
Enevo Group şi Unigea Solar Projects Romania au semnat contractul pentru un parc fotovoltaic la Arad
08 Mai 2025
AgerpresBeneficiarul proiectului este compania internaţională Unigea Solar Projects Romania.
Enevo Group a fost desemnat contractor general pentru realizarea Centralei Electrice Fotovoltaice (CEF) Helios Arad, care va avea o putere instalată de 85MW şi va fi cel mai mare parc fotovoltaic cu amplasare Est-Vest din regiune, a anunţat compania, printr-un comunicat.
Beneficiarul proiectului este compania internaţională Unigea Solar Projects Romania.
"Pentru noi este interesantă provocarea de a construi parcul pe fostul depozit de cenuşă al CET Arad. Halda a fost închisă şi a intrat într-un proiect de ecologizare începând cu 2014, fiind una dintre cele mai bine ecologizate astfel de halde din România. Implementarea unui proiect de producere a energiei din surse regenerabile pe un astfel de teren reprezintă o soluţie practică de reutilizare ecologică a fostelor terenuri industriale care nu pot fi altfel fructificate", a declarat Radu Braşoveanu, director tehnic al Enevo Group, potrivit comunicatului citat.
Beneficiarul proiectului este compania internaţională Unigea Solar Projects Romania.
"Pentru noi este interesantă provocarea de a construi parcul pe fostul depozit de cenuşă al CET Arad. Halda a fost închisă şi a intrat într-un proiect de ecologizare începând cu 2014, fiind una dintre cele mai bine ecologizate astfel de halde din România. Implementarea unui proiect de producere a energiei din surse regenerabile pe un astfel de teren reprezintă o soluţie practică de reutilizare ecologică a fostelor terenuri industriale care nu pot fi altfel fructificate", a declarat Radu Braşoveanu, director tehnic al Enevo Group, potrivit comunicatului citat.
Semnarea contractului a avut loc joi, în Germania, în cadrul expoziţiei mondiale Intersolar 2025 de la Munchen, la standul Enevo Group.
Unigea Solar Projects Romania, parte din Unigea Group, beneficiarul contractului, este o companie internaţională fondată în 2007, având sediul în Germania, axată pe dezvoltarea de proiecte pentru sisteme fotovoltaice de mari dimensiuni.
Enevo Group este o companie românească de inginerie, contractor general specializat în construcţia şi modernizarea staţiilor electrice, centralelor regenerabile şi a sistemelor de automatizare a proceselor industriale. Compania este organizată în trei divizii de business - Power T&D, Renewables, Automation - şi acoperă întregul ciclu de dezvoltare al proiectelor: de la inginerie până la livrarea soluţiilor la cheie.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 46 / 8716 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Women Lawyers | Din vorbă în vorbă cu Corina Roman (Partener BACIU PARTNERS), pentru care cea mai bună decizie din carieră a fost aceea de a se îndrepta către avocatura de business: ”Expunerea la proiecte interesante și provocatoare este mereu un plus, deoarece te dezvoltă și, personal, îmi satisface curiozitatea înnăscută. Beneficiul principal oferit de BACIU PARTNERS constă în faptul că mă bucur de un mediu preocupat pentru knowledge, calitate și binele clienților”
Rising Stars | Eduard Morariu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai generației 2022, a ales să profeseze ca avocat la Filip & Company, unde urmărește să se dezvolte în câteva dintre ramurile mai „nișate” ale Dreptului: „Parcursul meu a presupus implicarea în multe dosare de instanță și arbitraj, unele chiar de importanță națională, cu probleme de drept sensibile, dar și cu echipe de avocați excepționali, care le-au făcut față cu o măiestrie la care nu pot decât să aspir”
GNP obține o soluție favorabilă pentru un operator de platformă, ce ar putea să contureze o practică constantă și predictibilă, în baza căreia autoritățile de reglementare naționale vor analiza întinderea răspunderii furnizorilor de servicii intermediare. Problemele juridice ridicate în acest litigiu vizează în principal modul de interpretare și aplicare a reglementărilor din Regimul eCommerce și DSA | Avocații Octavian Adam (Partener), Cristina Badea (Senior Associate) și Alice Moisac (Associate), în prim plan
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A a continuat să crească în Q1 ̸ 2025 pe piețele emergente și la nivel nivel global. CMS își menține poziția fruntașă la nivel global și în Europa de Est, regiune în care și RTPR întră în Top 3
Cum lucrează echipele Băncilă, Diaconu și Asociații (EY Law) și Grants & Incentives Avisory (EY), în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, în care au o rată de succes mai mare de 90% | Ramificarea multidisciplinară a expertizei permite echipei să ofere clienților o viziune completă asupra pașilor de parcurs și modului în care pot implementa soluțiile propuse, astfel încât să obțină cele mai mari beneficii. Ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de obținere a fondurilor
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
Familia Umbrărescu, cu sprijinul Bulboacă & Asociații, preia acționariatul Totalgaz Industrie – lider strategic în echipamente pentru gaze naturale
VIDEO | Pastila de insolvență – Deschiderea procedurii la cererea debitorului (powered by ZRVP)
Women Lawyers | De vorbă cu Anca Simeria (Partener Popescu & Asociații), avocat care s-a format și a profesat în cadrul unora dintre cele mai mari societăți de avocatură din România: ”Din perspectiva mea, Popescu & Asociații este probabil singura societate de avocatură din România în care există un echilibru perfect între serviciile de consultanță, litigii și dreptul penal al afacerilor, ceea ce înseamnă posibilitatea concretă de a acorda clienților servicii avocațiale integrate și de a avea o viziune cuprinzătoare asupra implicațiilor unui mandat”
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
Filip & Company asistă Fondurile Apax în achiziția preconizată a diviziei de Trezorerie și Piețe de Capital a Finastra | Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa, cu Ioan Dumitrașcu (partener) în prim plan
Women Lawyers | Ramona Pentilescu (Counsel PNSA) și-a început cariera profesională în administrația publică, intrând în profesia de avocat abia în a treia decadă de viață. Reputația excelentă, portofoliul de proiecte și clienți de top, dar și mediul intern care susține colaborarea și dezvoltarea profesională au determinat-o să aleagă PNSA și să rămână aici. „Prețuiesc echipa nu numai pentru profesionalismul desăvârșit și excelența avocaturii practicate aici, dar și pentru caracterul uman și veritabil colegial al colaborării”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...