Paralela 45 deschide 4 noi agenţii în ţară şi angajează personal pentru a satisface cererile de vacanţă, în continuă creștere
03 Iunie 2021 Agerpres
Agenţiile vor fi deschise începând din această săptămână la Alba Iulia, Ploieşti, Braşov şi Craiova. Pentru funcţionarea lor, dar şi a celorlalte agenţii, Paralela 45 a angajat încă 20% personal, de la începutul anului şi până acum.
Tour-operatorul Paralela 45 deschide patru agenţii noi, în luna iunie, şi face angajări pentru a răspunde prompt cererilor de vacanţe în creştere de la o zi la alta, se arată într-un comunicat remis spre difuzare.
Agenţiile vor fi deschise începând din această săptămână la Alba Iulia, Ploieşti, Braşov şi Craiova. Pentru funcţionarea lor, dar şi a celorlalte agenţii, Paralela 45 a angajat încă 20% personal, de la începutul anului şi până acum.
"Putem spune că pandemia se termină la Paralela 45, ceea ce aşteptăm şi noi, şi turiştii noştri încă de anul trecut. Din iunie, deschidem agenţii şi facem angajări. Cererea de vacanţe în Bulgaria e mare, au început zborurile charter spre Grecia, încep şi spre Turcia, românii vor să meargă în vacanţă şi în Italia. Înscrierile s-au dublat faţă de luna martie", a declarat Alin Burcea, directorul general al Paralela 45.
Conform sursei citate, simplificarea condiţiilor de călătorie în Bulgaria, de la 1 iunie, a dublat cererea zilnică. Pentru Turcia, care solicită, tot de la 1 iunie, test RT-PCR ori rapid antigen numai persoanelor nevaccinate, cererea este în creştere. Turiştii caută vacanţe şi în ţări aflate pe lista verde, cum ar fi Italia, şi cumpără sejururi şi pentru Grecia, care a clarificat de mai multă vreme condiţiile de intrare pentru turişti.
Prima cursă charter a sezonului a plecat pe 1 iunie spre Rhodos, de la Bucureşti. În prima săptămână din luna iunie sunt programate chartere spre Chania/Creta (două pe săptămână), Santorini, Heraklion/Creta - de la Bucureşti, Heraklion/Creta şi Rhodos - de la Cluj-Napoca, urmând ca de la jumătatea lunii iunie 14 zboruri să lege insulele Creta, Rhodos, Zakynthos, Corfu, Santorini, Mykonos de Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.
Vacanţa în Grecia costă de la 291 de euro/persoană, cu reducere de o treime la început de sezon.
Primii turişti Paralela 45 dintre cei vaccinaţi care nu se mai testează pentru Turcia, după schimbarea condiţiilor de acces, ajung sâmbătă în Antalya. Turiştii nevaccinaţi au nevoie de un test RT-PCR făcut cu până la 72 de ore înainte de îmbarcare, ori de unul antigen, realizat cu până la 48 de ore înainte.
Spre Antalya, primele curse charter ale sezonului pornesc din Baia Mare şi de la Bucureşti pe 5 iunie. Din Capitală vor fi două curse în fiecare săptămână, până la începutul lunii octombrie. Alte zboruri charter spre Antalya sunt programate vara acesta de la Bacău (din 10 iunie), Timişoara (din 11 iunie), Târgu Mureş (11 iunie), Cluj-Napoca (din 12 iunie), Iaşi (din 16 iunie).
Spre Bodrum există charter de la Bucureşti, în perioada iunie - final de septembrie. Vacanţa de şapte zile în Antalya, ori în Bodrum, costă de la 390 de euro/persoană, respectiv de 560 de euro/persoană, la un hotel de cinci stele, în regim all inclusive.
"În sprijinul turiştilor noştri care au nevoie de test RT-PCR pentru intrarea într-o ţară care încă îl cere, ori pentru că nu s-au vaccinat deocamdată, prin parteneriatele pe care le avem cu mai multe clinici, costul testului porneşte de la 180 de lei/persoană. De asemenea, testul pentru anticorpi costă 80 de lei la Gral Medical pentru turiştii Paralela 45. Îi încurajăm să încheie asigurarea medicală cu extensie COVID şi o asigurare storno, acoperitoare pentru orice situaţie neplăcută poate apărea. Agentul lor de turism este la dispoziţia lor pentru programarea vacanţelor şi încheierea asigurărilor", precizează Burcea.
Bulgaria, deschisă de la 1 iunie tuturor turiştilor români şi aflată pe lista verde, este foarte căutată în ultima săptămână. În această perioadă, vacanţa în Bulgaria costă de la 5 euro/noapte/persoană, cazarea fără masă.
Cerere mare este şi pentru Coasta Amalfitană, Ischia, Sardinia, Sicilia, pentru care cursele încep din a doua jumătate a lunii iunie. Cu un preţ de la 443 de euro/persoană/pachetul de şapte nopţi, vacanţele în Italia au reducere între 15 şi 25% la început de sezon.
Românii continuă să meargă în vacanţă şi în Egipt (Hurghada, Sharm el Sheikh) - destinaţia care a atras cel mai mare număr de turişti începând din toamna anului trecut. Curse charter sunt organizate până la finalul lunii octombrie spre Hurghada din Bucureşti, Baia Mare, Craiova, Oradea, Târgu Mureş, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, şi spre Sharm el Sheikh din Bucureşti.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4899 / 9193 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





