Druid sprijină transformarea digitală a Transilvania Leasing & Credit
24 Mai 2022 Agerpres
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, asistentul virtual numit Elise este disponibil direct pe website-ul companiei şi poate fi folosit de persoane juridice, indiferent dacă sunt clienţi sau potenţiali clienţi, pentru a explora diferitele opţiuni de finanţare disponibile şi a verifica condiţiile de creditare sau leasing.
Druid şi Transilvania Leasing & Credit anunţă implementarea unei soluţii de AI conversaţional menită să simplifice interacţiunea clienţilor cu compania şi să îmbunătăţească experienţa lor de utilizare a serviciilor sale.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, asistentul virtual numit Elise este disponibil direct pe website-ul companiei şi poate fi folosit de persoane juridice, indiferent dacă sunt clienţi sau potenţiali clienţi, pentru a explora diferitele opţiuni de finanţare disponibile şi a verifica condiţiile de creditare sau leasing.
"Datorită integrării cu KeysFin, asistentul virtual inteligent poate verifica imediat solvabilitatea clientului şi poate obţine alte informaţii relevante necesare pe baza cărora îi calculează automat pre-scoringul, oferindu-i apoi acestuia o simulare clară a perioadei de rambursare şi a ratelor. La final, companiile interesate pot folosi Elise pentru a aplica direct online pentru finanţare, cererea lor fiind transmisă apoi către sistemul intern al instituţiei unde este procesată", se menţionează în comunicat.
Asistentul virtual poate fi folosit în egală măsură de către brokeri sau chiar de echipa Transilvania Leasing & Credit pentru a accesa mai uşor informaţii relevante pentru clienţi, punându-le, astfel, la dispoziţie un serviciu mai rapid şi fără erori. În plus, Elise este programată să ofere răspunsuri la cele mai frecvente întrebări adresate de clienţi. Capabilităţile ei în această zonă se vor extinde pe măsură ce va continua să se dezvolte şi să înveţe din interacţiunile sale.
"Căutăm întotdeauna noi metode prin care să îmbunătăţim eficienţa operaţiunilor noastre şi experienţa clienţilor pe durata procesului de obţinere a finanţării. De aceea, Elise reprezintă doar o primă etapă dintr-un proces mai amplu de automatizare şi digitalizare pe care ni l-am asumat pentru perioada următoare. Ne dorim să dezvoltăm acest proiect adăugându-i mai multe funcţionalităţi care să le permită clienţilor noştri să se bucure de experienţa imediată şi flexibilă pe care aceştia şi-o doresc şi merită", a declarat Sorin Donca, CEO Transilvania Leasing & Credit.
La rândul său, Liviu Drăgan, CEO Druid, a menţionat că accesul la servicii digitalizate devine un standard de bază în domeniul bancar şi o modalitate simplă prin care instituţiile financiare pot oferi servicii mai bune şi mai convenabile clienţilor lor.
"De aceea, suntem încântaţi să putem contribui prin acest proiect la transformarea digitală a sistemului financiar al României. În plus, facilitând accesul clienţilor la informaţii şi crearea unor procese de onboarding mai agile va aduce negreşit beneficii reale relaţiilor pe care Transilvania Leasing & Credit le-a construit cu clienţii săi", a precizat Liviu Drăgan.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2939 / 9065 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Carmistin International la contractarea unei finanțări de 500 mil. E, cea mai mare acordată sectorului privat din România în 2025. NNDKP a asistat sindicatul de bănci
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





