ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

O companie locală a câştigat finanţare europeană pentru dezvoltarea unei reţele de staţii de încărcare a vehiculelor electrice

18 Februarie 2025   |   Agerpres

Proiectul acoperă zone-cheie din România de-a lungul reţelei rutiere TEN-T, staţiile fiind amplasate la cel mult 3 km de ieşiri sau noduri urbane, pentru o accesibilitate optimă.

 
 
Compania antreprenorială locală Axionet IoT a fost selectată de Agenţia Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură şi Mediu (CINEA) pentru o finanţare de 26,88 milioane de euro, în vederea dezvoltării a 496 de staţii de încărcare pentru vehicule electrice în 200 de locuri din România.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis marţi AGERPRES, cele 496 de staţii de încărcare pentru vehicule electrice sunt concepute pentru a deservi atât vehiculele uşoare, cât şi pe cele de mare tonaj. Astfel, 96 dintre staţii vor fi pentru încărcare rapidă, cu putere de 150 kW, iar alte 400 vor dispune de o putere de 350 kW.


Proiectul acoperă zone-cheie din România de-a lungul reţelei rutiere TEN-T, staţiile fiind amplasate la cel mult 3 km de ieşiri sau noduri urbane, pentru o accesibilitate optimă.

Participarea la acest apel de proiecte a fost coordonată de către conducerea companiei, cu sprijinul consultanţilor KPMG.

Recent, Comisia Europeană (CE), prin intermediul CINEA, a declarat eligibilă finanţarea a 39 de proiecte în valoare totală de 422 milioane de euro, destinate dezvoltării infrastructurii de combustibili alternativi pe reţeaua de transport trans-europeană TEN-T. Printre proiectele selectate, trei provin din România, unul dintre acestea fiind al Axionet IoT.

Fondurile vor fi acordate prin Mecanismul destinat infrastructurii pentru combustibili alternativi (AFIF), parte a programului Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), care susţine dezvoltarea unei mobilităţi sustenabile la nivel european.

Începând cu anul 2017, Axionet a implementat peste 500 de locuri de încărcare în diverse scenarii, de la utilizare privată şi industrială pentru testare, până la flote electrice şi încărcare publică. Majoritatea punctelor sale de încărcare sunt din categoria Fast Charge.

Totodată, antreprenorul oferă o gamă completă de soluţii şi servicii pentru monitorizare la distanţă, localizare, prevenţie şi raportare a vehiculelor şi utilajelor, soluţii şi servicii de IoT, precum şi soluţii şi servicii de energie verde.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 130 / 8659
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
EximAsig, parte a Grupului Exim Banca Românească, preia Asito Kapital. KPMG Legal a asistat cumpărătorul
Sebastian Guțiu, Managing Partner Schoenherr România, interviu în Italia Oggi: ” Mediul economic românesc prezintă lumini și umbre. 2025 va fi un an delicat; unele decizii politice și reforme structurale ar putea fi încetinite”
Women Lawyers | De vorbă cu Gabriela Neagu, Managing Associate la Băncilă, Diaconu și Asociații, avocatul care a construit de la zero practica de Banking & Finance a firmei: „Să ai șansa nu doar să faci parte dintr-o echipă, ci să o modelezi și să o dezvolți, este un proces care îți aduce atât satisfacție, cât și o responsabilitate reală”
Cum văd anul 2025 avocații considerați Leading Lawyers în M&A de către ghidurile juridice internaționale | Azi, de vorbă cu Bogdan C. Stoica, Partener PNSA, evidențiat de Legal 500 în categoria Leading Partners în practica de fuziuni și achiziții: ”Apariția unui nou val de antreprenori care se maturizează de la an al an, apariția unui numar record de fonduri de investiții ̸ private-equity și faptul că acestea cred în existența unor ținte de achiziție, sunt de natură să dea încredere”
Schoenherr a asistat Dentas Kağıt Sanayi cu privire la vânzarea fabricii sale din România către Hartmann Packaging | Mădălina Neagu (partener), coordonatoarea echipei: ”Sectorul producției din România continuă să atragă atenția investitorilor strategici”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Ordonanța de plată și arbitrajul (Powered by ZRVP)
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Soare (Senior Associate - BSMP), avocat care spune că pentru a avea o carieră durabilă, este fundamental să fii cu adevărat pasionat de munca pe care o depui și dedicat îndeplinirii cu succes a mandatelor încredințate. ”Principalele avantaje ale apartenenței la această firmă sunt diversitatea proiectelor la care avem acces și oportunitățile de dezvoltare professională. Cultura deschisă și orientată spre colaborare permite un schimb constant de idei și soluții creative”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...