
România a exportat anul trecut cereale în sumă de peste 1 miliard de euro în ţările UE
21 Martie 2019
AGERPRESPe de altă parte, importurile de cereale au totalizat 293,4 milioane euro.
România a exportat anul trecut cereale în sumă de 1,018 miliarde euro în ţările Uniunii Europene, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Peste jumătate din aceste exporturi (577,9 milioane euro) au avut ca destinaţie Spania, Italia şi Germania. Astfel, în Spania au fost exportate în 2018 cereale în sumă de 255,3 milioane euro, în Italia de 202,2 milioane euro şi în Germania de 120,4 milioane euro.
Totodată, pe parcursul anului trecut, România a exportat în statele comunitare produse ale industriei morăritului, malţ şi amidon în sumă de 10,9 milioane euro, principalele ţări de destinaţie fiind Bulgaria (2,6 milioane euro) şi Austria (1,9 milioane euro).
Pe de altă parte, importurile de cereale au totalizat 293,4 milioane euro, iar cele de produse ale industriei morăritului, malţ şi amidon 99,5 milioane euro.
Peste jumătate din aceste exporturi (577,9 milioane euro) au avut ca destinaţie Spania, Italia şi Germania. Astfel, în Spania au fost exportate în 2018 cereale în sumă de 255,3 milioane euro, în Italia de 202,2 milioane euro şi în Germania de 120,4 milioane euro.
Totodată, pe parcursul anului trecut, România a exportat în statele comunitare produse ale industriei morăritului, malţ şi amidon în sumă de 10,9 milioane euro, principalele ţări de destinaţie fiind Bulgaria (2,6 milioane euro) şi Austria (1,9 milioane euro).
Pe de altă parte, importurile de cereale au totalizat 293,4 milioane euro, iar cele de produse ale industriei morăritului, malţ şi amidon 99,5 milioane euro.
În acest context, România a încheiat anul 2018 cu un excedent de 724,6 milioane euro în comerţul internaţional cu cereale şi un deficit de 78,6 milioane euro în cel cu produse ale industriei morăritului, malţ şi amidon.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 8524 / 8869 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...