ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cooperativa de Energie cumpără Apuron Energy şi devine primul furnizor din România în sistem cooperatist

02 Iunie 2021   |   Agerpres

În luna iunie, vor fi lansate ofertele comerciale pentru persoanele fizice, juridice, cât şi pentru prosumatorii care vor dori să-şi mute contractele de electricitate de la furnizorul actual la cooperativă.

 
 
Cooperativa de Energie a finalizat recent achiziţia firmei Apuron Energy şi astfel intră direct pe piaţă, ca primul furnizor cooperatist din România, de energie 100% verde, cu certificate de origine, potrivit unui comunicat.
 
În luna iunie, vor fi lansate ofertele comerciale pentru persoanele fizice, juridice, cât şi pentru prosumatorii care vor dori să-şi mute contractele de electricitate de la furnizorul actual la cooperativă.
 
Banii pentru achiziţia furnizorului Apuron Energy au venit sub formă de împrumut de la membrii cooperativei şi de la Som Energia, cea mai mare cooperativă de energie verde din Spania.
 
La finalul perioadei de creditare, Cooperativa de Energie va înapoia sumele primite cu dobândă. Astfel, membrii care au acordat un împrumut pe o perioadă de un an vor primi o dobanda de 3,7% pe an, iar cei care au acordat un împrumut pentru o perioadă de cinci ani vor primi 5,2% pe an.
 
"Suntem mândri că am reuşit să intrăm pe piaţă prin ajutorul comunităţii, care a răspuns pozitiv apelului nostru de a strânge suma necesară achiziţiei firmei de furnizare. Pe lângă ofertele comerciale în zona de furnizare, ne dorim să lansăm cât mai repede alte proiecte de investiţii în câmpuri de panouri fotovoltaice, pentru a deveni şi producători de energie verde. Obiectivul nostru principal este să facilităm şi în ţara noastră tranziţia energetică către o piaţă acoperită 100% cu energie din surse regenerabile, în care cetăţenii să joace un rol activ", a afirmat Victor Iancu, preşedintele Cooperativei de Energie.
 
De ce oamenii simpli au ales să investească într-o cooperativă de energie?
 
"Am ales să investesc în Cooperativa de Energie deoarece am încredere că o astfel de investiţie poate fi profitabilă. De când eram mic visam să îmi fac un parc fotovoltaic şi prin această investiţie îmi realizez parţial un vis. De asemenea, intenţionez să încep să consum doar energie verde pentru că sunt conştient că trebuie să ne schimbăm toţi mindset-ul", a spus Andrei, investitor cu suma de 5.000 de lei.
 
Cooperativa de Energie este primul furnizor cooperatist din România de energie 100% verde, certificată, la un preţ corect, fără taxe ascunse şi cu un customer-service de calitate. Este prima comunitate de energie din România deţinută direct de cetăţeni, care participă împreună la tranziţia energetică către energie regenerabilă şi democraţie energetică.
 
Membrii cooperatori (viitorii clienţi de energie) au putere de vot egală, indiferent de aportul la capitalul social (1 membru, 1 vot) şi au acces transparent la toate informaţiile despre business.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4891 / 9172
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...