
Nicolas Leitienne este noul director de marketing pentru Dacia şi Renault, la nivel de Cluster SE Europe
28 Octombrie 2020
AgerpresÎn 2014, Leitienne a fost numit Head of Product & Pricing Department pentru regiunea Asia-Pacific, iar în 2017 se alătură, în aceeaşi poziţie, echipei regionale Eurasia, din care face parte şi România.
Noul director de marketing pentru mărcile Dacia şi Renault, la nivel de Cluster South Eastern Europe (România, Bulgaria şi Republica Moldova), este Nicolas Leitienne, informează Grupul Renault, într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
"Sunt încântat să ajung în poziţia de Director de Marketing Cluster SE Europe într-un moment foarte interesant pentru ambele mărci. Dacia este în plin proces de relansare a modelelor sale cele mai importante, chiar primul vehicul electric, iar Renault îşi continuă ofensiva de produse electrificate prin integrarea în gamă a primelor modele hibride. Toate acestea reprezintă o provocare pe care sunt pregătit să o duc la bun sfârşit, sprijinit de echipele extrem de competente şi motivate pe care le-am găsit aici", a declarat Leitienne.
Nicolas Leitienne (44 de ani), care a preluat responsabilităţile deţinute anterior de către Daniel Filip, în prezent director general al Renault Ucraina, a absolvit EM Lyon Business School (Franţa) şi Universitatea din Birmingham (Marea Britanie) şi s-a alăturat Grupului în anul 2000. Anterior, a ocupat mai multe funcţii, în vânzări (director regional şi, apoi, director naţional de vânzări în Franţa) şi marketing (manager de produs, manager de proiect e-Commerce, marketing coordinator).
În 2014, Leitienne a fost numit Head of Product & Pricing Department pentru regiunea Asia-Pacific, iar în 2017 se alătură, în aceeaşi poziţie, echipei regionale Eurasia, din care face parte şi România.
De la 1 septembrie 2020, ocupă funcţia de director de marketing pentru mărcile Dacia şi Renault la nivel de Cluster South Eastern Europe (România, Bulgaria şi Republica Moldova).
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5962 / 8927 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...