
Profitul net al Erste Group s-a redus la jumătate în primele nouă luni din cauza pandemiei
02 Noiembrie 2020
AGERPRESErste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene.
Grupul bancar austriac Erste Group a raportat luni un profit net de 637 milioane de euro în primele nouă luni ale acestui an, în scădere cu 47,9% comparativ cu 1,223 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut, în contextul dificil al pandemiei, informează un comunicat de presă al acţionarului majoritar de la Banca Comercială Română.
"În situaţia de criză fără precedent, profitabilitatea Erste Group se menţine la un nivel satisfăcător: profitul net înregistrat în primele nouă luni ale anului 2020 este de 637 milioane de euro, cu un trimestru trei foarte puternic. Venitul operaţional a scăzut doar cu două procente faţă de anul trecut, provizioanele pentru pierderi din credite s-au ridicat la 70 de puncte de bază, iar cheltuielile au scăzut faţă de anul precedent prin menţinerea unei discipline a costurilor. Aceste rezultate confirmă că avem un model robust de business şi o bună capitalizare, şi dovedesc rezilienţa pieţelor din Europa Centrală şi de Est în care activăm. Perspectivele economice pentru 2021 depind de evoluţia pandemiei de Covid-19", a declarat Stefan Doerfler, CFO al Erste Group.
"În situaţia de criză fără precedent, profitabilitatea Erste Group se menţine la un nivel satisfăcător: profitul net înregistrat în primele nouă luni ale anului 2020 este de 637 milioane de euro, cu un trimestru trei foarte puternic. Venitul operaţional a scăzut doar cu două procente faţă de anul trecut, provizioanele pentru pierderi din credite s-au ridicat la 70 de puncte de bază, iar cheltuielile au scăzut faţă de anul precedent prin menţinerea unei discipline a costurilor. Aceste rezultate confirmă că avem un model robust de business şi o bună capitalizare, şi dovedesc rezilienţa pieţelor din Europa Centrală şi de Est în care activăm. Perspectivele economice pentru 2021 depind de evoluţia pandemiei de Covid-19", a declarat Stefan Doerfler, CFO al Erste Group.
În perioada ianuarie - septembrie 2020, venitul net din dobânzi al Erste Group a crescut, în principal în Austria, dar şi în România, cu două procente până la la 3,589 miliarde de euro. Venitul operaţional a scăzut cu 2% până la 5,285 miliarde de euro în timp ce cheltuielile administrative generale au scăzut cu 1,2% până la 3,123 miliarde de euro. Per ansamblu, profitul operaţional a scăzut cu 3,2% până la 2.162 miliarde de euro.
Alocările de provizioane pentru credite, dar şi pentru angajamentele şi garanţiile acordate, au crescut pe toate pieţele principale. Această creştere a alocărilor de provizioane a fost determinată în principal de deteriorarea perspectivelor macroeconomice ca urmare a Covid-19. O contribuţie pozitivă a avut-o venitul ridicat înregistrat din recuperarea unor credite deja scoase în afara bilanţului în România. Rata creditelor neperformante calculată la valoarea brută a creditelor către clienţi s-a îmbunătăţit la 2,4%. Rata de acoperire a creditelor neperformante a crescut la 95,5%.
Poziţia "alte rezultate operaţionale" s-a îmbunătăţit la minus 213,6 milioane de euro, de la minus 397,2 milioane de euro în perioada similară a anului trecut, grupul bancar austriac precizând că în perioada ianaurie-septembrie 2019 indicatorul "alte rezultate operaţionale" a inclus alocările pentru un provizion în valoare de 150,8 milioane de euro pentru pierderile preconizate ca urmare a unei hotărâri luate de o instanţă supremă privind activităţile comerciale ale unei subsidiare româneşti.
În ceea ce priveşte perspectivele, managementul Erste Group se aşteaptă ca, în contextul condiţiile unei activităţii economice mai reduse, venitul operaţional să scadă. Concret, venitul net din dobânzi va rămâne stabil în 2020 însă venitul din taxe şi comisioane va scădea uşor ca urmare a reducerii activităţii economice. În 2020, principalul impact asupra profitului va veni din costurile de risc: pentru întreg anul, provizioanele de risc sunt estimate la circa 65-80 de puncte de bază în raport cu nivelul mediu al creditelor brute către clienţi.
"Presupunând că măsurile de sprijin luate de state vor rămâne în vigoare şi că vom avea o recuperare macroeconomică tangibilă, Erste Group se aşteaptă la o uşoară scădere a costurilor de risc în 2021. În absenţa unor deprecieri ale fondului comercial, indicatorul "alte rezultate operaţionale" ar trebui să se îmbunătăţească în 2020 faţă de 2019,când a fost afectat puternic de efecte cu caracter excepţional.Rata impozitelor va creşte aproape sigur, deoarece ne aşteptăm ca profitabilitatea să scadă în ţările cu cote reduse de impozitare. Per ansamblu, ne aşteptăm la o scădere semnificativă a profitului net în 2020", subliniază grupul bancar austriac.
Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.700 de angajaţi deservesc 16,2 milioane de clienţi în cadrul a 2.500 de filiale din 7 ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia). La sfârşitul lui 2018, Erste Group deţinea active totale în valoare de 236,8 miliarde de euro, înregistra un profit net de 1,79 miliarde de euro, precum şi un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,5%.
Banca Comercială Română (BCR) este membră a Erste Group. BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 21 de centre de afaceri şi 22 de birouri mobile dedicate companiilor şi 431 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. Banca are o reţea naţională de peste 2.000 de bancomate şi 15.300 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5979 / 8966 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Practica de Concurență de la Țuca Zbârcea & Asociații rămâne etalon pe piața locală, cu o echipă evidențiată în ghidurile internaționale și performanță constantă în mandatele încredințate | Raluca Vasilache (Partener): Ultimul an a fost cu adevărat special, având privilegiul de a lucra în câteva tranzacții stimulante din punct de vedere profesional. A crescut considerabil practica în domeniul autorizării investițiilor străine și se remarcă o pondere mai mare a investigațiilor
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
CMS, implicată în proiectul câștigător al premiului „Investiția Anului” în cadrul SEE Property Forum Awards 2025 pentru al doilea an consecutiv
Bohâlțeanu & Asociații a stat alături de asociații Auto Brand SRL în tranzacția prin care BPW Group a intrat pe piața locală. Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) și Anda Călin (Managing Associate), în prim plan
LegiTeam: Junior lawyers 0-1 years - Dispute Resolution Practice | GNP Guia Naghi and Partners
Lexology IP Rankings 2025 | Cine sunt profesioniștii care setează standardele pe o piață din ce în ce mai competitivă: Ana-Maria Baciu, Răzvan Dincă, Dana Blaer și Ciprian Dragomir, printre avocații a căror poziționare confirmă maturizarea sectorului local și relevanța lui în arhitectura regională a proprietății intelectuale
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Filip & Company asistă OH Holding Limited în finalizarea tranzacției prin care fondul de investiții intră în acționariatul Lensa. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener)
Filip & Company a asistat Victoriabank în finalizarea achiziției OCN “Microinvest” SRL în Republica Moldova. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...