Kruk România va avea un nou director general
02 Iulie 2020 AGERPRES
Cosmina Marinescu s-a alăturat echipei Kruk la jumătatea anului 2008, având responsabilităţi de manager colectare, şi a devenit mai apoi director de operaţiuni al Kruk România.
Kruk România va avea un nou director general, Cosmina Marinescu, începând cu trimestrul al treilea al acestui an, în condiţile în care, de la 1 septembrie, Tomasz Ignaczak, actualul director general al companiei, va conduce operaţiunile Grupului pe piaţa poloneză.
Marinescu ocupă, în prezent, funcţia de director de operaţiuni, a anunţat joi compania.
Potrivit sursei citate, Cosmina Marinescu s-a alăturat echipei Kruk la jumătatea anului 2008, având responsabilităţi de manager colectare, şi a devenit mai apoi director de operaţiuni al Kruk România. Cosmina Marinescu conduce de mulţi ani cea mai mare echipă din cadrul Kruk România, fiind responsabilă de generarea unui procent de peste 70% din cifra de afaceri a companiei.
Marinescu ocupă, în prezent, funcţia de director de operaţiuni, a anunţat joi compania.
Potrivit sursei citate, Cosmina Marinescu s-a alăturat echipei Kruk la jumătatea anului 2008, având responsabilităţi de manager colectare, şi a devenit mai apoi director de operaţiuni al Kruk România. Cosmina Marinescu conduce de mulţi ani cea mai mare echipă din cadrul Kruk România, fiind responsabilă de generarea unui procent de peste 70% din cifra de afaceri a companiei.
În actuala funcţie, ea coordonează activitatea departamentelor de colectare a creanţelor cesionate, colectarea pe teren, departamentul juridic şi departamentul de analiză şi raportare, cât şi activitatea desfăşurată în Contact Center-ul din Târgovişte.
Experienţa sa include activitatea în cadrul CitiBank Romania, departamentul de monitorizare a fraudelor, şi în cadrul Vodafone Romînia, departamentul de analiză şi control al fraudelor, colectare, dar şi relaţii cu clienţii.
Kruk România este membră a Grupului Kruk şi este prezentă pe piaţa de profil din România din anul 2007. Compania este un jucător activ în România, unde este de asemenea, unul dintre liderii de piaţă. Grupul Kruk desfăşoară operaţiuni în nouă ţări europene.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 6899 / 9225 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





