
UE vrea o reformă a OMC şi să îşi înverzească politica comercială
18 Februarie 2021
AgerpresNoua strategie acordă prioritate unei reforme majore a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, inclusiv angajamente globale privind comerţul şi clima, noi norme pentru comerţul digital, norme consolidate pentru combaterea denaturărilor concurenţei şi restabilirea sistemului său de soluţionare obligatorie a litigiilor.
Uniunea Europeană vrea să pună lupta împotriva încălzirii globale în centrul schimburilor sale comerciale externe şi va face eforturi pentru o reformă a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, potrivit noii strategii comerciale prezentate joi de Comisia Europeană, transmite AFP.
"Provocările cu care ne confruntăm necesită o nouă strategie pentru politica comercială a UE. Avem nevoie de un comerţ deschis, bazat pe norme, pentru a contribui la restabilirea creşterii economice şi la crearea de locuri de muncă după pandemia de COVID-19. Politica comercială trebuie, de asemenea, să sprijine pe deplin transformările verzi şi digitale ale economiei noastre şi să conducă eforturile globale de reformare a OMC. În plus, ar trebui să ne ofere instrumentele necesare pentru a ne apăra atunci când ne confruntăm cu practici comerciale neloiale", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.
Noua strategie acordă prioritate unei reforme majore a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, inclusiv angajamente globale privind comerţul şi clima, noi norme pentru comerţul digital, norme consolidate pentru combaterea denaturărilor concurenţei şi restabilirea sistemului său de soluţionare obligatorie a litigiilor.
De asemenea, noua strategie va consolida capacitatea comerţului de a sprijini tranziţia digitală şi cea climatică. În primul rând, contribuind la realizarea obiectivelor Pactului verde european. În al doilea rând, prin eliminarea barierelor comerciale nejustificate din economia digitală pentru a profita de beneficiile tehnologiilor digitale în comerţ. Prin consolidarea alianţelor sale, cum ar fi parteneriatul transatlantic, împreună cu un accent mai puternic pe ţările învecinate şi Africa, UE va fi mai în măsură să modeleze schimbările globale.
În paralel, UE va adopta o abordare mai strictă şi mai fermă în ceea ce priveşte punerea în aplicare şi asigurarea respectării acordurilor sale comerciale, combaterea comerţului inechitabil şi abordarea preocupărilor legate de sustenabilitate. UE îşi intensifică eforturile pentru a se asigura că acordurile sale aduc beneficii negociate lucrătorilor, fermierilor şi cetăţenilor săi.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 15712 / 20008 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Piața M&A în 2025, radiografiată de avocații ZRVP: stabilitate în volum, diversitate în tipologii, clienți internaționali mai activi decât cei locali și o presiune crescândă a conformării; SPV-urile și earn-out-urile nu mai sunt inovații, ci standarde operaționale, în timp ce hibridele cu real estate au o frecvență mai mare | Anca Danilescu (Senior Partner): ” Nu abandonez atitudinea optimistă și nu exclud o creştere continuă a volumului şi valorii tranzacţiilor, cu un potenţial de megadeal-uri în energie, IT, logistică şi sănătate”
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...