ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Şeful UniCredit vrea să accelereze proiectul de separare a activelor din străinătate

13 Octombrie 2020   |   Agerpres

Cotidianul italian Il Sole 24 Ore a publicat marţi un articol potrivit căruia Jean Pierre Mustier ar dori să supună aprobării Consiliului de Administraţie, până la finele acestui an, proiectul de separare a activelor din străinătate. Il Sole 24 Ore susţine că boardul UniCredit are opinii împărţite cu privire la acest subiect şi ar prefera să aştepte până la numirea unui nou Consiliu de Administraţie.

 
 
Directorul general de la grupul bancar italian UniCredit, Jean Pierre Mustier, este interesat să accelereze planurile privind plasarea activelor din străinătate într-un sub-holding din Germania, care să fie separat de operaţiunile din Italia, a declarat marţi pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar.
 
UniCredit activează în 14 ţări din Europa, cu operaţiuni semnificative în Germania şi Austria precum şi în Europa Centrală şi de Est. Banca obţine mai mult de jumătate din veniturile sale în afara Italiei. De aproximativ un an, grupul bancar analizează o posibilă separare a operaţiunilor din Italia de cele din străinătate, în încercarea de a îmbunătăţi costurile de finanţare ale singurei bănci italiene de importanţă sistemică la nivel global.
 
Cotidianul italian Il Sole 24 Ore a publicat marţi un articol potrivit căruia Jean Pierre Mustier ar dori să supună aprobării Consiliului de Administraţie, până la finele acestui an, proiectul de separare a activelor din străinătate. Il Sole 24 Ore susţine că boardul UniCredit are opinii împărţite cu privire la acest subiect şi ar prefera să aştepte până la numirea unui nou Consiliu de Administraţie.
 
La rândul său, sursa citată de Reuters a dezvăluit că Jean Pierre Mustier ar dori să accelereze proiectul fără a aştepta numirea unui nou board, adăugând însă că este posibil să apară dificultăţi tehnice semnificative, de exemplu cu privire la legarea sistemelor IT ale băncii.
 
În prezent UniCredit este în mijlocul unui proces de selectare a unui nou preşedinte iar numirea ar putea avea consecinţe asupra viitoarei strategii a băncii.
 
Potrivit surselor citate de Reuters, această divizare a activelor ar putea facilita fuziunile, deschizând calea pentru ca UniCredit să poată demara o fuziune internaţională pentru operaţiunile sale din străinătate precum şi o combinaţie a activelor din Italia.
 
Publicaţia Il Sole 24 Ore susţine că UniCredit ar putea lista ulterior un pachet de 49-50% din acţiunile viitoarei companii de tip sub-holding, înfiinţată pentru a gestiona activele sale din străinătate, la Bursa de Valori de la Frankfurt.
 
Analiştii susţin că prin crearea unei distanţe între Italia şi activele sale din Germania, Austria, Europa de Est şi Turcia, UniCredit ar putea să le diminueze identitatea italiană şi ratingul de ţară asociat Italiei, astfel încât valoarea acestor active să crească.
 
Grupul UniCredit este prezent în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.
 
În România, grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6022 / 8875
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...