Compania TPF Inginerie va realiza studiul de fezabilitate pentru Drumul Expres Bucureşti -Târgovişte
25 Noiembrie 2021 Agerpres
Durata contractului este de 25 de luni de la data de începere a contractului, din care două luni studiu de prefezabilitate şi 23 de luni studiu de fezabilitate (18 luni), asistenţă tehnică acordată beneficiarului pentru susţinerea aplicaţiei de finanţare şi asistenţă tehnică acordată beneficiarului pentru procedura de atribuire a proiectării şi execuţiei lucrărilor (4 luni), raport financiar final (1 lună).
Compania TPF Inginerie SRL va elabora studiile de prefezabilitate şi fezabilitate necesare construcţiei Drumului Expres Bucureşti - Târgovişte, în cadrul unui contract în valoare de 11,52 milioane de lei, fără TVA, care va fi finanţat din fonduri europene nerambursabile, informează compania de drumuri.
"Joi, 25.11.2021, CNAIR SA a semnat contractul pentru 'Elaborarea Studiului de Prefezabilitate şi a Studiului de Fezabilitate pentru Drum Expres Bucureşti-Târgovişte' cu ofertantul declarat câştigător, TPF Inginerie SRL. Valoarea contractului este de 11.515.926,40 lei fără TVA. Sursa de finanţare: Fonduri Europene Nerambursabile", se precizează în comunicatul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) transmis joi AGERPRES.
Durata contractului este de 25 de luni de la data de începere a contractului, din care două luni studiu de prefezabilitate şi 23 de luni studiu de fezabilitate (18 luni), asistenţă tehnică acordată beneficiarului pentru susţinerea aplicaţiei de finanţare şi asistenţă tehnică acordată beneficiarului pentru procedura de atribuire a proiectării şi execuţiei lucrărilor (4 luni), raport financiar final (1 lună).
Prin elaborarea studiilor se va realiza conectarea cu sectorul de Autostradă de Centură a Municipiului Bucureşti Nord şi cu Drumul expres Găeşti - Târgovişte - Ploieşti, asigurând conectivitatea municipiului Târgovişte la reţeaua principală de transport, precizează sursa citată.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3869 / 9153 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





