
Simon Rubinsohn (RICS): Piaţa imobiliară din România ar putea creşte în 2019 cu 5%
21 Martie 2019
AGERPRESEl susţine că piaţa autohtonă arată "rezonabil de bine". Pe partea de ocupare, piaţa este solidă, iar dacă aceasta se va menţine fermă, atunci va sprijini investiţiile.
Piaţa imobiliară din România ar putea avea în 2019 o creştere modestă, apropiată de 5%, a declarat, pentru AGERPRES, Simon Rubinsohn, Chief Economist, RICS, la a cincea ediţie a SEE Property Forum.
"Creşterea va fi relativ modestă. O creştere moderată. Mai degrabă aproape de 5% decât de 10%. Piaţa a avut o dezvoltare bună. Am observat atunci când vorbesc cu investitorii că sunt un pic mai precauţi în prezent despre piaţă. Ei tind să se uite spre alte pieţe mai stabile, dar unde veniturile ar putea fi mai mici. Nu este vorba despre toţi investitorii, dar sunt un pic mai precauţi. În general, dacă ne uităm la investitorii europeni, ei nu vor să fie prea expuşi dacă economica europeană intră în regres", a spus Simon Rubinsohn, întrebat despre evoluţia pieţei interne.
"Creşterea va fi relativ modestă. O creştere moderată. Mai degrabă aproape de 5% decât de 10%. Piaţa a avut o dezvoltare bună. Am observat atunci când vorbesc cu investitorii că sunt un pic mai precauţi în prezent despre piaţă. Ei tind să se uite spre alte pieţe mai stabile, dar unde veniturile ar putea fi mai mici. Nu este vorba despre toţi investitorii, dar sunt un pic mai precauţi. În general, dacă ne uităm la investitorii europeni, ei nu vor să fie prea expuşi dacă economica europeană intră în regres", a spus Simon Rubinsohn, întrebat despre evoluţia pieţei interne.
El susţine că piaţa autohtonă arată "rezonabil de bine". Pe partea de ocupare, piaţa este solidă, iar dacă aceasta se va menţine fermă, atunci va sprijini investiţiile.
De asemenea, Csanád Csürös, CEO, Property Forum, a spus că la a cincea ediţie a forumului vor fi prezenţi participanţi din 15 ţări, iar scopul este de a oferi o privire de ansamblu asupra pieţei imobiliare europene, dar şi a celei locale.
Csanád Csürös a afirmat că piaţa imobiliară românească a avut o dezvoltare bună în ultimii ani şi că perspectiva este încă pozitivă, deşi există "umbre" în viitor, în mare parte din cauza situaţiei din economia globală şi cea europeană, o schimbare a ciclului economic putând avea impact asupra asupra pieţei locale. El a menţionat că nu se aşteaptă la o scădere a pieţei imobiliare româneşti în acest an, deşi jucătorii din piaţă sunt mai prudenţi decât anul trecut.
Property Forum, în parteneriat cu Royal Institution of Chartered Surveyors (RICS), organizează joi cea de-a cincea ediţie a SEE Property Forum de la Bucureşti. La ediţia din acest an iau parte profesionişti ai pieţei imobiliare, lideri din Europa de Sud Est care analizează potenţialului pieţei româneşti din perspectivă globală.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 19307 / 19628 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Mozaik Investments în achiziția unei participații majoritare în cadrul Genesis College. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel) au coordonat echipa | Ce firmă de avocați a mai fost implicată în tranzacție
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Studiu Refinitiv | Piața de M&A a continuat să crească în S1 ̸ 2025 pe piețele emergente și la nivel nivel global, însă numărul tranzacțiilor este în scădere, iar Europa pierde viteză. CMS își menține poziția fruntașă la nivel global și în Europa de Est, regiune în care Clifford Chance și Schoenherr strălucesc, iar RTPR rămâne în Top 15
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Clifford Chance Badea a asistat fondul de private equity T2Y Capital în tranzacția prin care devine al doilea cel mai mare acționar al Prime Batteries Energy Holding
Provocările cu care se vor confrunta companiile în anul 2025, pe segmentul de Muncă ̸ Resurse Umane, sunt multiple și complexe, depășind adesea simpla conformitate legislativă, avertizează avocații firmei D&B David și Baias | Dan Dascălu, Partener: ”Necesitatea de a anticipa modificările, de a comunica transparent cu angajații și partenerii sociali, precum și riscurile asociate nerespectării prevederilor, cresc presiunea asupra angajatorilor”
O nouă abordare pe piața avocaturii de business | Mihai Dudoiu și echipa Legal Ground construiesc o alternativă flexibilă la marile case de avocatură, propunând un model colaborativ și antreprenorial. „Legal hub” inovator, ce oferă servicii specializate în finanțări, tranzacții și litigii printr-o structură circulară, în care profesioniștii lucrează „la masa rotundă” pentru a oferi clienților soluții adaptate proiectelor lor
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...