CFR SA a desemnat oferta câştigătoare pentru reconstrucţia podului CF Budila
19 Martie 2021 Agerpres
Potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES, podul este situat pe linia Hărman - Întorsura Buzăului, km 17+318 şi de amenajare albie.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat Asocierea SC Confer Group SRL - SC Construcţii Feroviare Drumuri Poduri SRL câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru execuţia lucrărilor de reconstrucţie a podului CF din comuna Budila.
Potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES, podul este situat pe linia Hărman - Întorsura Buzăului, km 17+318 şi de amenajare albie.
Astfel, comunicările oficiale au fost transmise tuturor firmelor participante la licitaţia deschisă, contractul de achiziţie publică urmând a fi semnat de ambele părţi (CNCF CFR SA şi ofertantul câştigător), după finalizarea perioadei legale de contestaţii.
"Oferta financiară a Asocierii SC Confer Group SRL - SC Construcţii Feroviare drumuri Poduri SRL şi SC Radaria SRL, subcontractant declarant, a fost de 24.592.816,3 lei, fără TVA (criteriul aplicat fiind cel mai bun raport calitate-preţ), contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii", se menţionează în comunicat.
Potrivit CFR SA, sursa de finanţare pentru lucrările de reconstrucţie a podului CF din comuna Budila, situat pe linia Hărman - Întorsura Buzăului, km 17+318, şi de amenajare albie este asigurată din fonduri de la bugetul de stat, iar durata contractului va fi de nouă luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Reprezentanţii CFR SA reamintesc faptul că, în perioada septembrie 2019 - iulie 2020, s-a derulat contractul de servicii pentru elaborare expertiză tehnică, DALI şi proiectare, în baza căruia s-au obţinut inclusiv documentaţiile tehnice şi economice, precum şi aprobările necesare (aviz CTE SRCF Braşov, aviz CTE CNCF, Ordin Ministru al MTIC) organizării licitaţiei pentru reconstrucţia podului CF situat pe linia Hărman - Întorsura Buzăului, la km 17+318, şi lucrări de amenajare albie, lansată în septembrie 2020, cu termen limită pentru primirea ofertelor octombrie 2020.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA administrează infrastructura feroviară publică.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 5322 / 9130 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Filip & Company și Legal Ground, arhitecții juridici ai tranzacției prin care BT Property, fondul imobiliar al Grupului Banca Transilvania, a cumpărat complexul de birouri Record Park din Cluj-Napoca de la un fond belgian. Echipele de avocați, coordonate de Ioana Roman și Alina Stancu Bîrsan, pentru cumpărător, și Alex Bumbu, pentru vânzător
Bondoc & Asociații, consultanții vânzătorilor în tranzacția prin care Grupul LuxVet preia rețeaua Mobile Vet
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
LSEG Deals Intelligence | Cum s-au împărțit fuziunile mid-market, anul trecut, pe firmele de avocatură active și la București. CMS a fost pe podium în Europa și pe primul loc în Estul continentului, unde s-au mai evidențiat Schoenherr și Clifford Chance. Tranzacții mai multe, dar de valoare mai mică în Europa Estică
Consolidare strategică pe piața serviciilor medicale: Regina Maria achiziționează Neuroaxis, liderul clinicilor de neurologie din România | Ce consultanți au fost în tranzacție
Clifford Chance Badea, consultant în emisiunea de obligațiuni prin care UniCredit Bank a atras 600 milioane de lei
Studenții la Drept sunt invitați la Turneul de dezbateri „Law and Life in Contest” organizat de Bondoc și Asociații
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





