplificată de cererea tot mai mare pentru spaţii care respectă standardele de sustenabilitate. În Bucureşti, spaţiile de birouri din clădiri cu o vechime de până la 7 ani se închiriază în medie la valori în jurul a 16,5 euro pe metru pătrat, comparativ cu 13 euro pe metru pătrat în clădiri mai vechi de 15 ani.

În contextul în care Bucureştiul nu are o supraofertă de birouri pe cap de locuitor, eforturile companiilor de a încuraja angajaţii să revină mai frecvent la birou ar putea genera o creştere a cererii pe termen mediu.

Consultanţii Colliers atrag atenţia că vârsta şi calitatea clădirilor nu sunt singurii factori care determina nivelul chiriei, întrucât poziţia este deseori criteriul determinant care determina chiriaşii să aleagă anumite zone. Astfel, chiria pentru clădirile moderne de birouri din Piaţa Victoriei ajunge la 22 de euro pe metru pătrat în multe cazuri şi sare punctual de acest nivel pentru anumite clădiri.

Şi la nivel regional, chiriaşii sunt dispuşi să plătească chirii mai mari pentru clădirile noi, datorită costurilor operaţionale reduse şi facilităţilor moderne, iar acest lucru este vizibil pe pieţe precum Praga (17,7 euro/metru pătrat), Varşovia (21,0 euro/metru pătrat) sau Atena (28,5 euro/metru pătrat). De asemenea, preferinţa pentru spaţiile de birouri din clădiri noi (0-7 ani) se reflectă şi în rate mai ridicate de ocupare, comparativ cu clădirile mai vechi.

Colliers este unul dintre liderii globali în servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor, cu operaţiuni în 70 de ţări. Compania are venituri anuale de 4,5 miliarde de dolari şi active gestionate de 99 de miliarde de dolari.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1866 / 20340
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr a asistat fondatorii Calla Oradea în vânzarea unei participații majoritare către Integral Capital Group I Echipa, coordonată de Mădălina Neagu (partner)
Mușat & Asociații anunță cooptarea fostei președinte a Curții Supreme, Corina Corbu, în poziția de Partener Coordonator al Departamentului de Litigii | Gheorghe Mușat, Senior Partner: ”Este un mare câștig pentru firmă, pentru avocații firmei, pentru clienții firmei”
Wolf Theiss a asistat Rheinmetall în legătură cu semnarea unui acord de înființare a unui joint venture cu Pirochim Victoria
Într-un an cu investigații mai tehnice și presiune pe termene, DLA Piper România așază practica de Concurență pe trei piloni - oameni, metodă, ritm, astfel încât proiectarea strategiilor, controlul probelor și continuitatea între faze să producă cele mai bune rezultate | De vorbă cu membrii unei echipe sudate, condusă de lideri cu experiență și antrenată pe industrii sensibile, despre prudență juridică și curaj tactic, cooperare internă și rigoare probatorie, bazate pe înțelegerea fină a mediului de business și utilizarea tehnologiei ca multiplicator de acuratețe
Filip & Company a oferit asistență juridică în legătură cu o nouă emisiune de obligațiuni corporative garantate de către Agroserv Măriuța, în valoare de 3 mil. €
Kinstellar asistă Integral Capital Group în achiziția unei participații majoritare la clinica de fertilizare in vitro Calla, prin subsidiara sa Embryos
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci care a intermediat a doua emisiune de obligațiuni prin care Romgaz a atras 500 de mil. € de pe piețele internaționale| Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Filip & Company a asistat BCR și BRD în legătură cu oferta publică inițială a Cris Tim Family Holding | Olga Niță (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner) au coordonat echipa
Clifford Chance Badea a asistat Cris-Tim Family Holding în legătură cu IPO-ul istoric în valoare de 454,35 milioane RON | Daniel Badea (Managing Partner): ”Sperăm ca succesul Cris-Tim să încurajeze și alte branduri românești să vină pe bursă”
Filip & Company a asistat DIGI Romania S.A. în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 600 mil. €. Alexandru Bîrsan (managing partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Real Estate | Consultanță
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...