
Transgaz are un plan de investiţii de peste 838 mil. lei pentru anul viitor
09 Decembrie 2020
AgerpresFondurile proprii ale operatorului se cifrează la 624,13 milioane de lei iar contribuţiile din fonduri nerambursabile la 214,5 milioane de lei.
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a analizat, în şedinţa Comitetului de reglementare din 9 decembrie, planul de investiţii al Transgaz pentru anul 2021 în valoare de peste 838 milioane de lei, potrivit unui comunicat al autorităţii, remis, miercuri, spre difuzare.
Fondurile proprii ale operatorului se cifrează la 624,13 milioane de lei iar contribuţiile din fonduri nerambursabile la 214,5 milioane de lei.
Din valoarea totală a planului, 596,2 milioane de lei reprezintă valoarea lucrării "Dezvoltări ale sistemului naţional de transport în zona de nord - est a României", în scopul îmbunătăţirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei, precum şi a asigurării capacităţilor de transport spre Republica Moldova, lucrare care va asigura interconectarea sistemului naţional de transport cu sistemul din Republica Moldova.
Restul valorii, de 242,4 milioane de lei, reprezintă lucrări de dezvoltare pe teritoriul naţional al sistemului naţional de transport, care se vor finanţa în totalitate din surse proprii ale operatorului.
Pentru extinderea sistemului naţional de transport în vederea realizării de noi racordări, operatorul a alocat fonduri în valoare de 13 milioane de lei, la care se vor adăuga noi resurse financiare pe măsură ce autorităţile administraţiei publice sau operatorii de distribuţie vor solicita racordarea la sistem de noi localităţi.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5394 / 8665 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR, avocații băncilor în finanțarea sindicalizată de 3,1 miliarde lei acordată Electrica. Cosmin Tilea (Partner) și Andreea Nedeloiu (Counsel) au coordonat echipa
Women Lawyers | De vorbă cu Angela Porumb (Partener Mușat & Asociații), avocat o carieră de peste 20 de ani în avocatura de business, care a ales această firmă din dorința clară de a evolua: ”Pasul spre Mușat & Asociații a fost definitoriu pentru maturizarea și împlinirea mea ca avocat. Am avut în acest fel avantajul de a intra în dosare complexe, cu rezonanță juridică, cauze ce, dincolo de pregătirea teoretică, au implicat creativitate maximă și obligatoriu efort de echipă”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Women Lawyers | De vorbă cu Gabriela Neagu, Managing Associate la Băncilă, Diaconu și Asociații, avocatul care a construit de la zero practica de Banking & Finance a firmei: „Să ai șansa nu doar să faci parte dintr-o echipă, ci să o modelezi și să o dezvolți, este un proces care îți aduce atât satisfacție, cât și o responsabilitate reală”
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Soare (Senior Associate - BSMP), avocat care spune că pentru a avea o carieră durabilă, este fundamental să fii cu adevărat pasionat de munca pe care o depui și dedicat îndeplinirii cu succes a mandatelor încredințate. ”Principalele avantaje ale apartenenței la această firmă sunt diversitatea proiectelor la care avem acces și oportunitățile de dezvoltare professională. Cultura deschisă și orientată spre colaborare permite un schimb constant de idei și soluții creative”
Filip & Company a asistat BT Pensii în preluarea fondului BRD Medio, care devine Pensia Mea Plus. Vânzătorii au lucrat cu avocații PNSA
Sebastian Guțiu, Managing Partner Schoenherr România, interviu în Italia Oggi: ” Mediul economic românesc prezintă lumini și umbre. 2025 va fi un an delicat; unele decizii politice și reforme structurale ar putea fi încetinite”
Schoenherr a asistat Dentas Kağıt Sanayi cu privire la vânzarea fabricii sale din România către Hartmann Packaging | Mădălina Neagu (partener), coordonatoarea echipei: ”Sectorul producției din România continuă să atragă atenția investitorilor strategici”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Ordonanța de plată și arbitrajul (Powered by ZRVP)
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...