Românii, pe ultimul loc în UE când vine vorba despre învăţare continuă după finalizarea studiilor (analiză)
23 Septembrie 2022 Agerpres
Potrivit sursei citate, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la procentul persoanelor care continuă să înveţe după finalizarea studiilor, iar la polul opus, printre ţările europene unde există un interes crescut pentru educaţia continuă, se află Suedia (28,6%), Elveţia (27,6%) şi Finlanda (27,3%).
Doar 1% dintre românii cu vârste între 25 şi 64 de ani au urmat cursuri de dezvoltare personală sau profesională, după finalizarea studiilor, de două ori mai puţin decât bulgarii şi de nouă ori sub media europeană, arată datele Eurostat incluse într-o analiză realizată de o companie specializată în furnizarea de soluţii software de business.
Potrivit sursei citate, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la procentul persoanelor care continuă să înveţe după finalizarea studiilor, iar la polul opus, printre ţările europene unde există un interes crescut pentru educaţia continuă, se află Suedia (28,6%), Elveţia (27,6%) şi Finlanda (27,3%).
În acest context, High-Tech Systems & Software a dezvoltat mindclass - o platformă de e-learning care promite să redea cursanţilor bucuria de a învăţa, folosind elemente de gaming aplicate procesului educaţional, învăţare bazată pe scenarii de viaţă sau învăţare bazată pe storytelling, unde angajaţii pot să conducă intriga, utilizând totodată în modulele de învăţare tehnologii precum Inteligenţa Artificială, Realitate Augmentată şi Realitate Virtuală.
Investiţia în acest proiect se ridică la valoarea de 200.000 de euro.
Platforma mindclass se adresează atât companiilor cât şi mediului universitar, oferind totodată administratorilor informaţii importante despre parcurgerea conţinutului, în acelaşi timp lăsându-le acestora opţiunea de a verifica prin teste nivelul de cunoştinţe acumulate şi de a oferi atestate, certificate sau diplome cu semnătură digitală.
High-Tech Systems & Software este o companie specializată în furnizarea de soluţii software de business, înfiinţată în anul 2012.
În prezent, portofoliul companiei numără peste o mie de clienţi din 11 ţări, printre cele mai căutate soluţii proprii fiind: Pharmaceutical - software de gestiune a farmaciilor; telemedica - soluţie de telemedicină; omnimedica - solutie software pentru clinici si spitale; shiftin - software de planificare automată a turelor de lucru sau mindclass - platformă de e-learning.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 10441 / 21465 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





